Privilegiile Bisericii Ortodoxe?!

Privilegiile Bisericii Ortodoxe?!

0 300

Dușmanii a tot ce este românesc nu au scăpat ocazia de a se deda la un nou atac împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Televiziunile au dat zilele acestea un concurs substanțial acestui atac mârșav. S-a ajuns până acolo ca să se afirme că una din revendicările „străzii”, cu care se va merge mâine la Cotroceni, ar putea fi și asta: să se renunțe la privilegiile de care se bucură BOR…Întâmplarea face ca unul dintre tinerii activi la ultimele manifestații să mă sune și să mă roage să-i corectez stilistic un set de propuneri pe care dorește să le recomande grupului constituit ad hoc în Piața pentru a se prezenta la Cotroceni cu propunerile participanților.

Am avut ocazia să predau la câteva facultăți de teologie, ortodoxă și ne-ortodoxă. Am avut astfel prilejul să mă minunez de campusurile universitare impecabil puse la punct în care învață și trăiesc studenții… unor culte ne-ortodoxe, creștine. Nu s-a ferit nimeni să-mi spună  că acele edificii și servicii puse la dispoziție studenților sectanți fuseseră obținute prin donații din străinătate, de la corelegionari, de la forurile superioare ale cultului respectiv! Era la mijloc și o tehnică de atragere, de prozelitism: sunt multe avantaje materiale pe care le poți dobândi în România lepădându-te de ortodoxie. Doar și printre studenți, multi  aparțineau cultului respectiv numai de câteva luni, căci era aceasta o condiție pentru a fi primit în campusul mirific, cu bursa aferentă etc., etc…

In ciuda celor care se spun, Biserica Ortodoxă Română nu are alt sprijin decât al nostru, al enoriașilor, al românilor! Și acest sprijin îi permite Bisericii să susțină o activitate extrem de bogată și de diversificată pe planul lumesc al existenței. Cei ce trăiesc în afara Bisericii nu au cum să cunoască această acțiune pe care Biserica a întreprins-o dintotdeauna. BOR siglaSe știe doar că primele școli și primele așezăminte spitalicești au funcționat prin grija Bisericii. În lumea modernă, statul a preluat o bună parte din atribuțiile Bisericii, dar Biserica nu a încetat să fie mai departe preocupată de sărăcia și suferința poporenilor săi, de condițiile vieții materiale, ostenindu-se pentru a alina aceste suferințe.

Site-ul nostru își propune să dezbată și probleme ale credinței. Dar nu putem accepta decât comentarii pătrunse de importanța subiectului, animate de smerenie și speranță. În tradiția cea mai românească! Cine vrea „să se mândrească”  și să ia în deșert numele Domnului și al Neamului, al Bisericii, a greșit adresa. Să încerce in alta parte…Sigur că Biserica Ortodoxă este privilegiată în România! Are imensul privilegiu și imensa responsabilitate de a fi Biserica Neamului. Aceasta este realitatea, simplă și impozantă, iar din această realitate decurge o serie întreagă de obligații și servituți pentru BOR care nu pot fi așteptate de la celelalte culte.

Prof.univ.dr.Ion Coja

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.