Raza de Lumina, obturata de Directia Copilului Brasov

Raza de Lumina, obturata de Directia Copilului Brasov

0 151

Directia Generala de Asistenta si Protectia Copilului Brasov este uneori atat de gresita incat te intrebi daca este indreptata intr-adevar catre protejarea intereselor copilului sau este dedicata mai degraba cultivarii orgoliilor personale ale celor ce o conduc. Nu este o apreciere generala, din seria celor la care te indeamna contemplarea peisajului institutional din Romania. Nu este deja obisnuita indoiala asupra menirii pe care o au diversele organisme ce activeaza la noi. Este o intrebare legitima, starnita de ultima isprava savarsita de conducerea zisei organizatii brasovene. O fetita inimoasa de la o scoala din Prejmer a avut ideea generoasa de a face un gest frumos in folosul copiilor napastuiti de soarta. Eleva prejmereana si colegii ei au pregatit un repertoriu de colinde pe care si-au propus sa le cante copiilor nevazatori de la Centrul Raza de Lumina. Un alt fel de lumina, pe care copiii din Prejmer s-au gandit sa o sadeasca in ochii micilor pacienti, lipsiti de licarul vederii. Ca orice demers care se respecta, si gestul darnicilor scolari trebuia ca urmeze calea institutionala. Singura vina a prejmerenilor este ca nu cunosc intortocheatul labirint birocratic ce se intinde intre institutiile romanesti. Crezand ca fac bine, elevii colindatori au apelat la ajutorul Azotei Popescu, directorul Asociatiei Catharsis, cu care colaborasera si in alte ocazii. Aceasta din urma a facut o adresa cat se poate de oficial catre Directie, prin care solicita permisiunea ca prejmerenii sa aduca darul lor muzical de Craciun micutilor nevazatori. Nimic (foarte) neobisnuit. Nici macar in faptul ca cele doua doamne – directoarea Catharsis si cea a Directiei – sunt legate de o antipatie reciproca, acumulata, probabil, de-a lungul anilor de activitate. In fond, este normal si atat de trendy ca doua dudui respectabile si care se dedica aceleiasi indeletniciri sa nu se inghita decat cu noduri Anormal cu totul este insa neputinta oficialitatii de la Directie de a trece peste acrelile personale cand vine vorba despre copiii pe care ii are in grija. Duduia, pe nume Maxim, a interzis prezenta colindatorilor la centru, neuitand sa-i comunice Azotei Popescu faptul ca ea este, de fapt, cea refuzata, nu atat copiii prejmereni. Darnicii elevi din Prejmer nu s-au descurajat si s-au infiintat totusi la poarta stabilimentului Raza de Lumina, incarcati de daruri si pregatiti sa colinde. Frumoasa lor incapatanare si prezenta presei prin preajma au impiedicat-o pe madam Maxim sa le interzica sa ajunga la micutii carora venisera sa le lumineze bezna. Incidentul a fost acoperit de sunetul diafan al colindelor si de larma nevazatorilor, bucurosi de darurile primite. Raza de lumina a ajuns in final la micutii orbi, chiar si pe portativ. Un firicel de speranta, strecurat pe sub cenzura duduii Maxim, care a pierdut ieri o mica batalie din aprigul razboi al orgoliilor in care este angrenata. Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.