Drama României – 23-26 iunie 1940. Târgul sovieto-german pe seama României
– V.M. Molotov: „Rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare… Cererea sovietică se extinde de asemenea şi asupra Bucovinei”.
– Joachim von Ribbentrop: „Germania este consecventă înţelegerilor de la Moscova… Ea nu manifestă nici un interes faţă de problema Basarabiei”.
După ce V.M. Molotov a făcut cunoscut ambasadorului german la Moscova, Friedrich Werner von Schulenburg, la 23 iunie 1940, că „rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare”, târgul germano-sovietic pe seama României s-a încheiat rapid, guvernul sovietic înmânând ministrului român la Moscova cunoscuta Notă cu caracter ultimativ din 26 iunie 1940 prin care cerea cedarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei.
Evenimentele au decurs astfel:
23 iunie 1940.
– La Moscova, V.M. Molotov se adresează lui Friedrich Werner von Schulenburg: „Rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare. Guvernul sovietic se străduieşte încă să mai realizeze o soluţionare pașnică a acestei probleme, însă este hotărât să folosească forţa în cazul în care guvernul român refuză o înţelegere pașnică. Cererea sovietică se extinde de asemenea şi asupra Bucovinei, care are populaţie ucraineană“.
– Arătîndu-se surprins, ambasadorul german declară că nu se aştepta la această hotărâre a guvernului sovietic, deşi Germania era total de acord ca Uniunea Sovietică să-şi menţină „cererile cu privire la Basarabia – drepturi necontestate de noi“ însă pentru „realizarea lor să nu dea ea însăşi impulsul“.
Reţinerea era determinată de teama că acţiunea sovietică „ar aduce prejudicii mari intereselor germane“ în condiţiile în care aceasta „ne livrează nouă materii prime, importante pentru război şi pentru existenţă“.
– Pentru ca totul să fie clar şi să nu apară nicio surpriză, V.M. Molotov precizează că guvernul său „contează pe faptul că Germania nu va incomoda acţiunea sovietică, ci o va sprijini“. În schimb, guvernul sovietic urma să facă „totul pentru a apăra interesele germane în România”.
– Grijuliu pentru soarta populaţiei germane care trăia în Basarabia şi Bucovina, Friedrich Werner von Schulenburg cere Berlinului să adopte măsuri speciale pentru protecţia acesteia.
– În aceeaşi zi, V.M. Molotov transmite că aşteaptă răspunsul german, până la 25 iunie.
– Discuţia dintre cei doi diplomaţi, confirma faptul că înţelegerea încheiată cu aproape un an în urmă, tot la Moscova, era în vigoare şi că sosise timpul pentru a fi pusă în practică.
24 iunie 1940.
Informat despre pretenţiile sovietice asupra Bucovinei, neinclusă în pactul de neagresiune, din 23 august 1939, Adolf Hitler exclamă: „Nu vreau să fiu luat drept imbecil de către ruşi!“.
– Berlinul precizează (prin subsecretarul de stat Woermann) poziţia germană faţă de cererile sovietice privind Basarabia şi Bucovina:
– în Basarabia nici o trecere peste sectorul Prut sau peste Dunărea de Jos, deoarece interesele noastre petroliere ar putea fi în consecinţă ameninţate;
– promisiunea generală de protejare a drepturilor şi intereselor Reich-ului germane;
c) promisiunea de protejare a intereselor populaţiei germane în conformitate cu procedurile care se vor stabili ulterior;
– în cazul unui conflict armat, protejarea regiunii petrolifere (nici un atac aerian)“.
Referindu-se la poziţia României, subsecretarul de Stat german constata „cu regret“ că, în pofida „sfaturilor pe care le-am dat în repetate rânduri începând cu luna decembrie a anului trecut, guvernul român se pare că nu şi dă seama de gravitatea situaţiei şi, cel puţin în parte, se bizuie pe ajutorul nostru împotriva dorinţelor Rusiei.
Noi nu putem da guvernului român decât sfatul de a lua contact de urgenţă cu guvernul sovietic şi dacă se poate să facă acest lucru chiar astăzi, cu scopul de a ajunge la o rezolvare panică a acestor probleme“.
25 iunie 1940.
Confirmând poziţia Germaniei faţă de pretenţiile sovietice, Joachim von Ribbentrop cere lui Friedrich Werner von Schulenburg să-i declare lui V.M. Molotov că „Germania este consecventă înţelegerilor de la Moscova“, şi că, în consecinţă, „ea nu manifestă nici un interes faţă de problema Basarabiei“. Deoarece în acest teritoriu locuiau aproape 100 000 de germani, Reich-ul spera că viitorul acestora „va fi garantat“.
