Secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta şi nobilii unguri au încercat să-i maghiarizeze pe secui!
E clar că secuii resimt faptul ca,istoric, sunt reprezentanţii unui alt popor decât cel maghiar. Secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta şi nobilii maghiari au încercat să-i maghiarizeze pe secui. S-a dovedit istoric că secuii sunt,mai degraba un melanj etnic huno-avaro-român. Ei s-au simţit cultural și spiritual, de-a lungul istoriei, altceva decât ungurii. De aceea au avut relaţii excelente cu domnii valahi ai Moldovei şi Ţării Româneşti. Nu de puţine ori au fost aliaţi cu Petru Rareş, Stefan cel Mare, sau cu Mihai Viteazul împotriva nobilimii maghiare opresoare.
Moise Secuiul a fost un aliat de onoare şi nădejde al lui Mihai Viteazul împotriva Bathorestilor, aceşti nobili unguri infatuaţi. Onomastica, toponimia şi hidronimia din scaunele secuieşti dovedesc că secuii s-au contopit cu masa majoritară românească, în 900 de ani de existență în sud-estul Carpaţilor. Nu e de mirare, deci, ca cetăţenii români de origine secuiască din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş trebuiau să se declare secui şi nu maghiari la rubrica “etnia” de la recensământul ultim. Faptul a creat disensiuni, de exemplu, în comunitatea maghiară din judetul Covasna. Nu se stie concret cine a distribuit în municipiul Sfântu Gheorghe si orasul Covasna multe cărți poștale cu sigla Partidului Civic Maghiar, care îi îndemna pe maghiari să se declare secui la recensământ.
Să urmărim ce spun istoricii de originea secuilor: „Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca “Zaculos”– secuii ar fi niste“ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca dupa dezagregarea imperiului lui Attila în N-E Ungariei actuale , “în campia de la Cigla”. Adevarat ,se poate spune ca ambele popoare au aceeasi origine “hunica”, secuii fiind astfel precursori ai valului maghiar, Cliorestabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari, în aceeasi masura în care francezii pot fi considerati gali sau romanii – daci, iar maghiarii au fost o populatie asiatica evident deosebita de huni. 
Cum ramane însa cu secuii?
Au fost sau nu “ramasite ale hunilor” înainte de ungurizare, ca urmare a actiunii politice si religioase a regalitatii de la Buda, pana în veacul XVI, si ulterior, dupa “Mohacs Vesz” (“Pieirea de la Mohacs – 1526),? Fiind numeric inferiori,era firesc ca secuii sa fie dominati si supusi de catre ungurimea refugiata si inca mai întarita (inclusiv prin refugiati) în Transilvania. Unii autori, în general umanistii, i-au considerat “de neam hunic” (ex.: A. Verancsics). Altii însa au apreciat, datorita sonoritatii numelui, ca sunt “mai vechi decat hunii, si de aceea se numesc scituli, adica sciti mici” (Antonio Possevino), fiind deci “un neam al scitilor” (G. Reicherstorfer, Stephan Taurinus, etc.), De unde se explica si numele, des folosite ca derivate din “zekel” – “siculi”, “ciculi”, “scituli”.
Cu exceptia lui Petrus Ranzanus (1420-1492) – calugar dominican de origine siciliana care vede în ei antica populatie a siculilor din Sicilia -, pentru toti însa, secuii au venit din stepele nord-pontice, “scitice”, pe calea folosita de toate populatiile izvorate din îndepartata Asie… inclusiv de catre huni. Potrivit numelui, “szekelyek” derivat din “szkil-sikil” cu semnificatia, în “Eski Tukce” (“limba turca veche”), de oamenii “de neam ales”, un grup oarecum minor de migratie anterioara maghiarilor, poate un trib al avarilor sau mai curand un grup eterogen de elemente turco-asiatice, ramas sau infiltrat în secolele V-VIII în zona de hotar a Transilvaniei,
Astazi însa, suntem în masura sa afirmam, dupa sursele germane ale secolelor IX-XIII (Annales Regni Francorum, Poeta Saxo, Analele Fuldense etc.), casecuii sunt cu certitudine urmasii avarilor, neam turcic originar din Mongolia si înrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tataro-mongolii, turcii etc., total diferiti de maghiarii finici. Si este imperios necesar sa o facem în conditiile în care tot mai multi pseudoliterati si pseudoistorici, care nu are legatura nici cu stiinta, nici cu logica, ci cu interese… de peste Nistru, îi prezinta drept “daci” puri , stimulandu-le dorinte de bantustanizare!
