SECRETELE STATULUI – STATULUI MAFIOT ROMÂN!

SECRETELE STATULUI – STATULUI MAFIOT ROMÂN!

0 467

Foarte puțină lume știe, și chiar și mai puțină înțelege, ce conțin miile de Hotărâri de Guvern, cu putere de lege, care au fost secretizate în cei 32 de ani scurși din decembrie 1989.
Anual au fost/sunt zeci/sute de acte normative secrete, pentru care nu se publică nici măcar titlurile HG-urilor, iar ce este cu adevărat bizar devine faptul că mulți dintre înalții demnitari ai statului nu au habar de prevederile acestea cu statut special, care nu apar in Monitorul Oficial.
In primul an, după schimbarea paradigmei politice, în 1990, guvernarea a fost făcută exclusiv cu HG-uri clasificate. Procedural, declasificarea se poate realiza prin acte normative de acelasi nivel, numai că nimeni până acum nu a dorit sau nu a fost curios să afle ce conțin aceste hotărâri de guvern secrete, deși legislația europeană prevede că aceasta pot fi făcute publice după o perioadă cuprinsă intre 20 si 50 de ani.
Și acum de ce ar trebui să se întâmple de urgență procesul de declasificare a celor câteva mii de HG-uri, care nu au fost publicate niciodată și despre a căror conținut nu au știut decât câteva persoane din ierarhia guvernamentală? Păi doar astfel poate fi destructurat STATUL MAFIOT din România, această ocultă națională cu ramificații transfrontaliere,  care a prejudiciat economia națională cu peste 400 de MILIARDE de euro.
Peste 30 % dintre deciziile primului Cabinet Petre Roman sunt secrete și în acest moment.
Conform datelor publicate pe site- ul Camerei Deputaților doar 888 sunt publice, restul de 479 au fost „ascunse”.
Să parcurgem plini de înfiorare o sinistră statistică care poate explica suficient de satisfăcător cum a fost îngropat destinul României de o mână de trădători de Neam si Țară, adevărații gropari ai poporului român.

Petre Roman (premier 1990-1991): Chiar prima decizie a Guvernului României de după Revoluție este o H.G. care nu a fost publicată nici astăzi.
Numărul HG-urilor clasificate, în perioada:
# 1990-1992 a fost secrete 604 HG;
# 1990 a fost secrete 479 H.G.
# 1991 a fost secrete 95 H.G;
# 1992 a fost secrete 30 H.G.
Pe timpul Guv. Nicolae Văcăroiu (premier 1992-1996):
În timpul lui Nicolae Văcăroiu s-au aprobat 70 de legi secrete si 434 de H.G.-uri clasificate.
In perioada 1992-1996 au fost băgate la ”secret” un nr. de 434 H.G.-uri din care:
# in 1993=29,
# in 1994=69,
# in 1995=78,
# in 1996=75,
# in 1997=39,
3 in 1998=70,
3 in 1999=74.
Pe timpul Guvernelor Adrian Năstase (premier 2000-2004) & Călin Popescu Tariceanu (28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008): pentru perioada (2000 – 2006)au fost elaborate 97 de legi secrete și 412 H.G.-uri secrete (in 2000=66, in 2001=39, in 2002=56, in 2003=97, in 2004=88, in 2005=39, in 2006=27).
Pe timpul Guv. Victor Ponta (premier 2012-2015): până-n august a.c. au fost emise 340 H.G.-uri secrete din care: in 2007=13, in 2008=32, in 2009=43, in 2010=117, in 2011=25, in 2012=17, in 2013=32, in 2014=23,in 2015=38).
Si acum o precizare tehnică foarte importantă:
La toate HG-urile secrete emise “discreționar” numai destinatarul, FIE EL SI FĂRĂ DREPT DE ADMINISTRARE A VREUNEI BAZE DE DATE CLASIFICATE, știe conținutul „secretului”.
Procedura STANDARD a adoptării unei H.G. clasificate prevede ca doar miniștrii de specialitate (ai Apărării sau de Interne, în funcție de obiectul deciziei, S.R.I., S.I.E.) și primul-ministru sa fie la curent cu prevederile exacte ale inițiativei, restul miniștrilor CARE VOTEAZĂ văd doar cel mult un sumar AL INIȚIATIVEI.
După aprobarea HG-ului, i se dă un număr și nu este publicat în secțiunea publică a Monitorului Oficial.
Conținutul hotărârilor secrete emise după 1989, care au schimbat țara noastră dintr-o țară fără datorii externe într-una dintre cele mai neperformante economii din UE, se transmite numai instituțiilor publice interesate; așa s-au distrus prin privatizări DIRIJATE cele mai importante obiective ale economiei naționale, așa s-a înstrăinat avuția națională, AȘA A APĂRUT BURGHEZIA COMUNISTĂ și capitalismul sălbatic de cumetrie.
Daca vrem să ne vindecăm, trebuie URGENT să depolitizăm actul administrativ (introducerea meritocrației) și mai ales să desecretizăm acele HG-uri prin care s-a făcut transferul oneros al activelor statului în conturile unor interlopi politici!
Faptele de mai dus sunt însă depășite de noile realități.
Fără nicio jenă, reținere sau frică de popor, de doi ani încoace guvernele masonice ale României au început să dea și sumedenie de HG-uri neconstituționale și ilegale.
Au văzut cu ce turmă de oi au de-a face și nici măcar nu se mai ascund.
Distribuie si prietenilor.
Românule NU fura! REGIMUL/SISTEMU (Guvernul) urăşte competiţia!

Sursa: impact-est.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.