Eradicarea libertății de exprimare și a libertății presei, următorul pas logic după anihilarea voinței electorale a națiunii(4)
Adolf Hitler a prefigurat-o pe Ursula Leyen în megalomania controlului presei
Deși era într-un moment defensiv în cursul invaziei URSS, anume după respingerea trupelor Wehrmacht-ului din fața Moscovei și în toiul contraatacului sovietic, Hitler exulta în Jurnalul său, editat de Francois Delpla, în noaptea 22/23 februarie din anul 1942 panoramând încântat cu privirea presa de stat și de partid aliniată perfect la marșul trupelor SS și la răpăitul cizmelor germane aflate în pas de gâscă.
Cam tot în accepțiunea Ursulei Leyen(ignorăm într-adins particula nobiliară „Von” din numele său pentru că această femeie n-are nimic nobil în comportamentul său totalitar) presa Uniunii Europene, cu precădere Politico și Euronews, este destinată preamăririi programelor fantasmagorice verzi ale Comisiei Europene-GreanDeal și cel faraonic de reînarmare- Rearm EU, ca un arc peste timp al cărui capăt anterior este bine ancorat în ideologia celui de-Al Treilea Reich, elaborată de Hitler personal și exclusiv.
Fuhrerul ipostazia în jurnalul său presa de stat național-socialistă apreciind cu sinceritate perfecta aliniere a cotidianelor germane necesității războiului total și rafinamentul propagandistic, subsumat efortului suprem de dominare a Europei și a URSS, la care ajunsese.
„Aparatul nostru de presă este ceva deja minunat. Legea presei a vegheat ca diferențele de opinie între oamenii care guvernează să nu se desfășoare sub ochii poporului. Presa nu este pentru asta!
Ne-am debarasat de ideea că libertatea politică constă în faptul că oricine poate să spună orice îi trece prin cap.
Mai mult de jumătate din ziarele germane sunt în mâinile lui Amann.
Astăzi, dacă îl convoc pe Lorenz(șeful sericiului de presă al lui Hitler) și îi prezint în câteva cuvinte modul meu de a gândi, a doua zi la ora unu îl regăsesc în toate ziarele germane.(…)
În schimb am putea să ne lipsim de Deutsche Illustrierte(comparativ cu Illustrierte Beobachter, care era suplimentul ilustrat al ziarului său de suflet din anii de luptă în ilegalitate, Volkischer Beobachter).
Das Reich este magnific(cotidianul de a cărui conducere se plângea Goebbels). Pe timp de pace va trebui să avem și o ediție duminicală pe plan național din Das Reich(principalul ziar al propagandei de stat național-socialiste, corespunzătorul Scânteii de pe vremea lui Ceaușescu, sau Politico, în timpurile noastre progresiste europene ale Ursulei Leyen).
Va apărea sâmbăta și țăranii o vor avea duminica. Va trebui să aibă multe imagini, să fie aranjată în așa fel încât să faciliteze lectura, să dea și un foileton ca să găsească și femeile ceva acolo.
Englezii nu se obosesc pentru ilustrații și text. Asta le vine în flux continuu din toată lumea. Dar și noi vom merge de acum înainte.” Concepea Hitler convins imperiul de presă german, care urma să fie supus uneia din cele mai groaznice cenzuri din istoria presei, sub sancțiunea internării în lagărele de concentrare a jurnaliștilor deviaționiști de la calea național-socialistă.
