Prognoza vremii pentru luna august

Prognoza vremii pentru luna august

0 119

Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute.
După ce mai multe zone din țară s-au luptat în ultimele zile cu un val de căldură și încă vor avea de înfruntat, la finalul acestei săptămâni, temperaturi caniculare și disconfort termic, mai toată lumea vrea să afle când se va mai domoli arșița de la finalul „lunii lui Cuptor”. Și cum se anunță a fi vremea în august, ultima lună de vară din calendar.
Aflăm vești, în această privință, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), sub forma prognozei pentru următoarele patru săptămâni. Este vorba despre estimări meteorologice pentru intervalul 28 iulie – 25 august, pe care le-au făcut publice, vineri, specialiștii.
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice, săptămâna viitoare, când sunt aşteptate şi ploi, în cea mai mare parte a ţării, indică prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Așadar, de săptămâna viitoare am putea da uitării temperaturile caniculare. Iarîn peisaj ăși vor face apariția precipitațiile.
Iată ce anunță meteorologii pentru fiecare săptămână în parte:

Săptămâna 28.07.2025 – 04.08.2025
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul ţării, unde se vor situa în jurul celor normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în toată ţara, dar mai ales în jumătatea de nord a ţării.

Săptămâna 04.08.2025 – 11.08.2025
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de normalul perioadei la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 11.08.2025 – 18.08.2025
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea de vest a ţării şi apropiat de normalul perioadei în restul teritoriului.

Săptămâna 18.08.2025 – 25.08.2025
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile vestice şi apropiat de specificul perioadei în restul teritoriului.

Prognoza Meteo Brasov
, 25 iulie – 03 august

   Max.Min.Șanse de precip.Vânt km/h (media zilei)
Vineri, 25Averse20%Averse30 °C16 °C20%
Sâmbătă, 26Averse20%Averse34 °C18 °C20%4 SSW
Duminică, 27Ploi izolate - averse20%Ploi izolate – averse32 °C20 °C20%6 S
Luni, 28Averse20%Averse28 °C18 °C20%13 SSE
Marți, 29Posibil furtuna40%Posibil furtuna21 °C17 °C40%4 WNW
Miercuri, 30Posibil  Ceață, Parțial înnorat20%Posibil Ceață, Parțial înnorat22 °C17 °C20%6 WNW
Joi, 31Predominant însoritPredominant însorit23 °C13 °C0%4 SSW
Vineri, 01Predominant înnoratPredominant înnorat23 °C14 °C0%1 S
Sâmbătă, 02Cer parțial norosCer parțial noros24 °C14 °C0%4 SSE
Duminică, 03Predominant însoritPredominant însorit26 °C13 °C0%4 SE

Sursa: anm & vremea.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.