RAZBOIUL ADULTILOR IMPOTRIVA COPIILOR(1)
Ostilitatea împotriva copiilor, fie născuți, fie nenăscuți, este reală în unele țări din lume, greu de înțeles și în întregime barbară. Trebuie să înceteze. Astfel de societăți sunt destinate morții și, dacă nu se îndreaptă, nu merită mila nimănui. Un exemplu recent discutat într-un articol lung (34 de pagini) este Coreea de Sud („Coreea”). Articolul are un titlu care nu doar atrage atenția, dar și înspăimântă, The End of Children / Sfârșitul copiilor. Publicat în februarie, în The New Yorker, articolul poate fi citit în engleză aici: https://www.newyorker.com/…/03/03/the-population-implosion
Copiii ca binecuvintare de la Dumnezeu
Până acum câteva decenii copiii erau văzuți ca o binecuvântare din partea Creatorului, un dar, un aspect social normal și natural. Mii și mii de ani părinții abia așteptau să li se nască copii, sa ducă înainte viața, iar cei care nu puteau avea copii erau triști și deprimați. Dar acest proces natural se apropie de sfârșit acum, la început de Mileniu III.
A fost o vreme în Europa, în Evul Mediu și înainte, când femeile își făceau confesiunea finală înainte de a naște copii, știind că își riscă viața în procesul nașterii. Un preot era în standby să intervină, atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Citeam cu puțini ani în urmă că mamelor și moașelor li se dădea autoritatea să boteze micuțul nou născut în caz că el sau ea se lupta să rămână în viață, pentru a se asigura că copilașul intră încreștinat în Împărăția lui Dumnezeu.
Opiniile noastre teologice privind această realitate istorică sunt irelevante.
E relevant că părinții și ființele umane, în general, se gândeau la bunăstarea duhovnicească a copiilor lor, își luau în mod serios obligația de a aduce pe lume copii și a le transmite identitatea creștină încă din momentul nașterii în cazuri de nașteri dificile. [Apropo, aceste detalii se afla si in articolele excelente și de bun simț ale Irinei Dumitrescu, publicate în London Review of Books: https://www.lrb.co.uk/contributors/irina-dumitrescu, Irina fiind profesor de literatură engleză a Evului Mediu în Bonn]
Sanctitatea procreării era o prioritate și la romani. În anul 9, Cezar August (Octavian) a emis un edict care prevedea că dacă un bărbat nu era căsătorit până la 25 de ani, i se interzicea moștenirea. Roma avea nevoie de copii, soldați, meșteșugari, fermieri, dar procrearea era și dovada unui respect față de înaintași, zicea Cezar. Negarea imortalității liniei de familie prin descendenți, spunea el „este mai rău decât omorul”.
Europenii au dus sentimentele creștine privind valoarea copiilor în Lumea Nouă. Puritanii, stabiliți în Noua Anglie, aveau mulți copii. Până în anii 1730 constituiau cel mai prolific grup demografic din America de Nord, cu 9,7 copii de familie, în medie. [Link: https://www.thepublicdiscourse.com/2025/03/97308/]
Vremurile când societatea avea respect pentru copii, fie născuți, fie nenăscuți, au trecut. Barbarii progresiști, feministele, „înțelepții acestei lumi”, mișcările extremiste de tot felul (de la climă la mediu, specieism etc.) s-au intersectat în acest început de Mileniu pentru a ne spune, pentru prima dată în istoria umanității, că copiii nu mai contează, că ne putem descurca și fără ei.
Chiar?
Nepăsarea față de generația viitoare e crasă în Occident și în lumea dezvoltată.
În 2024, în Estonia s-au născut mai puțin de 10.000 de copii, la o populație de 1,4 milioane. Indexul fertilității acolo e de 1,6, ceea ce înseamnă că în două generații populația Estoniei se va reduce la jumătate.
Nu e exclus ca unii dintre cei care citesc aceste rânduri să vadă cu ochii lor fie dispariția unui întreg grup etnic, fie dispariția limbii estonienilor.
