Simbolurile lunii aprilie

Numele lunii aprilie provine etimologic din verbul latin „aperire” (a deschide)  si semnifica „deschiderea” florilor si frunzelor care are loc in cea de-a doua luna a primaverii. Intr-o alta varianta se presupune ca denumirea de aprilie ar avea la baza numele grecesc al zeitei Afrodita, „Aphros”, sau cel etrusc, Apru, cu atat mai mult cu cat luna aprilie era dedicata in Roma antica zeitatii frumusetii, al carui festival (Festum Veneris et Fortunae Virilis) se desfasura in cea dintai zi a acestei luni.

In traditia populara romaneasca, aprilie este intitulat „Prier”, intrucat zilele calduroase ale acestei luni erau considerate „prielnice” inceperii noului an agricol.

Diamantul, supranumit si „piatra inocentei” este un simbol traditional al dragostei inca din antichitatea greceasca, semnificand de asemenea pacea, fidelitatea, linistea sau serenitatea. Odinioara  se credea ca diamantul il inzestra pe purtator cu farmec si capacitatea de a atrage iubirea celor din jur.

In Grecia antica diamantele erau considerate a asigura invincibilitatea, motiv pentru care erau purtate pe scuturile razboinicilor.

Evul Mediu a consacrat diamantul drept o amuleta pretioasa, gratie careia se putea detecta o otrava strecurata in bautura sau mancare.  De fapt, aceasta credinta a fost raspandita pentru a-i impiedica pe lucratorii din minele de diamant sa inghita astfel de pietre pretioase, pentru a le subtiliza. Pe de alta parte otrava preferata a lui Catherine de Medici, regina a Frantei din secolul XVI, consta din pudra de diamant, utilizata adesea pentru a-i trimite in ceruri pe dusmanii ei personali. In Evul Mediu occidental , se permitea la un moment dat ca diamantele sa fie afisate drept podoabe numai de catre barbati, ca un simbol al curajului si masculinitatii lor.

Pentru a nu se face risipa de astfel de pietre rare, in secolul XIII  Louis IX al Frantei, a proclamat ca numai regii pot purta diamante, interzicandu-le cu desavarsire femeilor de orice rang.

In secolul XV  in Anglia, inelele cu diamant erau numite adesea „inele de inscris”, intrucat indragostitii le foloseau pentru a-si trimite mesaje romantice, afisate pe suprafata geamurilor.

In India, oamenii din diferite caste aveau dreptul de a purta numai diamante de o anumita culoare : preotii si conducatorii – alb, taranii si militarii – maro, negustorii – galben, clasa de jos – cenusiu.

Numai regii puteau sa-si permita sa se orneze cu diamante de orice fel de culoare.

O superstitie perpetuata pana in zilele noastre confera diamantelor puterea de a stimula intuitia; astfel se crede ca un inel de logodna cu diamant asezat de catre un pretendent pe degetul unei femei, ii daruieste acesteia capacitatea instinctiva de a sti daca petitorul este barbatul care i se potriveste.

Pe de alta parte, diamantul este cadoul traditional pentru a saizecea aniversare a casatoriei.

Safirul, piatra a lunii aprilie specifica traditiilor stravechi grecesti, romane si evreiesti, al carui nume inseamna in limba latina “albastru”. A fost considerata  de-a lungul vremii un remediu de vindecare a mintii si un ameliorator al procesului gandirii. Potrivit persanilor antici, pamantul era asezat pe o gigantica piatra de safir, bolta cereasca fiind o reflectare a albastrului acestei geme.

Asemenea diamantului, safirul era vazut ca un antidot contra otravurilor, motiv pentru care a fost purtat de numerosi regi pe parcursul istoriei.

In India, oamenii investesc multi bani in pietrele de safir, intrucat aceasta gema este considerata un puternic simbol al adevarului, loialitatii sau credintei in dragoste ; conform superstitiei, safirul isi pierde stralucirea atunci cand este purtat de o persoana infidela.

Se crede de asemenea ca safirul este capabil sa isi concentreze energiile vindecatoare asupra oricarui om, chiar daca acesta nu este constient de actiunea indreptata asupra sa .

