Linia 8 iese din topul celor mai aglomerate rute de transport public...

Linia 8 iese din topul celor mai aglomerate rute de transport public din țară și devine una dintre cele mai moderne

0 321

Primăria Municipiului Brașov și operatorul de transport, RATBV, au pus în circulație, miercuri, 15 decembrie, noile troleibuze Solaris pe una dintre cele mai aglomerate rute, linia 8 Saturn – Rulmentul (care, inclusiv conform Google Maps, este unul dintre cele mai încărcate trasee din România), și pe linia 7, Roman – Rulmentul, de asemenea o rută pe care au existat multe sesizări cu privire la calitatea serviciului de transport.

Troleibuzele intrate astăzi în circulație fac parte din lotul de 25 contractate de Municipalitate în luna decembrie 2020, cu o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, în cadrul proiectului ,,Achiziția de mijloace de transport moderne”, proiect finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4, a Programului REGIO 2014-2020, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Aceste mijloace de transport sunt produse de către Solaris Bus & Coach Sp. Z.o.o, valoarea achiziției fiind de 63.025.209,71 lei + TVA.

„Aveam foarte multe reclamații pentru linia 7, iar linia 8 este într-un top național al celor mai aglomerate linii de transport în comun, prin urmare aveam nevoie de aceste capacități, aveam nevoie de mijloace noi de transport în comun moderne și cu condiții foarte bune, iar strict pe linia 8 această schimbare duce la o creștere a capacității cu 300 de persoane pe oră. Vorbim de un lot de 21 de troleibuze, la care se vor mai adăuga, până la finalul anului, încă patru, mijloace de transport produse de firma Solaris, și acestea fac parte din demersurile municipalității brașovene de a înverzi transportul local. Ele vor circula pe 5 linii de transport în comun – linia 3, linia 7, linia 8, linia 10 și linia 33. Vom continua demersurile de modernizare a transportului în comun prin achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul. În acest moment avem proceduri în derulare, altele în perspectivă, mai ales că vor fi noi finanțări europene disponibile în perioada următoare atât prin PNRR, cât și prin viitorul POR. La toate apelurile care vor fi deschise, Primăria Municipiului Brașov va depune proiecte, pentru că avem fundamentarea deja făcută, avem studiul de oportunitate pentru achiziția de noi mijloace de transport, studiu făcut în acest an, și avem studiul de oportunitate pentru implementarea sistemului de tren metropolitan. Este o altă prioritate a noastră și sperăm să vedem în 2022 și semnat contractul cu autoritățile naționale pentru implementarea acestui sistem de transport la nivel metropolitan (trenul metropolitan, n.n.). Avem o flotă numeroasă, însă depindem foarte mult de oportunitățile de finanțare și de cum vor arăta viitoarele ghiduri. În cel mai optimist scenariu, cred că până în 2025 am putea avea sută la sută transport electric în municipiul Brașov. Tot ce am achiziționat care nu este sută la sută electric, dar este în normele de poluare actuale, va fi direcționat către transportul metropolitan“, a declarat Allen Coliban

Odată cu intrarea în circulație a noilor troleibuze, pe lângă îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor crește și capacitatea de transport pe cele două linii. Pe linia 8, capacitatea de transport crește, la orele de vârf, cu 300 de persoane/oră, ajungând la aproape 2.500 de persoane/oră, pe cele două sensuri. Pe linia 7, capacitatea crește cu 140 de persoane/oră pe cele două sensuri, ajungând la 550 de persoane transportate/oră. Frecvența pe cele două linii, la orele de vârf, conform graficului RATBV, este de 9 troleibuze/sens/oră pe linia 8, și de 4 troleibuze/sens/oră, pe linia 7.

Până astăzi, au fost livrate 21 de troleibuze, urmând ca încă 3 să ajungă săptămâna aceasta, iar ultimul săptămâna viitoare, astfel că toate cele 25 vor fi în circulație până la sfârșitul anului.

De astăzi intră în circulație troleibuzele pe liniile 7 și 8, iar de săptămâna viitoare cele de pe linia 3, Valea Cetății – Stadionul Tineretului; linia 10, Valea Cetății – Triaj și linia 33, Valea Cetății – Roman.

Împreună cu Primăria Brașov, odată cu introducerea acestor troleibuze, vom reuși să asigurăm o mai bună calitate a transportului public în municipiul Brașov. În primă fază vom reuși să asigurăm transportul public integral pe linia 8 cu aceste troleibuze noi. De poimâine vom asigura integral linia 7 și de săptămâna viitoare vom introduce în circulație toate troleibuzele aduse și înmatriculate pe cele cinci linii asigurate în proiect, respectiv liniile 8, 7, 3, 10 și 33“, a precizat directorul general RATBV, Marian Geman.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt în circulație, pe lângă cele 25 de troleibuze, și alte mijloace de transport prietenoase cu mediul: 60 de autobuze electrice produse de compania SOR Libchavy s.r.o., din Republica Cehă, cu lungimea de 12 metri și 8 metri; 26 de troleibuze Solaris – Polonia, cu lungimea de 18 metri; 10 autobuze hibrid Mercedes, cu lungimea de 12 metri. De anul viitor vor intra în circulație alte 12 autobuze electrice, cu lungimea de 18 metri, articulate, care vor circula pe linia 5.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.