Germania și Belgia, eliminate la Cupa Mondială de fotbal, în timp ce...

Germania și Belgia, eliminate la Cupa Mondială de fotbal, în timp ce Japonia și Coreea de Sud merg mai departe!

0 202

La Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, s-au disputat partidele etapei a treia, ultima, din grupele E și F: Japonia – Spania 2-1 (!), după ce Spania a condus cu 1-0 și Costa Rica – Germania 2-4, după ce Costa Rica a condus cu 2-1 (!), amândouă în grupa E; Canada – Maroc 1-2 și Croația – Belgia 0-0, ambele în cadrul grupei F.
În grupa E, pe primul loc s-a clasat Japonia (cu 6 puncte), urmată de Spania (cu 4 puncte), Germania (cu 4 puncte) și Costa Rica (3 puncte). Japonia și Spania s-au calificat în optimile de finală, în timp ce Germania a fost eliminată! Pe prima poziție în grupa F a încheiat Maroc (cu 7 puncte), urmată de Croația (cu 5 puncte), Belgia (4 puncte) și Canada (zero puncte). Maroc și Croația și-au asigurat prezența în „optimi”. Surprinzător, Belgia, nu a reușit să treacă de faza grupelor!
Vineri, 2 decembrie, s-au disputat confruntările etapei a treia, ultima, din grupa H : Coreea de Sud – Portugalia 2-1, Portugalia, jucând cu multe rezerve, din moment ce era calificată și Ghana – Uruguay 0-2; Portugalia și Coreea de Sud merg în optimi. Vineri de la ora 21.00, se joacă partidele : Camerun – Brazilia și Serbia – Elveția, în grupa G. În grupa G conduce Brazilia (cu 6 puncte) – deja calificată în „optimi”, urmată de Elveția (3 puncte), Camerun și Serbia (cu câte 1 punct).
Sâmbătă, 3 decembrie, se vor disputa primele două optimi de finală: Olanda – SUA (de la ora 17:00) și Argentina – Australia (începând cu ora 21:00).
Duminică, 4 decembrie, vor avea loc încă două „optimi”: Franța – Polonia (de la ora 17:00) și Anglia – Senegal (cu start ora 21:00).
Luni, 5 decembrie, sunt programate alte două optimi de finală: Japonia – Croația (de la ora 17:00) și Brazilia – Coreea de Sud (de la ora 21:00).
Marți, 6 decembrie, vor avea loc ultimele două „optimi”: Maroc – Spania (de la ora 17:00) și Portugalia – Elveția / Camerun / Serbia (de la ora 21:00).

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.