De multe ori însă Fuhrerul îl contra și chiar îl repezea chiar pe Goebbels în legătură cu o prea greoaie și savantă îndoctrinare a presei germane despre chestiunile militare, în defavoarea destinderii pe spații reduse desigur, a cititorilor germani de presă mondenă, Hitler fiind oarecum mai libertin și mai elastic în gândire decât Goebbels. Cu toate acestea, Fuhrer-ul favoriza o conducere de tip militarizat a principalului său cotidian, Volkischer Beobachter, cel pe care l-a preluat cu datorii imense, reușind să-l țină pe linia de plutire în anii 25-33 cu ajutorul industriașilor germani „Dacă V.B., de la o mica foaie cu o mie de abonați, a devenit o întreprindere cu un million, secretul acestei construcții și al acestei dezvoltări trebuie căutat în primul rând în meritele Reichsleiter-ului Amann, care a știut să scoată cu o rigoare militară de la toți colaboratorii săi cele mai extraordinare performanțe și a evitat de la bun început orice suprapunere a chestiunilor administrative și redacționale (…)
Și la ce punctualitate militară i-a adus, prin propria rigoare pe toți colaboratorii de la Volkischer Beobachter!…a realizat prin aceasta o uriașă muncă de educare și a creat acel tip de om de presă de care aveam nevoie într-un stat național-socialist… este vorba despre oameni conștienți de statulul de slujitori ai statului, pe care li-l dă influența asupra opiniei publice” sintetiza Hitler într-un mod arian superior rolul și importanța presei germane într-un stat opresiv totalitar național-socialist.
Metehne oprimante vechi preluate de noii birocrați ai Uniunii Europene
Etatizarea extremă a presei de către conducătorul suprem al Reich-ului nu era întrecută decât de ferocitatea dimensiunii propagandistice imprimată de Goebbels presei germane, stadiul suprem al presei naziste, considera acesta, era atingerea nivelului de academie exclusivă de învățământ politic pentru toți germanii și pentru popoarele îngenuncheate.
Astăzi, în Europa au fost preluate învățăminte vechi, naziste, despre necesitatea direcționării presei libere înspre interesele transnaționale ale instituțiilor europene și ale concernelor multinaționale, dar în acest caz este vorba de cointeresare a patronatelor de presă prin finanțări europene din banii contribuabililor europeni, care vor recepționa pe banii lor de la un astfel de tip de presă progresistă a Uniunii Europene dezinformări conforme cu directivele conducerii CE, în special.
Unificarea, nu neapărat în bine dar întotdeauna în jurul său, a fost întotdeauna un deziderat al poporului german, fie că a fost vorba doar a germanilor și a popoarelor înconjurătoare în vremea lui Frederic al II-lea cel Mare, a lui Bismarck și a lui Wilhelm al II-lea, fie că a fost vorba de întreaga Europă în jurul lui Hitler, iar în zilele noastre în jurul lui Helmut Kohl, Angela Merkel și acum de unitatea sub Ursula Leyen.
Și, evident, unul din dezideratele axiale niciodată atins în totalitate, dar întotdeauna asumat ca directivă comună nescrisă a Uniunii Europene, este și va rămâne subsumarea presei europene unui obiectiv unic, perpetuarea la nesfârșit a unității presei europene în jurul intereselor oligarhiei plutocratice continentale de la Bruxelles, de la Berlin și de la Paris. Sume imense din bugetul Uniunii au fost alocate de Comisia Europeană pentru promovarea presei proeuropene unionist-transnațională, în detrimentul celei suveraniste și independente a națiunilor componente ale Uniunii.
Adolf Hitler în jurnalul său postula unitatea presei germane cu scopul eradicării totale a libertății acesteia „Una din primele sarcini pe care am atacat-o după preluarea puterii a fost aceea de a realiza unitatea presei germane în funcție de această analiză. În acest sens, nu m-am dat înapoi de la măsuri radicale.
Mie îmi este clar că un stat care dirijează în mod unitar presa, peste mulțimea de redactori șefi și o are astfel ferm în mână, dispune de mai multă putere decât ne putem imagina. Ideea libertății presei este cel mai mare pericol care amenință orice stat.
