Situaţia complicată de la FC Braşov a făcut astăzi o victimă : neforţat de nimeni, Cosmin Bodea şi-a prezentat demisia! A fost una din posibilităţile, pe care le-am prezentat în materialul de ieri…Astfel, Bodea a plecat, după mai puţin de două luni de activitate la FC Braşov. ..Fostul antrenor principal al ,,stegarilor”se arătase profund nemulţumit de evoluţia jucătorilor, imediat după meciul pierdut cu FC Caransebeş, spunând că transferurile din această vară au adus la Braşov jucători, care nu au evoluat niciun minut la fostele lor echipe. Dealtfel, Cosmin Bodea s-a arătat nemulţumit permanent şi de faptul că jucătorii au venit pe rând la echipă şi astfel, omogenizarea nu s-a realizat. Sub conducerea tehnică a lui Bodea, FC Braşov a câştigat doar un punct la Baia Mare. Acest lucru a atras multe reproşuri din partea conducerii administrative, iar spectatorii la meciul cu FC Caransebeş i-au cerut demisia antrenorului, la finalul partidei.

Până la numirea unui nou antrenor principal interimatul conducerii tehnice de la FC Braşov va fi asigurat de Mihai Stere. Acesta, va conduce echipa în meciul de mâine, de la Păuleşti, Prahova, din cadrul Cupei României. Favorit pentru a prelua funcţia de antrenor principal este eternul Adi Szabo, care a fost mereu o soluţie de avarie pentru patronul echipei braşovene.

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.