Întâlnirea Trump-Putin din Alaska, una a speranței și a disperării(4)
La această oră este deja recunoscut faptul că summit-ul din Alaska al celor doi președinți de anvergură planetară a fost unul al speranței pentru pacea lumii, îndreptățire pentru prevalența strategică a marilor puteri împotriva intereselor meschine ale Uniunii Europene și ale Ucrainei, acestea fiind SUA, Rusia, dar și China, precum și unul al disperării pentru Zelensky și pentru statura mondială pretinsă insolent de acesta pe scena diplomatică geostrategică.
Atât Trump, cât și Putin au reiterat, primul că s-a ajuns la o conivență între cele mai mari puteri nucleare ale lumii, între care în mod greșit a exhibat locul primordial al SUA, când de fapt este invers, am expus panoplia armamentului nuclear rusesc și a posibilităților de propulsie a acestuia într-un episod anterior.
S-a venit cu propuneri pentru controlul bilateral al armamentului nuclear, ceea ce în fapt a însemnat detensionarea stării de alertă imediat premergătoare războiului nuclear și revenirea pe o treaptă inferioară de alarmare a celor două superputeri, probabil chiar pe a antepenultimei, sau chiar mai jos, la nivelul 4.
S-a evitat astfel destul de ușor o inflamare a disponibilităților de atac imediate ale capacităților nucleare rusești și americane, ceea ce după Criza Rachetelor din Cuba s-a realizat foarte greu, pornind de la același nivel de alarmare, Defcon2, al Statelor Unite și nivelul doi de alertă al doctrinei nucleare a Uniunii Sovietice, după cum se precizează în vasta istorie dedicată acelui eveniment, scrisă de Serhii Plokhy.
Atunci, am punctat în articolul precedent, J.F.Kennedy a inițiat confruntarea cubaneză prin declarația publică iresponsabilă pentru un șef de stat al unei mari puteri nucleare, anume că „Desigur, în anumite circumstanțe, trebuie să fim pregătiți să folosim primii arma nucleară, orice s-ar întâmpla”, declarație care l-a scos din minți pe Nikita Hrușciov, chiar dacă liderul de la Casa Albă retractase ulterior realizând gafa.
Hrușciov a declanșat atunci criza cubaneză din 1962 pentru a reechilibra balanța strategică a rachetelor nucleare, favorabilă în acel moment SUA, datorită noilor rachete intercontinentale nucleare cu combustibil solid, Minuteman, tehnologie nedeținută de URSS în acel moment.
Amenințările reciproce cu butonul nuclear au peste trei sferturi de secol
Liderul sovietic a ripostat atunci la Sofia amenințării americane: „Nu înseamnă oare această afirmație că președintele Statelor Unite vrea să mă incite, în calitate de șef al guvernului sovietic, să concurez cu el pentru cine va fi primul care va apăsa butonul?(nuclear n.n.). Este înțelept să ameninți pe cineva care este cel puțin la fel de puternic ca tine? A apăsa butonul și „a lua inițiativa într-un conflict nuclear cu Uniunea Sovietică ar însemna de fapt, o sinucidere!” a răspuns atunci liderul sovietic, în mai 62.
Această răfuială retorică a celor doi lideri n-a împiedicat ulterior amplasarea rachetelor nucleare sovietice cu rază medie de acțiune în Cuba, tocmai fiindcă Kennedy î-și transformase amenințarea în demersuri strategice pentru plasarea rachetelor sale nucleare cu rază intermediară la Izmir, pentru a avea avantajul că ale Americii ajung primele la Moscova în cazul unui conflict nuclear. De aici, rezultă că reacția lui Hrușciov și gambitul său cubanez era justificate, mai ales că din nou Cuba, aliatul său strategic, era sub amenințarea unei invazii americane.
Deplasarea flotei sovietice, încărcată cu rachete gata pentru desfășurare la sol, înspre coastele cubaneze și blocada americană care a urmat au ținut planeta cu respirația întretăiată, omenirea fiind în acele zile la o apăsare de buton de extincția nucleară.
Întâlnirea de la Viena dintre Kennedy și Hrușciov în acel an nu a fost nici pe departe atât de cordială precum cea dintre Trump și Putin din Alaska, Hrușciov punându-l în defensivă pe președintele american.
Acesta, neștiind exact cum să justifice tentativele sale de destabilizare a echilibrului strategic mondial, decât prin argumente ale celei mai mari puteri planetare militare și economice, ale hegemoniei mondiale unipolare a SUA, dialectică istorică a realității anilor 90-2000, sub președinții Regan, Clinton, G.W.Bush și Obama.