Libertatea presei nu înseamnă absolut deloc libertate pentru presă, ci este dreptul câtorva indivizi de a face ce doresc și ceea ce corespunde propriilor interese. Iar asta, chiar și atunci când acest lucru este potrivnic intereselor statului. La început, nu a fost simplu să clarific acest lucru pentru corporația jurnalistică și să o conving că, făcând parte dintr-un tot, trebuia să-l slujească.” emana Hitler concepte unioniste pentru presă în 14 mai 1942, timp în care pregătea a doua mare ofensivă pe teritoriul URSS, înspre Stalingrad. Desigur, aici Fuhrerul centra paralogismul echivalenței statului și a drepturilor sale cu ale cetățenilor, subsumate primelor.
Libertatea este necesitatea înțeleasă, aserta GWF Hegel, iar Hitler considera libertatea gândirii și a liberei exprimări ca inutile în cadrul unui stat unitar national-socialist, în care orice altfel de gândire și exprimare erau contradictorii cu unitatea internă a statului, deci exterioare acestuia, deci trebuiau eliminate.
Statul, fiind unitar, trebuia să dețină o singură voce, iar cetățenii, fiind componente intrinseci ale statului, trebuiau să se exprime și să gândească unitar cu statul însuși, nicidecum în contradictoriu și dezorganizat, concepea Hitler. Iar presa, considera el, era suprema armă a exprimării publice a unității de stat.
„Dacă Luftwaffe a devenit o armă militară operațională în sensul cel mai larg al cuvântului, la fel și presa este o armă spiritual- operațională în sensul cel mai larg al cuvântului.
Uneori trebuie ca în decurs de trei zile să renunțăm pe neașteptate la orientarea politică a ziarelor noastre și să facem un viraj de 180 de grade. Ar fi absolut imposibil dacă nu am avea acest instrument puternic în mâna noastră. Iar 22 iunie 1941 oferă un exemplu în acest sens”(presa germană menaja URSS în ajunul invaziei acesteiaa prin operațiunea Barbarossa din 22 iunie a anului menționat), aprecia strategic Hitler cameleonismul comunicării prin presă a celui de-Al Treilea Reich.
Un arc peste timp al asemănării presei naziste cu cea proeuropeană de astăzi
O introspecție din perspectivă jurnalistică, aliniată curentului principal al Bruxelles-ului, astăzi ar regăsi similitudini uluitoare între modul de angajare propagandistică a presei germane în 1933, devenită ulterior statală în totalitate, în susținerea nedisimulată a necesităților de înarmare rapidă și masivă a Germaniei prin Programul de patru ani, condus de Reichsmarshall-ul Hermann Goring, și implicarea cointeresată a presei bruxelleze și a celei germane, girată de Leyen în programul de reînarmare al acesteia pe zece ani, Rearm EU. Și Ursula Leyen, dar și Macron, consideră că într-adevăr presa este o armă spiritual-operațională, cum savant Hitler o caracteriza cu 83 de ani în urmă, necesară colosalei întreprinderi a reînarmării agresive a Uniunii Europene și a țărilor componente prin deturnarea a 800 de miliarde de euro din fondul bugetar al Uniunii.
Iar presa nealiniată urmează a fi interzisă prin crearea de instituții de cenzură ale Bruxelles-ului, deservite și controlate de comisari zeloși precum Thierry Breton, alocate publicațiilor media online și platformelor de socializare, în genul ANCOM și mai nou și illegal CAN, din România.
Desigur, în timpul lui Hitler, pe lângă închiderea publicațiilor germane neconforme cu idealul național-socialist era utilizată suplimentar și constrângerea lagărelor de concentrare naziste pentru jurnaliștii îndărătnici, care eșuau în a desluși țelul și înălțător și mesianic al presei național-socialiste.
Cei mai importanți istorici biografici ai lui Adolf Hitler, Kershaw, Evans, Bullock, au abordat invariabil interesul pronunțat al dictatorului pentru stăpânirea presei ca pe o exprimare a egocentrismului orgolios al acestuia, dependent emoțional de adularea maselor largi ale poporului german încleștat ulterior în teribilul război mondial.
