La Brașov amenzi și verificări anticovid la sânge

La Brașov amenzi și verificări anticovid la sânge

0 269

În ajunul Crăciunului și în următoarele două zile de sărbătoare sute de polițiști locali și ai Poliției Brașov, ajutați de jandarmi, au legitimat peste 6000 de persoane aflate în trafic și aproape 6000 de persoane aflate în izolare sau carantină, aplicând sute de amenzi.
Au fost verificate aproape 700 de autovehicule, inclusiv taxiuri, dar și mijloace de transport în comun.
Amenzile s-au cifrat la o valoare de peste 30.000 de lei pentru cei care nu au respectat regulile și restricțiile de circulație și de distanțare impuse de lege.
Verificările au avut în vedere sute desocietăți comerciale din HORECA dar și alte firme în legătură cu măsurile antiCOVID dar și cu programarea personalului la lucru în aceste zile.
Toate acestea au sfidat trendul de infectări la Brașov care este descrescător (statistic) pe fondul testărilor mult reduse de sărbători.
Duminică au sosit primele 100 de doze de vaccin la Spitalul de Boli Infecțioase, din cele 10.000 pe întreaga țară, care vor fi repartizate cu prioritate personalului medical.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.