Retorica de dezangajare nucleară contrazisă de fapte la ambii președinți
Numai că, evenimentele îi demascau atât pe Kennedy, cât și pe Hrușciov, în pofida asigurărilor lor de pace. Un avion de supraveghere la mare altitudine, U2, prăbușindu-se sub focul artileriei antiaeriene sovietice, cu toate dovezile de spionaj militar obținute deasupra teritoriului URSS, taman în mâna sovieticilor. Altul de același tip relevând prin fotografiere de la mare înălțime rampele de lansare pregătite și o parte din rachetele sovietice deja desfășurate pe coasta estică a Cubei.
Cum, Richard Nixon sugerase în trecut că Kennedy nu este în stare să-i facă față lui Hrușciov, și cum tânărul și neexperimentatul președinte american presupunea că și Hrușciov consideră la fel, că JFK este prost și lipsit de curaj, acesta a decis să facă primul pas spre lansarea confruntării nucleare cu URSS blocând navele sovietice în largul coastelor cubaneze(în 24 octombrie 1962), moment în care s-au activat nivelurile doi de alertă nucleară reciproce. implicând și flotilele de submarine nucleare și de bombardiere strategice.
Pe lângă ICBM-uri, submarinele fiind poziționate strategic în jurul coastelor americane, respectiv sovietice, pentru atac, iar flotila de 72 de bombardiere strategice americane B52 decolând de la baza italiană cu destinația Moscova și orașele rusești, precum și ucrainene, menținându-se în permanență în aer într-un traseu circular dus-întors în apropiere de granițele sovietice, în așteptarea ordinului de atac al președintelui, echivalent al nivelului de alertare Defcon1.
Ordinul de blocadă împotriva Cubei și a flotei sovietice fusese dat de Kennedy în 24 octombrie, data alertării generale Defcon2 a triadei nucleare americane, dar și sovietice, totodată.
O destindere nucleară abia în ultimul moment, în criza cubaneză
Deznodământul este cunoscut, Hrușciov cedând în final și renunțând la proiectul său nuclear cubanez, cu condiția solicitată ambiguu lui Kennedy de a-și retrage rachete nucleare din Turcia și de a renunța la invadarea Cubei, ceea ce președintele american a acceptat.
Fără a se ține de cuvânt însă în privința desființării bazei nucleare americane din Turcia, rachetele nucleare americane staționând și astăzi la Izmir, mărturie a duplicității americane perpetue.
Cuvintele rostite atunci după încheierea crizei cubaneze de către Nikita Hrușciov, ca răspuns la criticile adversarului său, Mao Zedong, care considera balanța nucleară înclinată nepermis în favoarea americanilor și războiul nuclear inevitabil și de dorit, rămân profetice ca un arc peste timp ancorat în prezent la summitul istoric din Alaska, dintre Trump și Putin: „Această ciocnire, și am fost cu adevărat în pragul războiului, a demonstrat că războiul nu este azi o fatalitate și că poate fi evitat.
Prin urmare, ceea ce susțin chinezii a fost contrazis, la fel și opiniile lor despre era prezentă și despre balanța de forțe actuală. Așa cum se poate observa, imperialismul nu este un tigru de hârtie, ci unul care te poate mușca destul de tare de spate” a replicat liderul sovietic, referindu-se la pericolul subestimării forței adversarului strategic, mai ales a celei nucleare, cum procedează astăzi iresponsabil, cu o inconștiență consternantă, liderii europeni și Zelensky, referindu-se la cacealmaua nucleară a lui Putin, care s-ar putea dovedi că, dimpotrivă.
Tocmai de aceea, detensionarea din Alaska dintre SUA și Rusia este o palidă rememorare a cumplitei Crize a Rachetelor din Cuba de acum 67 de ani și nu a depins absolut deloc de problema zonală a războiului ucrainean, despre care s-a discutat tangențial, ci de o reîmpărțire teritorială a lumii pe sfere de influențe, pe zone cu resurse strategice, deocamdată, ce prefigurează o schimbare de paradigmă geopolitică, una pe care omenirea a mai experimentat-o în urmă cu aproape 150 de ani: renașterea imperialismului expansionist teritorial al marilor puteri, o reiterare ciclică și necesară a dialecticii inexorabile a istoriei omenirii.
– Va urma –
Prima pare aici: Întâlnirea Putin-Trump din Alaska este o întâinire a disperării și speranței(1)
Partea a doua aici: Întâlnirea Putin-Trump din Alaska este una a disperării și a speranței(2)
Partea a treia aici: Întâlnirea Putin-Trump din Alaska este una a disperării și a speranței(3)
Dan Libiu Mateescu