Sunt si voci care pretind ca numele ar deriva de la “scaunul” de judecata, secuii fiind organizati din momentul stabilirii lor definitive în Carpatii Orientali pe “scaune”. De unde “scaun” însa la populatii traind în corturi si obisnuite sa împarta dreptatea din saua calului? In “scaun” statea cneazul, voievodul (duca) adica “judex”-ul (jude) roman, apoi domnul, cand facea “judetul”, deci termenul a fost împrumutat de la romani. Acesta si multe altele deoarece, împinsi de germani dincolo de Tisa, la “salbaticii vlahi”, secuii au convietuit cu acestia în si “dincolo de muntii de zapada” (Rudolf din Ems). La venirea maghiarilor ei traiau “amestecati”, confirma gestele unguresti, “cu romanii, vecinii lor din munti”, de la care au învatat scrisul cu caractere runice (preluate de la varegi si kazari) si alaturi de care împartaseau “aceeasi soarta” (Simon de Keza, Chronicon Pictum).
In 896 asadar, si-au parasit salasele si au plecat în Tara Ungului spre a i se închina lui Arpad, duce nu numai peste maghiarii finici, dar si peste multimea de triburi turanice, înrudite cu avarii. Este momentul în care, confirmand înca din 1956-1958 cercetarile arheologice, ca o dovada în plus a originii avare a secuilor, faza de declin a culturii avare a obiectelor turnate si ornamentate cu grifoni îsi înceteaza existenta în N-V Romaniei (Kurt Horedt). Aliati, dar neinclusi în conglomeratul de populatii care va duce la geneza ungara, secuii au fost utilizati de maghiari, apoi de unguri, ca în orice alianta între unul mai tare si altul mai slab: în avangarda, cu ocazia ofensivelor, si în ariergarda, la retragere! Se vor bucura insa de privilegii în schimbul slujbei lor militare si vor fi utilizati ca element înaintat împotriva mult prea numerosilor autohtoni pe care regalitatea ungara nu va putea niciodata sa-i înghita cu totul –românii. Arheologia, toponimia, izvoarele scrise îi plaseaza în veacul X în Bihor, pe Aries, în centrul voievodal romanesc de la Moldovenesti, în (XI-XII), între Turda si Aiud, în Tara Barsei si în fine, în Carpatii Orientali unde vor fi colonizati definitiv printre români si organizati pe “scaune” (szekek-sedes): Ciuc (zonele Miercurea Ciuc – Csikzeredda, Giurgeu – Gheorgheni – Gyergyö si Casin – Kaszon); Trei scaune (Haromszek: Sepsi, Kezdi, Orbai); Odorheiu (Szekelyudvárhely) si Mures (Mároszek).
Astazi, considerabil întariti prin deznationalizarea romanilor, ei însisi maghiarizati, secuii vietuiesc în zone de concentrare în centrul si estul judetului Mures (parte din valea Muresului, Valea Nirajului, cursul superior al Tarnavei Mici, în Harghita – (Odorhei, Ciuc, Gheorghieni) si Covasna – (Sfantu Gheorghe, Covasna, Targu Secuiesc). In tot cursul Evului Mediu însa si o buna perioada de timp sub ocupatia romano-germana (1699-1806) si austriaca (1806-1867), datorita centurii etnice romanesti care i-a protejat, ca si mediului montan de adoptie, “s-au pastrat mai neatinsi decat orice alt popor – releva cu uimire umanistul Antonio Possevino (1533-1611) – în acea tara întarita de la natura, multumita pozitiei sale inaccesibile în multe locuri. Sunt totusi amestecati printre ei”.
Secuii – “neam aparte” de unguri. sunt catolicizati de unguri, acceptati ca aliati, în calitate de “natiune” medievala, urmasii avarilor au continuat sa fie, etnic, altceva. Pentru ca, în afara de rune (la care romanii renuntasera în momentul adoptarii slavonei, ca limba liturgica si a alfabetului chirilic), secuii au continuat sa aiba o limba a lor, un port si obiceiuri proprii, înca vizibile în secolul XVI, pe cale de disparitie în veacurile XVII-XIX si de care numai unii batrani îsi mai amintesc astazi, în zona Ciucului, într-atat de eficace a fost procesul de ungurizare, sustinut în primul rand de biserica, atat cea catolica, cat si cea reformata. Faptul ca ei însisi se numesc înca, , secui atesta însa persistenta constiintei unei deosebiri fundamentale fata de populatia ungureasca, a unei etnii originare distincte.
Prof.Deak Andrei
