Hochei : Cody Fowlie revine la Corona Brașov!

Hochei : Cody Fowlie revine la Corona Brașov!

0 413

Hocheiul brașovean începe anul cu o veste foarte bună, pentru amatorii acestui sport :  prolificul atacant canadian Cody Fowlie (28 de ani), cel care a fost golgheterul echipei Corona Brașov în sezonul trecut, redevine „lup” pentru a întări atacul echipei pentru finalul acestui sezon.

În sezonul trecut (2019 – 2020), evoluând în tricoul Coronei „Wolves” Brașov, Cody a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai Ligii Erste. A evoluat într-un număr de 50 de meciuri în ligă și a reușit să realizeze 62 de puncte (32 de goluri și 30 de pase de gol).

De asemenea, a avut și 21 de apariții în campionatul național al României, unde a realizat 38 de puncte (21 de goluri și 17 pase de gol).

Până să se alăture, în 2019, echipei brașovene, a mai evoluat în carieră în liga de tineret canadiană WHL (208 meciuri), în liga universitară canadiană CIS/USports (134 de meciuri) și în liga profesionistă nord-americană ECHL (92 de meciuri pentru echipa americană Jacksonville Ice Men).

Fowlie va reintra în echipă în turneul din Ungaria, pe care Corona Brașov îl susține de săptămâna viitoare, în cadrul Erste Liga.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.