Datorita acestui aspect, safirul a fost considerat un fel de piatra divina, extrem de ravnita de familiile regale, nobilime si inalti prelati.

In astrologia vedica, safirul albastru este un insemn al lui Saturn, iar cel galben marturiseste o conexiune cu Jupiter. Conform invataturilor stravechi, cele mai bune geme utilizate pentru amplificarea influentelor benefice ale planetelor sunt cele cat mai pure, transparente si lipsite de defecte.

Din acest punct de vedere, safirele par a fi mai mult decat potrivite …

Aparute, potrivit legendei, din lacrimile Fecioarei Maria, margaretele au fost asociate in antichitate cu zeita Venus si sunt folosite pana in zilele noastre pentru ghicitul destinului indragostitilor prin ruperea petalelor conform ritualului “ma iubeste / nu ma iubeste”.

Margaretele au fost utilizate in magie pentru incantatii meteorologice sau in rituri de onorare a soarelui . Cavalerii medievali purtau ghirlande din flori de margarete, impletite de catre doamnele lor, pe campurile de batalie sau in turniruri, ca semn de afectiune si aparare a onoarei iubitelor lor. Floarea voinicului sau floarea de mazare (Lathyrus odoratus) este asociata in limbajul florilor cu placerea fericirii supreme, placerea delicata, plecarea, despartirea, adio-ul sau “multumesc pentru timpul placut petrecut impreuna”.

Considerata drept o emblema a Angliei Edwardiene, aceasta floare era utilizata cu precumpanire in aranjamentele florale pentru nunti si dineuri.

Superstitiile britanice sustineau ca semintele florii de mazare puse in pamant inainte de ziua Sfantului Patrick aveau calitatea de a creste mai mari si mai inmiresmate.

Nucul este arborele regalitatii si profetiei. Anticii credeau ca nucile sunt un dar adus de catre zei. De altfel, atat in antichitate cat si in Evul Mediu, nucul era considerat un copac sacru pentru spiritele noptii si vrajitoare. In numeroase legende din sudul Europei  locul in care este amplasat un nuc reprezinta un spatiu de adunare in vederea practicarii magiei si a ritualurilor pagane.

In Roma antica, nucul era un simbol al noptii si intunericului. Asociat  de asemenea, cu fertilitatea si erotismul, nucul era inzestrat cu forte magice in folclorul italian, femeile care stateau sau adormeau sub crengile lui expunandu-se riscului de a ramane insarcinate.

In unele zone din Europa exista inca obiceiul de a presara frunze sau ramuri de nuc in spatiul destinat unei petreceri de nunta.

In Italia medievala, traditia cerea ca nasterea unei fete sa fie marcata de plantarea unui nuc ; inainte de nunta fetei, copacul era taiat, lemnul lui fiind folosit la crearea patului nuptial. O bautura facuta din nuci, numita “nocello” sau “cocino”, era traditionala pentru toasturile de nunta.

Artarul simbolizeaza echilibrul, speranta, simtul practic si este inzestrat cu darul de a aduce succes si belsug.

Potrivit unei vechi superstitii, trecerea unui copil mic printre ramurile unui artar ii asigura acestuia sanatate si o viata lunga. Plantarea unui artar in fata unei case se credea are capacitatea de a opri liliecii sa patrunda in acea locuinta.

Scorusul de munte sau scorusul pasaresc (Sorbus aucuparia) este un arbore inzestrat cu calitatea de a proteja impotriva vrajilor.

Lemnul acestuia era folosit de romani in confectionarea runelor si in arta ghicitului in metal. Crengile scorusului de munte erau asezate deasupra grajdurilor si caselor, pentru a conferi protectie. Acest arbore poarta si numele de scorus pasaresc, intrucat fructele lui rosii sunt o sursa de hrana pentru pasari in timpul perioadelor de iarna. Fructele scorusului contin pe coaja o mica pentagrama (simbol al protectiei), motiv pentru care scorusul de munte este numit si copacul vrajitoarelor. De aici provine simbolismul acestui arbore, de aparare contra fortelor magiei  dar si de putere vizionara, vindecare, forta si succes.