În Japonia, indexul e de 1,3%, ceea ce înseamnă că dispariția Japoniei va mai lua câteva secole, dar în acest ritm, dispariția e inevitabilă. Dar ce se întâmplă în Japonia se întâmplă în toată lumea: fertilitatea e în declin.
Țara cu cea mai mică fertilitate din lume, Coreea, și pare-se ireversibil destinată dispariției, nu doar că are indexul cel mai pronunțat al declinului demografic, dar posedă și cea mai acută agresivitate și repulsie față de copii. O țară dezvoltată care efectiv a lansat un război crunt împotriva fertilității și a copiilor.
Specia umană se sinucide
Indexul fertilității în Coreea de Sud este de 0,7, un index de 2,1 fiind necesar pentru menținerea unui nivel demografic stabil. E cel mai scăzut index al fertilității din lume și din istoria umanității.
În acest ritm, populația Coreei scade cu o treime de la o generație la alta (tot la 20 de ani). Cu alte cuvinte, 3 familii în Coreea produc doar 2 copii și 100 de coreeni în viață astăzi (în categoria de vârstă a celor fertili) vor avea doar 12 nepoți.
Înspăimântător, nu?
Cum s-a ajuns aici? Care vor fi consecințele dacă ce se întâmplă în Coreea se va întâmpla în alte țări dezvoltate și, în final, în fiecare țară din lume? Dar în România?
Coreea de astăzi este produsul unui proces lung de ostilitate față de copii. Acum 100 de ani, însă, nu a fost așa. În 1970 s-au născut 1 milion de coreeni. În 2023 s-au născut mai puțin de un sfert, 230.000. În afara orașelor mari copiii sunt cvasi-inexistenți.
În 2023, în 157 de școli nu a început clasa I din lipsă de copii. A fost și anul în care într-un sat s-a născut un singur copil. În alt sat nu s-au născut copii de fel din 1988. În alt sat, acum două generații, școala elementară avea peste 1000 de elevi. În 2024 avea doar 5.
În unele școli clasele au ajuns la doar 2 elevi de profesor. Acești copii, se îngrijorează psihologii, părinții și sociologii, nu vor învăța arta socializării.
Toți coreenii sunt conștienți că viitorul lor demografic e profund periclitat, dar aleg să nu se gândească la viitor. O astfel de atitudine, fără îndoială denotă resemnare și așteptarea în tăcere a extincției.
Cum a ajuns Coreea aici?
Ideile anti-familie și anti-procreare au prins repede în Coreea, o țară care după războiul mondial era una dintre cele mai sărace din lume. Se împământenise ideea că mulți oameni înseamnă multă sărăcie și că prosperitatea e facilitată de reducerea drastică a numărului gurilor care trebuie hrănite.
În 1961, militarii au prins puterea politică și au lansat o campanie anti-copii pentru reducerea sărăciei. La vremea aceea Coreea era mai săracă decât Haiti.
În 20 de ani, indexul fertilității în Coreea a scăzut de la 6 la 2, adică de la 6 copii de familie la doi. În aceeași perioadă Coreea a devenit un miracol economic.
Copiii născuți în anii 40 și 50 au devenit forța de muncă transformatoare a Coreei în puterea economică de astăzi. Dar autoritățile nu s-au mulțumit, lansând sloganul că „doi copii [de familie] sunt prea mulți”.
Coreeni au răspuns cu nesăbuință, reducând numărul copiilor și mai mult. În cinci ani, între 1981 și 1986, indexul fertilității a scăzut de la 2 la 1,6. De atunci scade continuu, ajungând la 0,7% la începutul deceniului nostru.
Speriați de efectul politicii anti-copii, politicienii au lansat un program de 250 de miliarde de dolari pentru stimularea natalității, inclusiv concedii lungi pentru mame, tați, stimulente financiare pentru fiecare copil. Totul, însă, în zadar. Odată înfiptă mentalitatea anti-copii a coreenilor în psihicul și cultura națională, va lua mult timp pentru revenirea la o atitudine socială și cultură pro-copii și pro-natalitate.
– va continua –
Alianta Familiilor din Romania
Sursa: www.alianta-familiilor.ro
