Volei : echipele Coronei Brașov și-au aflat adversarele din cupele europene
La Luxemburg, a avut loc tragerea la sorți pentru competițiile europene organizate de Confederația Europeană de Volei (CEV), iar echipele brașovene și-au aflat parcursul în sezonul 2025/26!
VOLEI MASCULIN - Voleibaliștii Coronei vor evolua în CEV Cup, aflându-se la al doilea sezon consecutiv în cupele europene și vor intra în competiție din faza șaisprezecimilor de finală, din al doilea tur.
Turul se va disputa în deplasare, între 9–11 decembrie 2025
Returul, acasă, între 6–8 ianuarie 2026
Adversara va fi câștigătoarea dintre Volley Schonenwerd (Elveția) și pierzătoarea dintre OK Napredak ODŽAK (Bosnia și Herțegovina) și Olympiacos Piraeus (Grecia).
VOLEI FEMININ - Echipa de volei feminin va debuta în CEV Challenge Cup, tot din faza șaisprezecimilor de finală, din al doilea tur.
Turul va avea loc în deplasare, între 25–27 noiembrie 2025
Returul, la Brașov, între 2–4 decembrie 2025
Adversara va fi o echipă din Grecia: câștigătoarea dintre AO Thias și GS Panionis NEA SMYRNI.
Ne așteaptă așadar confruntări puternice și meciuri spectaculoase în fața unora dintre cele mai competitive echipe din Europa.
D.D.





