Și pietrele indicatoare se aruncă-n aer, nu-i așa?

Și pietrele indicatoare se aruncă-n aer, nu-i așa?

0 213
For safety reasons, the structure has been completely demolished.

Titlul este o parafrazare după cel al filmului dramatic american – „They Shoot Horses, Don’t They?”(Și caii se-mpușcă, nu-i așa?) – realizat în anul 1969 în regia lui Sydney Pollack după romanul omonim din 1935 al scriitorului Horace McCoy.
În relatarea de față este vorba de distrugerea cunoscutului simbol globalist-satanist „Georgia Guidestones”, despre care, iată, se poate vorbi la timpul trecut.

„Au construit acest monument care cheamă la depopularea forţată a planetei” (Alex Jones)

Ca de fiecare dată, chiar dacă nu instataneu, uleiul iese la suprafața apei. Așa s-a întâmplat și cu cele câteva blocuri din beton amplasate la finele anilor ’70 – începutul lui ’80 ai veacului trecut, la aproximativ 15 kilometri nord de Elberton, Georgia (S.U.A.).
S-a spart buba!, iar „explozia întârziată” se va propaga vreme îndelungată trezind adormiții, fiind mult mai eficace, mai profundă decât cea fizică. Omul nu a mai putut răbda minciuna și ipocrizia!
De bolovanii „indicatori” Guidestones s-a ales praful… mă rog, au ajuns bucăți și bucățele, unele, rezultat al exploziei eliberatoare, altele, ale puterii escavatorului care a finalizat „lucrarea”.

Pe blocurile de granit instalate în urmă cu mai bine de 40 de ani era gravat un mesaj cu zece porunci în opt limbi moderne: arabă, engleză, chineză, hindi, ebraică, rusă, spaniolă, swahili și în patru limbi antice: babiloniuană, greacă veche, sanscrită și hieroglife egiptene sub deviza: „Fie ca acestea să fie repere pentru o epocă a raţiunii”. Detalii aici: Cuvinte săpate în piatră pentru viitorime: PIETRELE ÎNDRUMĂTOARE DIN GEORGIA si aici: Dovadă finală: Covid-19 a fost planificat să deschidă noua ordine mondială (2)

Deloc dificil de definit și calificat, rațiunea „autorului” real al monumentului satanist, a confirmat trecerea în realitate a „teoriei conspirației” prin inscripționarea pe blocurile de granit a idealurilor Marii Resetări care se screme să se instaleze prin depopularea planetei:
– Mețineți umanitatea sub 500.000.000. în echilibru perpetuu cu natura; („îndrumare” pentru realizarea căreia se lucrează „pe rupte” de ani de zile: Ebola, HIV, gripa aviară, pesta porcină, Covid-19 & asociații, variola maimuței, holera, ciuma bubonică și alte realizări ale celor peste 300 de laboratoarelor americane amplasate în țări care permit genocidul planetar – n.a.);
– ghidați reproducerea cu înţelepciune îmbunătăţind aptitudinile fizice şi diversitatea; (vă sună cunoscut? Adică practicați L.G.B.T. – n.a.);
– uniți  umanitatea cu o nouă limbă vie; (limbajul sclaviei – n.a.); – controlați sentimentele: credinţa, tradiţia şi toate lucrurile printr-o raţiune temperată (distrugerea creștinismului și promovarea satanismului, măsuri deja demarate – n.a.);
– protejaţi oamenii şi naţiunile cu legi echitabile şi instanţe corecte; (desigur, subordonate direct „Grupului Bilderberg” – n.a.);
– lăsaţi națiunile să-și rezolve problemele interne singure, rezolvând doar pe cele externe într-un tribunal mondial; (vă sună cunoscut Forumul Economic Mondial de la Davos? – n.a.);
– evitaţi legile mărunte şi funcţionarii inutili; (adică renunțați la suveranitate națională și executați doar ordinele GloboCap! – n.a.);
– echilibraţi drepturile personale cu îndatoririle sociale; (aruncați Drepturile Omului la gunoi!

Georgia Guidestones KAPUT

Renunțați la orice libertăți și drepturi – fapt care poate fi observat în fiecare zi în S.U.A., U.E., Australia, Occident și coloniile acestora – n.a.);
– evitați legile meschine și funcționarii inutili (executați doar ce vi se ordonă – n.a.):
– găsiți echilibrul între drepturile individuale și datoriile cetățenești.(mai precis, executați ordinele fără comentarii – n.a.);; – prețuiți adevărul – frumusețea – iubirea, căutând armonia cu infinitul (Drum bun spre Calea Lactee! – n.a.);
nu fiţi un cancer pe Pământ (luați-l cu voi și muriți repede – n.a.);
lăsați loc și naturii –lăsați loc naturii!” (dispăreți ca rasă, fie prin războaie, fie prin suicid asistat sau „schimbări climatice… ce frumos va fi pustiul! – n.a.).
Bolovanii făcuți bucățele concluzionau: adevărul – frumuseţea – dragostea – căutarea armoniei cu infinitul; (în traducere liberă, oameni, plecați urgent spre alte galaxii, spre binele „aleșilor” – n.a.)

După ce la Davos, Africa Neagră, o serie de state ale Americii de Sud și din alte zone ale Terrei au dat un semnal că demnitatea omului nu a sucombat, refuzând cedarea suveranității sale organizației criminal-globalist-„pandemice” a (ne)sănătății (O.M.S.), Marea Resetare a făcut un pas înapoi. Între timp, distrugerea simbolului satanisto-globalist din Georgia (S.U.A.) a mai dat o palmă „Bilderbergilor”. E și acesta un semnal că omenirea se trezește. Să nu ne facem însă iluzii. Bilderbergii au pierdut o bătălie, dar războiul continuă.

„Look Back in Anger” (Privește înapoi cu mânie)

În 2001, World Trade Center s-au făcut „una cu pământul”.
Din motive și scopuri  total diferite, în 2019, Catedrala creștină Notre-Dame de la Paris a luat foc.
Oare, când sediul „The Economic Forum” de la Davos și Turnul Babel al diavolului de la Bruxelles vor avea o poveste similară cu Notre Dame sau cu Guidestones? Întreb doar!

Ion Măldărescu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.