Ne-a parasit Jean Pădureanu, fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa!
Neuitatul presedinte al clubului Gloria Bistriţa, celebrul om de fotbal Jean Pădureanu, a încetat din viaţă ieri noapte, la vârsta de 80 de ani.
Pădureanu a fost nu doar cel mai longeviv si statornic, dar si cel mai priceput conducător de club din fotbalul românesc care, prin inteligenta si tact,era socotit unul dintre cei mai influenţi. Bolnav mai mult de nedreptate si „inima rea” Nea Jan s-a retras din activitate în anul 2013.
În primăvara lui 2014, Jean Pădureanu a fost condamnat definitiv si cam faramotive, in mod demonstrativ, alaturi de alt vinovat de serviciu, celebrul capitan al nationalei Gica Popescu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul Transferurilor.
Din cauza problemelor de sănătate, Jean Pădureanu a fost încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava. El a fost eliberat condiţionat abia în vara lui 2015.
În ultima vreme, Pădureanu a fost internat la Secţia de Oncologie al Spitalului Judeţean Bistriţa. El suferea şi de alte boli, precum diabet sau Alzheimer, şi avea probleme cardiace. Nimic nu i-a sensibilizat insa pe temnicierii sai.
Padureanu a inceput fotbalul la Universitatea Craiova in 1950, unde a evoluat pe postul de fundas dreapta, iar din 1958 a fost angajat doar la Gloria Bistrita, pana in 2013. Dupa incheierea activitatii de fotbalist a fost numit, in 1964 in functia de vicepresedinte al gruparii bistritene, in perioada 1995-2015 fiind presedintele clubului.
In lumea fotbalului a fost numit „Lordul” sau „Tata Jean”.
In 2013 s-a retras din activitate, devenind presedinte de onoare al clubului Gloria Bistrita, in semn de respect pentru activitatea sa numele stadionului din Bistrita devenind „Jean Padureanu”.
La 4 martie 2014 a fost condamnat la 3 ani si patru luni de inchisoare in „Dosarul Transferurilor”, fiind gasit vinovat de catre instanta pentru declararea unor sume mai mici in cazul transferurilor fotbalistilor Ionel Ganea si Lucian Sanmartean la cluburile VfB Stuttgart, respectiv Panathinaikos Atena. A fost eliberat conditionat dupa un an si trei luni, in perioada detentiei fiind grav bolnav.





A fost acuzat gresit de „scopurile”…zise ilicite ale „cooperativei”!
Cluburile dominatoare: Steaua, Dinamo, Victoria…
Chiar Sp.Studentesc – patronat de Nicusor – sau Scornicestii „feliau” campionatu si daca
nu le dadeai puncte ,sau vreun jucator,precum Lacatus sau Stangaciu…te retrogradau,
Daca isi dadeau mana mai multi conducatori/presedinti de cluburi …nu scapau de retrogradare!
Asta era „Cooperativa” lui Nea Jan ! Asa a scapat STEAGU de cateva ori!