Se conturează un scenariu tulburător – se vrea default intenționat în România?
Conferința de miercuri a președintelui Nicușor Dan merită să dea frisoane multora. Declarațiile sale par să întărească serios o ipoteză care începe să se contureze tot mai clar, anume că la nivelul conducerii statului se urmărește un default economic intenționat, cel mai probabil pentru că el ar justifica orice măsuri economico-sociale, în timp ce, în situația de acum, încă relativ stabilă, guvernanții nu se pun de acord pe nimic.
Totul e în stadiu de ”evaluări”.
Nu o spunem noi, a spus-o azi președintele, după zile bune de negocieri peste negocieri cu partidele ”bune”: „Așteptăm un acord pe program și imediat după o să discutăm și de nume. Iar în ceea ce privește măsurile, ce va rezulta joi, va rezulta o listă de măsuri cu impactul bugetar al fiecăreia, și decizia politică va fi luată imediat. în acest moment, nu suntem în punctul în care să spunem că am agreat ceva”.
Nici strop de fum alb nu a ieșit de la Cotroceni.
„Începînd de ieri, au început grupuri de lucru pentru elaborarea programului de guvernare, la care participă, tehnic, corespunzător fiecărui minister, reprezentanți ai partidelor. Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare și de aici să înceapă discuția pe acordul de guvernare”.
„În ceea ce privește deficitul, așa cum am spus, este un grup de lucru care s-a constituit săptămâna trecută, lucrează în fiecare zi. O primă schiță de propuneri, inclusiv cele pe care nu există acord, își propun să o prezinte liderilor mâine, joi, și bineînțeles că de aici va începe discuția politică”.
”Nu am discutat de nume (de guvernanți n.n.) pînă în momentul ăsta, deci toate discuțiile au fost exclusiv pe program”.
”Trebuie să comasăm foarte multe instituții, de exemplu, deconcentrate – problema este că avem nevoie de cel puțin șase luni pentru ca multe din lucrurile astea tehnice să poată să fie realizate”.
”Ce vrem noi să facem este ca până la 30 iunie să venim cu un set de măsuri, inclusiv un pachet de acte normative, care să dea garanția mediului financiar că suntem serioși și că reducem deficitul, urmând ca, în perioada imediat următoare, Guvernul care va fi format să vină cu ajustări ale aparatului de stat care să fie aplicate de la 1 ianuarie 2026”.
De 27 de ori a folosit cuvîntul ”trebuie”, de 23 de ori sintagma ”trebuie să”. Și foarte multe ”e nevoie”.
Nicio idee, niciun semnal, nicio soluție concretă.
Nici măcar nume de oameni. Totul e în viitor.
Lipsește graba, chiar precipitarea firească în asemenea situații.
Partidele ”bune” și președintele par să trăiască într-o bulă proprie, în care timpul curge altfel.
Să tragem linie.
De la Bruxelles primim miercuri următorul anunț oficial:
„Creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa de corecție, ceea ce prezintă riscuri clare în ceea ce privește corectarea deficitului excesiv până în 2030. Prin urmare, Comisia recomandă Consiliului să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente”. Adică, suspendarea fondurilor.
Da, dar după cum am arătat, România nici măcar nu simulează că se grăbește să ia respectivele măsuri.
Toți analiștii economici de calibru avertizează de mai multă vreme că vine tsunamiul și trebuie acționat rapid. În loc de asta, noul președinte refuză – încălcînd grav constituția – să demareze instalarea noului guvern, ceea ce creează un imens paradox politic.
Guvernul căzut prin demisia premierului, cu miniștri interimari, lucrează de zor la programul economic pe care ar trebui să-l aplice viitorul guvern. Care nu se știe nici măcar ce culoare politică va avea.
Ori dacă va fi politic sau tehnocrat. Că, ne spune tot președintele, toate variantele sunt pe masă. Da, sunt pe masă, dar aplicată nu e niciuna.
Aflăm din surse oficiale sau neoficiale, de zile bune, că partidele ”bune” nu se pun de acord între ele pe nimic, ba chiar sunt contradicții vehemente în unele cazuri. Iar politicienii, în premieră, nu s-ar mai înghesui să devină miniștri.
De aici, cum spuneam, conturarea scenariului tulburător: leadershipul României așteaptă conștient declanșarea unui default economic, pentru ca mai apoi să ia măsuri în stil pandemie, adică tăvălug, fără să mai țină cont de nicio regulă a democrației, în numele crizei.
Ce ar înseamna asta?
Un default economic în România ar implica, între altele, incapacitatea statului de a-și mai onora obligațiile financiare, cum ar fi plata datoriilor publice (interne și externe) sau a altor angajamente bugetare esențiale, ceea ce ar declanșa o criză economică severă.
Ar însemna întîrzieri la pensii, salarii în sectorul public, alocații, ajutoare sociale.
România are o datorie publică în creștere, estimată la peste 50% din PIB în 2024, iar costurile de finanțare sunt tot mai ridicate din cauza ratingurilor de țară slabe.
Se poate ajunge la pierderea completă a accesului la piețele financiare internaționale.
Un default ar duce rapid la retrogradarea ratingului de țară la nivel de „junk”, adică cea mai de jos treaptă a încrederii investitorilor.
Ar putea forța România să accepte un program de asistență financiară cu condiții stricte, similar celui din 2009-2011 cu FMI, BERD, CE și BIRD, implicînd austeritate severă.
În 2024, deficitul bugetar a atins 9.3% din PIB, alimentat de creșteri mari ale salariilor și pensiilor publice, fără o bază sustenabilă de venituri. Și nu scade, ci tot crește.
Banii din fondurile europene sunt ca și blocați, nu se știe pentru cît timp.
România are cea mai mare rată a inflației din UE, erodînd puterea de cumpărare și afectînd veniturile reale ale populației, fiind deja pe locul 2 în topul sărăciei europene.
Țara se confruntă cu o colectare slabă a veniturilor fiscale, iar evaziunea fiscală rămîne o problemă majoră, pe care cert nu o va rezolva SRI.
O pierdere de încredere în economie ar duce la o devalorizare rapidă a leului, crescînd prețurile importurilor și inflația. Investițiile străine, deja slabe, s-ar prăbuși, agravînd recesiunea.
Statul ar fi nevoit să reducă peste noapte cheltuielile publice, inclusiv salariile bugetarilor, sporurile, pensiile și investițiile în infrastructură.
Pentru a crește veniturile, statul ar fi nevoit să majoreze drastic taxele, ceea ce ar afecta și mai mult economia și ar amplifica nemulțumirea publică.
Un default ar agrava situația în special în zonele rurale subdezvoltate.
Un acord cu FMI sau UE ar impune reforme structurale dure, cum ar fi reducerea cheltuielilor sociale și privatizarea unor active de stat în condiții dezavantajoase.
Un default în România ar afecta încrederea și în alte economii din Europa de Est, provocînd turbulențe regionale. Scriam pe 27 mai că România ar putea ajunge în situația declarării stării de urgență la nivel național din cauza problematicii economice.
A trecut o săptămînă în care singurele lucruri concrete au fost anunțul lui Nicușor că vom aloca 5% din PIB înarmării, și prăbușirea salinei Praid.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
