Schimbari pentru romanii de la Roma

Schimbari pentru romanii de la Roma

0 257

Biroul de Imigratie al prefecturii din Roma a anuntat ca, incepand cu 1 ianuarie, „toate procedurile aflate in derulare pentru cetatenii celor doua tari au fost suspendate, ca urmare a aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana”, se arata intr-un comunicat de presa. Astfel, cetatenii romani nu vor mai trebui sa depuna cereri la Biroul de Imigratie din Piazza Tommaso de Cristoforis 3 pentru reintregirea familiei, schimbarea permiselor de munca eliberate anterior si eliberarea permiselor de munca in domeniile agricol, alimentar, turistic, menaj si asistenta personala, constructii, mecanic, managerial si sezonier.


„Ca toti ceilalti cetateni europeni, cetatenii romani vor putea depune cerere direct la Biroul de Imigratie din cadrul politiei din Roma, Via Teofilo Patini 5, sau prin intermediul oficiilor postale locale, pentru a obtine permisul de sedere european” informeaza acelasi comunicat. Angajatorii italieni care vor dori sa angajeze cetateni romani pentru un loc de munca care nu este inclus in lista domeniilor de mai sus, vor trebui sa se adreseze Biroului de Imigratie prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, pentru a cere acordul in vederea angajarii, precum si formularul adecvat, informeaza acelasi comunicat. Biroul va elibera apoi acordul de angajare, cu ajutorul caruia muncitorul va putea obtine permisul de sedere direct de la sediul politiei sau prin oficiile postale.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.