Primarul din Tarlungeni, intre condamnare si achitare

Primarul din Tarlungeni, intre condamnare si achitare

0 479

Primarul comunei Tarlungeni, Kiss Iosif a fost condamnat de instanta Judecatoriei Brasov la 2 ani si sase luni de puscarie, pentru infractiuni de coruptie. In 2004, el a fost trimis in judecata de procurorii PNA Brasov pentru fals si deturnarea unor credite de 4,6 miliarde lei, obtinute fraudulos in 2001, de la defuncta Banca Romana de Scont, pe baza unor cecuri fara acoperire depuse drept garantie de firma sa, Papi SRL.


Cu toate ca a fost condamnat de instanta amintita, urmare a schimbarii faptelor si prevederilor Legii 543/2002 (referitoare la gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni), Iosif Kiss a scapat basma curata.


 


11 credite ilegale


 


Intreaga inginerie a debutat in anul 2001, cand Iosif Kiss era administratorul societatii Papi SRL. In combinatie au mai intrat Ioan Marinoiu, in calitate de administrator al Societatii SC Pehor Impex SRL si al SC Alcamda SRL, si Vasile Dumitru directorul din perioada respectiva a Bancii Romane de Scont – sucursala Brasov.


„In cursul anului 2001, inculpatul Marinoiu Ioan, in calitate de administrator al SC Pehor Impex SRL si al SC Alcamda SRL, a obtinut de la Banca Romana de Scont – sucursala Brasov, cu concursul coinculpatilor Kiss Iosif, administrator al SC Papi SRL, si Dumitru Vasile, director al Bancii Romane de Scont – sucursala Brasov, un numar de 11 credite documentare pentru activitatea curenta, desi nu erau indeplinite conditiile prevazute de lege“, au sustinut procurorii.


In ciuda faptului ca dovezile administrate in dosar aratau vina celor trei, in prima faza acestia au negat savarsirea infractiunilor: „Atat din inscrisurile existente la dosar, cat si din declaratiile martorilor si din raportul de constatare intocmit de specialistii din cadrul DNA, a rezultat faptul ca atat SC Papi SRL (administrata de Iosif Kiss), cat si firmele conduse de Ioan Marinoiu, au beneficiat de cele 11 credite, prin incalcarea normelor de creditare de catre unii angajati ai bancii“.


 


Inlesnire la credite


 


Procurorii au descoperit ca pentru garantarea unor credite s-au folosit cecuri emise de SC Radio CDS Brasov si SC Ioanina SRL, administrate de Ioan Marinoiu. Vasile Dumitru, din postura de director al Bancii Romane de Scont de la Brasov, dar si in calitate de presedinte al comisiei de acordare a creditelor, le-a acordat celor doi o mica inlesnire, adica a aprobat contractele de creditare fara sa mai intocmeasca o analiza economico – financiara a respectivelor firme, care, culmea ironiei, se aflau in interdictie bancara din anul 2000.


 „Creditele erau garantate cu file cec cesionate in favoarea bancii, insa, acestea nu se incasau, creditele fiind rambursate in intregime la data scadenta, din alte credite contractate de catre una dintre societati“, afirma procurorii. Martorii audiati au confirmat in fata instantei ca acordarea respectivelor credite era o formalitate, pentru ca nu mai era nevoie de intrunirea consiliului de credit. „Astfel au fost acordate cele 11 credite care erau folosite la rambursarea celui scadent, ceea ce a generat o suveica financiara“, sustin anchetatorii.


 


Vina partiala


 


In fata procurorilor, Iosif Kiss a recunoscut, partial, savarsirea infractiunilor. In schimb, Dumitru Vasile si Ioan Marinoiu se considera curati ca lacrima. Dupa doi ani de procese, in dosarul penal 191/197/2005 (909/2005) au intervenit unele modificari de incadrare a faptelor: de la infractiuni prevazute de Legea78/ 2000 (Legea coruptiei), faptele au fost incadrate la Legea 31/1990 privind societatile comerciale. La finele sedintei de judecata din 18 mai 2007, Vasile Dumitru a fost achitat, Ioan Marinoiu a primit 5 ani cu suspendare si Iosif Kiss a fost condamnat la 2 ani si sase luni, dar a fost gratiat in baza Legii 543/2002.


M.O.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.