Trimiterea si retragerea trupelor din misiuni externe, hotarata de Parlament?

Trimiterea si retragerea trupelor din misiuni externe, hotarata de Parlament?

0 253

PNL reia un subiect care, anul trecut, a fost dus la o harta serioasa intre presedintele Basescu si premierul Tariceanu: trimiterea si retragerea trupelor din teatre de razboi.


De data asta, liberalii vin cu un proiect legislativ. Potrivit acestuia, Parlamentul va decide participarea militarilor romani la misiuni externe. In prezent, aceasta atributie ii revine lui Traian Basescu.


Proiectul de act normativ propus de liberali stabileste ca trimiterea trupelor in misiuni externe va fi aprobata de Parlament, cu doua treimi din numarul total al parlamentarilor, dupa ce propunerea este in prealabil avizata de comisiile de specialitate. In prezent, participarea Romaniei cu forte proprii la misiuni externe este reglementata de Legea 42/2004. Potrivit acesteia, presedintele Romaniei aproba participarea militarilor romani la misiuni de aparare colectiva, de gestionare a crizelor, in sprijinul pacii sau de asistenta umanitara, Parlamentul fiind numai informat in termen de 5 zile de la luarea deciziei de trimitere a trupelor.


Liberalii vor ca numai in cazuri exceptionale, pentru operatiuni sub conducerea NATO sau pentru operatiuni UE de gestionare a crizelor, seful statului sa poata lua hotararea trimiterii de trupe fara aprobarea Parlamentului, urmand ca aceasta decizie sa fie supusa aprobarii Legislativului in 5 zile de la adoptare.


De asemenea, potrivit initiativei legislative a liberalilor, trupele vor fi retrase din teatru tot printr-o hotarare a Parlamentului. Retragerea fortelor se va face insa dupa consultarea cu aliatii sau organizatia internationala sub mandatul careia se desfasoara operatiunea respectiva.


In plus, comisiile parlamentare pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si pentru buget, finante si banci isi vor da avizul asupra fortelelor si mijloacelor ce pot fi puse la dispozitie in anul urmator, in vederea participarii la misiuni externe. In acest sens, pentru obtinerea avizului, MApN va prezenta comisiilor de specialitate toate datele, documentele si informatiile necesare adoptarii unei decizii in cunostinta de cauza.


Actuala lege prevede ca, la propunerea MApN, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii analizeaza si hotaraste, pana la data de 30 iunie a fiecarui an, fortele si mijloacele ce pot fi puse la dispozitie in anul urmator, in vederea participarii la misiuni externe.


PNL considera ca, prin aceasta initiativa, controlul parlamentar privind participarea trupelor romanesti la misiuni internationale va fi „real si eficient”.

Proiectul legislativ va fi depus in Parlament la inceputul sesiunii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.