O nouă întrunire despre fotbal, cu posibile decizii

O nouă întrunire despre fotbal, cu posibile decizii

0 183

Răzvan Burleanu a convocat o întrunire de la sediul FRF, prilej cu care s-au luat decizii importante privind fotbalul românesc. Președintele Federație Române de Fotbal simte și presiunea companiei ce deține drepturile TV pentru primul eșalon, astfel încât reluarea meciurilor oficiale este absolut necesară, înainte ca echipele să rămână fără bani. Societatea care deține drepturile TV pentru Liga 1, ar fi amenințat: dacă actuala ediție nu se încheie pe teren, se renegociază acordul! De la data de 15 mai, când starea de urgență se va încheia, dar va interveni cea de alertă, jucătorii ar trebui să revină la antrenamente, după care meciurile oficiale pot începe. Se preconizează ca start datele de 13 – 14 iunie.

Pentru Liga 2, federalii au decis ca primele două cluburi, UTA și CS Mioveni să promoveze, iar cele de pe locurile 3, 4, 5 și 6 să dispute un turneu – cu semifinală, finală – câștigătoarea urmând să dispute barajul de promovare în prima ligă. În prezent, la Liga 1, sistemul este: locul 6 din play out merge la baraj cu locul 3 din Liga 2, iar locurile 7 și 8 retrogradează. De remarcat că există deja patru cluburi lovite puternic financiar care nu-și mai pot desfășura activitatea!

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.