Procurorul șef DNA, „lucrat” în cazul dosarului Piedone pentru a i se...

Procurorul șef DNA, „lucrat” în cazul dosarului Piedone pentru a i se justifica demiterea

0 80

Cum apar stenograme în presă, scurse „pe surse” dintr-un dosar penal, la care are acces numai procurorul de caz? Simplu; i se deschide fișetul în afara orelor de program, sau i se ia noaptea dosarul de pe birou dacă l-a lăsat ca netotul acolo.
Procurorul respectiv n-avea niciun interes să sifoneze către presă convorbirile suburbane ale mizeriei umane, pe nume Piedone, cu mahalagioaica de nevastă-sa, pentru că este clar că el va suporta oprobiul public și acțiunea disciplinară, fiind primul suspect al scurgerii de informații din dosar.
Dar, nu putem să nu ne amintim de insistența cel puțin suspectă a președintelui Nicușor Dan de a anunța cu subiect și predicat că vrea schimbarea șefului DNA cu un om de-al lui, progresist sorosist de încredere. Iar, ce argument mai veridic pentru demitere poate fi invocat decât încălcarea vieții private a inculpatului de către temuta instituție, taman în ajunul anunțatei schimbări a conducerii acestui parchet?
Stenogramele lui Cristian Popescu Piedone rememorează o etapă de vârf a DNA, și în puneri sub acuzare a unor înalți demnitari din stat, și în represiuni nedrepte împotriva inculpaților respectivi, din vremea Codruței Kovesi, când ancheta penală se producea obligatoriu în văzul lumii și cu cătușele la vedere.
Anumite metehne de sorginte securistoidă au persistat și după punerea surdinei și a batistei pe țambalul dosarelor de corupție, de parcă timpul și corupția românească s-ar fi oprit în loc. Iar dacă o subtilizare de probe dintr-un dosar servește la reașezarea unei ierarhii într-un parchet special, se dă drumul la „lucrare” indiferent de prejudiciile aduse speței penale respective, pentru că oricum nu există responsabilitatea magistraților prevăzută în lege.
Un caz similar s-a produs la Brașov la DIICOT, când stenograme din dosarul lui Blejnar, ce conțineau convorbiri compromițătoare ale lui Traian Băsescu cu inculpatul, s-au scurs în presă prin aceleași procedee, după care stenogramele au fost subtilizate din biroul procurorului de caz și au dispărut cu totul, fără ca cineva, procurorul de caz, sau șeful structurii brașovene a respectivului parchet, să fie tras la răspundere.

Ministrul pesedist al Justiției vrea verificări la sânge, că Piedone e pesedist
„Am solicitat procurorului-șef DNA și Inspecției Judiciare să efectueze verificări pentru a stabili dacă a fost afectată integritatea situației de manieră penală și să se afle de unde au apărut în spațiul public aceste aspecte cu privire la viața personală a inculpatului. Mijloacele de probă și probele nu au ce căuta în spațiul public până, cel mai devreme, la o trimitere în judecată”, iar dacă aceste interceptări nu au relevanță în dosar, folosirea lor este abuzivă.
Aceste aspecte strict de viață privată trebuie tratate cu echilibru și circumspecție pentru a nu aduce atingere vieții private a unei persoane fără eficiență în ancheta penală., mai zice ministrul.
Acesta avertizează asupra riscurilor de instrumentalizare a unor cazuri penale în scopuri colaterale: „Dacă există o instrumentalizare a unui caz pentru a se regla anumite ierarhii, asta nu îmi este cunoscut, dar, dacă s-a întâmplat, trebuie să existe consecințe.” promite ministrul Radu Marinescu, conform Știri pe Surse.

Șeful DNA își apără scurgerile de informații cu ridicare din umeri și cu delimitare neconfingătoare
Procurorul-șef DNA, Marius Voineag, a declarat că stenogramele au fost incluse în dosar doar pentru a demonstra că Piedone folosea în mod frecvent telefonul șoferului său, dar a condamnat „ferm scurgerea în presă” și a ordonat eliminarea acestor conversații din dosar.
DNA nu are nicio implicare în mediatizarea stenogramelor care țin de viața privată”, a spus Voineag pentru Digi24, adăugând că instituția „se delimitează de astfel de practici, cu care nu este și nu dorește să fie asociată”.
Reacția virulentă a ministrului Justiției vine în contextul în care Piedone a criticat public „judecata din piața publică” și „aplicarea selectivă a legii”, potrivit Știri pe Surse.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.