Strategiile de presă ale naziștilor în 1927-28, anterioare preluării puterii absolute în Germania erau fragmentate la un moment dat pe regiuni implicând acțiuni de propagandă în presă cu acoperire totală în anumite regiuni cheie ale Germaniei, pe o perioadă limitată de timp, o găselniță a Reichsfuhrer-ului Heirich Himmler, care maximiza eforturile și resursele propagandistice pentru atingerea unui scop electoral regional, în Bavaria, de exemplu.
Similar, astăzi presa main stream aservită puterii proeuropene din România a fost focalizată în cvasitotalitate de către regimul totalitar de la București, cu minuscule excepții, conform rețetei Himmler, pe obiective punctuale și limitate teritorial la marile orașe și municipii din România, inclusiv Capitala, precum candidatura lui Georgescu la prezidențialele de anul trecut și respingerea acesteia anul acesta, cu scopul descurajării mediatice a oricărei revolte populare generalizate.
Strategia himmleriană a reușit și guvernul totalitar de la București a evitat presiuni enorme în stradă după terfelirea Constituției prin invalidarea candidaturilor prezidențiabile ale principalilor suveraniști, Georgescu și Șoșoacă, cu excepția președintelui AUR și a șefei POT.
Versatilitatea Internetului necesită noi forme opresive de cenzură instituțională proeuropeană
Incontrolabilitatea platformelor de socializare, însă, neadecvate aplicării principiului inventat de cumplitul șef al SS și al Gestapo-ului nazist, urmează să fie rectificată de guvernul Ciolacu prin Ordonanța ANCOM, instituție sorosistă ce urmează să devină un fel de Gestapo mioritic instituțional al site-urilor de presă online și al conturilor de socializare ale românilor.
Iar similitudinile dintre europeanul conglomerat mediatic autocenzurat de la sine datorită fondurilor generoase drenate către patronii progresiști ai presei europene, școliți spiritual la școala Societății deschise a lui George Soros, și suprastructura presei național-socialiste condusă de Hitler și de Goebbels, nu se opresc aici.
Represiunea împotriva deviaționișilor de la linia binefacerii Verzi scornite prin Green Deal-ul Ursulei Leten, sau de la aceea a reînarmării delirante promovate de aceasta și de femeiuștile înșurubate în toate pozițiile cheie ale Comisiei Europene, pentru susținerea sinucigașă a persistării Ucrainei de a aduce războiul pe teritoriul european, împotriva celor care mai susțin că pacea este și mai umană și infinit mai puțin costisitoare decât războiul, se manifestă plenar prin mijloace de cenzură adecvate secolului XXI, dar similare celui de-Al Treilea Reich.
„Vernichtung”, în traducere-Anihilare, era termenul preferat de Hitler și era exprimabil în pacificarea prin muncă silnică la Dachau a deviaționiștilor pacifiști, precum astăzi a celor anti-război și anti-reînarmare prin expulzare din spațiul public, folosind măsluiri nelegitime ale constituțiilor statelor europene ale Uniunii, legitimate anti-constituțional de instituțiile Justiției europene infiltrate până la balamalele sale procedurale de justițiarii europeni ai lui Soros.
În continuare, în articolul următor vom urmări confluențe și similitudini între mecanismele de cenzură leniniste și staliniste ale URSS și aparatul propagandistic girat de presa proeuropeană.
– va urma. –
Prima parte aici: Eradicarea libertății de exprimare și a libertății presei, următorul pas logic după anihilarea voinței electorale a națiunii(1)
A doua parte aici: Eradicarea libertății de exprimare și a libertății presei, următorul pas logic după anihilarea voinței electorale a națiunii(2)
A treia parte aici: Eradicarea libertății de exprimare și a libertății presei, următorul pas logic după anihilarea voinței electorale a națiunii(3)
Dan Libiu Mateescu