Ministrul german de Externe mai preciza că „revendicarea de către Uniunea Sovietică a Bucovinei constituie o noutate“, că în restul României, Germania „are interese economice deosebit de importante“, care includeau „terenurile petrolifere, cât şi terenurile agricole“.
Aşa cum făcuse cunoscut în repetate rânduri guvernului sovietic, Germania era „deosebit de interesată să evite ca aceste regiuni să se transforme într-un teatru de război“.
În concluzie, se făcea cunoscut că „deşi manifestă o simpatie absolută faţă de ideea soluţionării Basarabiei“, guvernul german considera că Uniunea Sovietică trebuia „să acţioneze în spiritul înţelegerilor de la Moscova şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a se ajunge la o soluţionare pașnică a problemei basarabene, împreună cu guvernul român“.
În acest scop, era dispus „să sfătuiască România ca acesta să ajungă la o soluţionare pașnică a problemei basarabene, în conformitate cu vederile ruseşti“.
În final, Joachim von Ribbentrop cere lui von Schulenburg să-i expună „în mod clar“ lui V.M. Molotov că Germania acordă „un interes deosebit faptului ca România să nu devină un teatru de război“, că, după părerea Berlinului, „o soluţionare pașnică, în conformitate cu vederile ruşeşti, este cu totul posibilă, mai ales dacă problema este abordată cum se cuvine“.
După ce Friedrich Werner von Schulenburg face cunoscută poziţia guvernului german faţă de pretenţiile sovietice privind Basarabia şi Bucovina, comisarul sovietic al Afacerilor Străine exprimă „mulţumirile pentru atitudinea înţelegătoare a guvernului german şi bunăvoinţa sa de a sprijini guvernul sovietic să-şi satisfacă revendicările“ şi precizează că „problema este extrem de urgentă şi nu poate suferi nici o amânare“.
Friedrich Werner von Schulenburg atrage atenţia că „o renunţare din partea sovietică la Bucovina, care nu a aparţinut niciodată nici Rusiei ţariste, ar uşura în mod substanţial o soluţionare pașnică“ a diferendului româno-sovietic.
În contradicţie evidentă cu realitatea istorică, ministrul de Externe sovietic precizează că „Bucovina constituie ultima parte care mai lipseşte Ucrainei unificată şi tocmai din această cauză guvernul sovietic trebuie să acorde importanţa cuvenită rezolvării acestei probleme, în mod simultan cu problema Basarabiei“, dar că nu exclude „cu totul, posibilitatea renunţării la Bucovina în cursul, negocierilor cu România“. În final, V.M. Molotov arată că „guvernul sovietic doreşte să-şi urmărească numai propriile interese şi nu are intenţia să încurajeze celelalte state (Ungaria, Bulgaria) să ceară anumite părţi din teritoriul României“.
26 iunie 1940.
Dorind să nu deterioreze relaţiile sovieto–germane, dar nici să dea dovadă de slăbiciune, I.V. Stalin recurge la compromis şi cere lui V.M. Molotov să-l informeze pe Friedrich Werner von Schulenburg că guvernul sovietic a decis „să-şi limiteze cererile asupra părţii nordice a Bucovinei, împreună cu oraşul Cernăuţi“.
Încercînd să obţină o compensaţie pentru România, ambasadorul german apreciază că „s-ar putea ajunge la o soluţionare pașnică mult mai uşor, în cazul în care guvernul sovietic ar înapoia rezerva de aur a Băncii Naţionale a României“, care fusese transferată pentru păstrare la Moscova, în cursul Primului Război Mondial.
V.M. Molotov răspunde că „această problemă nici nu se mai pune deoarece România a exploatat un timp destul de îndelungat Basarabia“. Se referea la perioada care se scursese de la 27 martie/9 aprilie 1918, când Basarabia se unise cu România ca urmare a votului majoritar din Sfatul ţării.
În continuare, cei doi diplomaţi cad de acord asupra modului în care urma să se procedeze în continuare: „Guvernul sovietic va supune cererea sa ministrului român de aici (de la Moscova – n.n.) în cursul următoarelor ore şi speră, în acelaşi timp, că guvernul Reich-ului german va sfătui de urgenţă guvernul român de la Bucureşti să cadă de acord asupra cererilor sovietice, deoarece altfel războiul ar fi inevitabil“.
Informînd că trupele sovietice „trec mâine dimineaţă graniţa României, dacă guvernul român nu dă încă azi răspuns afirmativ la pretenţiunile U.R.S.S.“, Wilhelm Fabricius face cunoscut ministrului român al Afacerilor Străine că „acceptarea este în interesul bineînţeles al României“.
Noaptea târziu, guvernul sovietic înaintează guvernului roman cunoscuta Notă cu caracter ultimativ prin care cerea cedarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei.
Autor: Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
Sursa: art-emis.ro
