Încredere confirmată! Euroobligațiuni – România a împrumutat 3 miliarde euro

Încredere confirmată!
Euroobligațiuni – România a împrumutat 3 miliarde euro

0 204

MFP mai vrea să atragă încă 1,25 miliarde euro

România a împrumutat euroobligațiuni de 3 miliarde euro, pe 27 martie, de pe piețele financiare internaționale. Au fost trei tranșe, de 7 ani, 15 ani și 30 de ani, iar dobânzile de 2%, 3,5% și 4,65%.
Au fost interesați peste 450 de investitori. De asemenea, MFP anunță că mai vrea să atragă încă 1,25 miliarde euro, în cea de-a doua parte a anului.

Vezi mai jos care au fost costurile în ultimii ani.
Investitorii din Marea Britanie au cei mai interesați de titlurile pe 15 și 30 de ani, iar cei din zona Austria/Germania de cea de 7 ani, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.
Cea mai mare parte dintre ei au fost fonduri de investiții, între 66-83%, în funcție de maturități. Băncile s-au aflat pe locul al doilea și al treilea cu 7-23%.

Conform Ministerului Finanțelor Publice, suma atrasă prin această emisiune va consolida rezerva în lei și în valută existentă în prezent în Trezoreria Statului, la un nivel care acoperă peste 7 luni din necesarul de finanțare al anului 2019.
„Emisiunea evidențiază interesul sporit al investitorilor în euroobligațiunile românești. Atât volumul atras de pe piețele externe de capital, cât și tranșa de 30 de ani, constituie performanțe deosebite și demonstrează că România se bucură de încredere pe termen lung.
Avem în vedere menținerea în continuare a prezenței României pe piețele externe în vederea completării planului de finanțare previzionat pentru anul în curs și în situația unor condiții de piață favorabile chiar prefinanțarea nevoilor planificate pentru anul următor”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Emisiunea a fost realizată în trei tranșe

  • 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani lung, cu o dobândă de 2%,
  • 500 milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5%
  • 1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani și dobânda de 4,625%.

Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste 2,5 ori.

„Strategia de execuție a emisiunii a permis reducerea graduală a costurilor, pe fondul unei suprasubscrieri pentru toate cele trei tranșe și a calității investitorilor care au plasat ordinele, care a atins un nivel maxim de aproximativ 9 miliarde euro. Față de valorile cu care au fost lansate inițial în piață cele trei tranșe, costurile au fost reduse gradual cu 20-25 puncte de bază, obținându-se în final niveluri foarte reduse ale primelor de emisiune raportat la nivelul cotațiilor din piața secundară, și anume: 7 ani – prima de emisiune 5 puncte de bază, 15 ani – prima de emisiune 10 puncte de bază și 30 ani – prima de emisiune 10 puncte de bază. Emisiunea a fost intermediată de către JP Morgan Securities plc, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank NV și Societe Generale„, informează MFP.

Ministerul Finantelor Publice

Tranzacția face parte din planul de finanțare de pe piețele externe aferent anului 2019, în conformitate cu OUG 64/2007 privind datoria publică.

Potrivit Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2019, valoarea sumelor planificate a fi atrase în anul 2019 de pe piețele externe este estimată la un nivel de cca 4,25 miliarde euro.

Cum au fost costurile la euroobligațiuni în ultimii ani
În 2015, Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,25 miliarde euro la un randament de puțin peste 2,5%, pe o tranșă de 10 ani, iar la cealaltă, pe 20 de ani, a avut aproape 4%.
În 2016 au fost emisiuni în valoare de 3,25 miliarde euro. O emisiune pe 20 de ani a avut un randament de 2,55%, cea pe 10 ani – de 3,9%, cea pe 12 ani – 2,99%. A mai fost una, tot pe 12 ani, la 2,15%.

Anul trecut, Ministerul Finanțelor Publice anunța că a împrumutat, în data de 1 februarie, 2 miliarde euro de pe piețele financiare internaționale printr-o emisiune de euroobligațiuni în euro, în două tranșe, din care 750 milioane euro cu maturitatea de 12 ani la un randament de 2,585% și 1,25 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani la un randament de 3,45% (cu un an înainte, în 2017, la 3,55%).

Sursa: HotNews.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.