Mârlan? La monarhie ca la Băsescu – după ei urmând potopul…
Din păcate, ca orice minoritari, mulți regaliști sunt sensibili, nervoși și cu țâfnă. Refuză, de obicei, argumentele raționale, logice și chiar istorice. Opțiunea lor e cvasi religioasă și intolerantă. Dacă-l contești pe „rege” ești comunist, securist sau cel puțin pesedist și băsist. Ori mârlan. Monarhia, da, este doar o opțiune politică, nicidecum un dat divin, așa cum se pretinde, un panaceu universal, sau o salvare. Are avantajele și dezavantajele ei, bunele și relele ei, la fel cum le are și Republica.
A behăi sloganul: „Monarhia slavează România!”
…e la fel de inept cu a mugi: „Afară, afară, cu regele din țară!”
Monarhie a fost și în Africa Centrală, sub canibalul Bokassa și în Arabia Saudită, unde se biciuesc femeile și se taie capete. Tot monarhie a fost și sub Carol I, care a adus independența și a desăvârșit trecerea României de la caftan, ișlic și alfabet chirilic, la redingotă, joben și alfabet latin, dar și sub Carol II, a cărui moralitate, inclusiv politica, a fost dezastruoasă și care a instaurat dictatura regală, după ce, împreună cu camarila sa, s-a comportat cu România exact la fel cum s-au comportat Traian Basescu cu România, după el urmând potopul… 
Povestea cu Republica instaurată samavolnic și „ilegal” (sic!) la 30 decembrie 1947 nu prea ține, din mai multe motive.
Samavolnic, da, pentru că s-a întâmplat în contextul unei ocupații militare străine, dar ilegal ? De unde…
Puțină lume știe amănuntul că …a doua domnie a fostului rege Mihai I a fost ea însăși cvasi ilegală, pentru faptul că el a ajuns rege într-un mod la fel de abuziv pe cât se pretinde ca a abdicat. Faptele istorice sunt acestea: «În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946).»
Așadar, pe Mihai l-a PUS rege „conducatorul Statului”, generalul Antonescu și l-a „convins” sa abdice, alt …conducator, Petre Groza.
Apoi, abolirea monarhiei, în general, nu are legătură cu venirea comuniștilor.
În Grecia, monarhia a fost abolită în 1924, reinstaurată în 1935 și abolită a doua oară în 1974, după ce, sub grațioasele sale auspicii, Grecia a fost supusă timp de șapte ani dictaturii militare. Și Italia și-a alungat regele în 1946 (Umberto II) după ce Vittorio Emanuele III (rege între 1900-1946) domnise, fără grețuri, alături de Mussolini care – culmea! – a înființat Republica Socială Italiană în cadrul monarhiei.
Exemplele de renunțare la monarhie pot continua cu Finlanda, unde, «pe 6 decembrie 1917, la scurtă vreme după preluarea puterii de către bolșevici la Petrograd, țara și-a proclamat independența, iar Prințul Friedrich Karl de Hesse-Kassel a fost ales rege, marcând noul statut al națiunii. Doar ca Prințul nu a apucat să domnească nici măcar o zi, în cele din urmă fiind proclamată republica…»
Ca și în Portugalia (1910), Cehia (1918) sau în Austria și Ungaria (1919).
La noi, monarhia a dispărut de drept (!) și de fapt în 1947 și biologic de câțiva ani. Nu mai există rege și nu vom putea inventa altul, transformând nepoți – chiar și simpatici – în monarhi, doar de dragul de a face pe placul unei minorități. Nici nu putem accepta pretențiile dinastice ale unei persoane capabile să stea alături de Duda, în cea mai …deplasata mezalianță din istoria Geto-Daciei, a Țărilor Române și României. Mă surpinde că nimeni nu-și pune problema cum de Margareta n-a reușit, până la vârsta de 47 de ani (!), să-și găsească niciun soț prin puzderia de prinți, duci, arhiduci, conți, marchizi, baroni și baroneți europeni, chiar scăpătați, ca ea. Nici printre descendenții marilor familii boierești sau domnitoare din Țările Române.
Regele Mihai a acceptat această mezalianță cu o îndârjire demnă, cu siguranță, de cauze mai bune și, mai ales, care nu i-a stat în fire niciodată. S-a așezat la masă , fără să-i stea dumicatul în gură, cu Iliescu, cu Voiculescu și Ponta. Pe bani, mulți bani, adică pe retrocedări de milioane. Dar fostul rege era obișnuit cu astfel de compromisuri și compromiteri de pe vremea când stătea la masă și se veselea cu generalul sovietic Susaikov… Nu l-a durut capul nici stând alături de legionari, de Horia Sima și de Antonescu, salutând fascist, după cum nu l-a durut nici alături de Groza, de Dej și de ocupanții sovietici, în frunte cu odiosul Vîșinski.
Fapta „istorică” – adică lovitura de stat – asumată la 23 augsut 1944 a fost, pe bune, o mare porcărie, pusă la cale de niște șmecheri proști (care au și murit prin pușcării în urma ei) și înfăptuită iresponsabil de Mihai. Macar asa, Stalin a inghitit, in parte, decizia americanilor de respectare a Trianon-ului, de reantoarce a Transilvaniei la Romania! Este singura lui contributie pozitiva in istoria tarii! Pentru care, chiar sa-l iertam!
Acțiunile, inacțiunile, pozițiile și atitudinile fostului rege Mihai din perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947 sunt extrem de discutabile.
Există mărturii și probe istorice ale unor fapte nedemne de un rege. De la arestarea mareșalului, criminal de război declarat defintiv lângă care stătuse fără să facă vreo grevă regală, timp de 4 ani (1940-1944), la pasivitatea în fața arestărilor și abuzurilor începute de comuniști împotriva liberalilor și țărăniștilor. Așa-zisa „grevă regală” care n-a durat decât 5 luni (august 1945 – ianuarie 1946) a fost ceea ce se numește colocvial „fix pix”, pentru că era un mijloc democratic de a se opune non-democrației comuniste cu trupe sovietice în țară. Comuniștii oricum n-aveau nevoie de semnătura regelui. «La presiuni sovietice, britanice și americane (!), regele Mihai a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. Așadar, evenimentele marcate de alegerile fraudate din noiembrie 1946 și de înscenarea de la Tămădău (1947) l-au găsit pe regele Mihai bine merci în exercițiul funcțiunii, dar cu ciocul mic…
Dacă șantajul lui Vîșinski, cu retrocedarea nordului Ardealului contra numirii lui Petru Groza ca premier, este plauzibil, invocarea POVEȘTII cu șantajul lui Groza, privind uciderea celor 1.000 de tineri dacă regele nu abdică, este o gogoritza! Nimeni nu se întreabă, logic, de ce ar fi avut nevoie comuniștii si sovieticii – care nu erau deloc tâmpiți! – de un masacru, de 1.000 de martiri și de un scandal internațional, când îl puteau lichida doar pe Mihai, înscenând un atentat organizat de cativa fanatici răzbunători ai lui Antonescu. Adevărul este că Mihai a abdicat de bună voie, din lașitate și pentru a-și salva pielea și niște importante bunuri. Eu cred că această declarație a lui Petru Groza reflectă realitatea în ceea ce privește actul abdcării: 
«Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, „așa cum se cuvine”, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras»
Nu știu ca Mihai să fi refuzat vreodată Ordinul „Pobeda”, acordat de Stalin (cel ma mare criminal din istoria lumii), nici medalia „60 de ani de la Victorie”, acordată, în 2005, de Putin. Faptul că Rusia i-a fost și-i este și acum recunsocătoare lui Mihai indică sensul și folosul acțiunilor acestuia din perioada susmenționată. Nu știu când a început fostul rege Mihai să invoce „șantajul”, dar, ca ascultător asiduu al „Europei Libere”, în toată perioada anilor 80, nu-mi amintesc să fi auzit această motivare a abdicării lui…
Crescut în fustele unei mame înșelate și în umbra unui tată imoral si odios precum Carol II, Mihai nu putea ieși un bărbat cu autoritate. Faptul că a fost o persoană decentă, modestă și blajină nu-l recomandă automat respectului și prețuirii colective.
Regele Ferdinand, un erou al poporului român și un întregitor de țară nu poate fi comparat cu o eternă marionetă. O marioanetă sub al cărui patronaj involuntar, sper, Casa Regală s-a transformat, de câțiva ani, în agent politic, cu poziționări pesediste. Fostul rege Mihai a fost, toată viața, un tip… cool și culant. Un băiat bun, care a lăsat de la el. Păcat că mai mereu i-a lăsat pe ALȚII…
Ma bucur că trăiește, pentru a nu fi comis un scrilegiu scriind acest text. Concluzia pe care aș vrea s-o trag este că astăzi, în România cel puțin, orice recurs la teoria revenirii monarhiei nu mai este decât fie o iluzie ridicolă, fie o nostalgie nejustificată istoricește, fie o complicitate la manevrele lui Duda de a spolia finanțele țării cu pretenții financiare, precum acea neobrăzată solicitare a unui „buget” anual de „minimum 4,5 MILIOANE DE EURO” alocat Casei Regale.
Adică facem tam-tam național pentru cei 533.000 de euro alocați pentru sistemul de irigare a complexului Cotroceni, dar ținem batista pe țambal la neobrăzarea ahtiatului Duda, care vrea o rentă de 375.000 de euro pe lună și pe viață, probabil neimpozabilă…
Vorba lui Lascăr Catargiu: „Majestate, aiasta nu se poate!”
Ciuca Dan Laurentiu
