8 partide si 3 independenti in cursa pentru PE

8 partide si 3 independenti in cursa pentru PE

0 232

Opt partide politice, o alianta si trei independenti, in cursa pentru PE

Opt partide politice, o alianta electorala si trei candidati independenti s-au inscris la Biroul Electoral Central pentru a participa la alegerile pentru Parlamentul European din 7 iunie, unde Romania va detine 33 de mandate.
In confruntarea electorala pentru obtinerea unui mandat de europarlamentar vor intra reprezentanti ai PD-L, PNL, UDMR, PRM, Partidului Ecologist, Forta Civica si Partidului Verde, precum si cei ai aliantei PSD+PC. Isi vor incerca sansele si candidati independenti: Elena Basescu, fiica cea mica a sefului statului, cantareata Mihaela Mihai si Pavel Abraham, fostul sef al Agentiei Nationale Antidrog.
Pentru a fi inscrise la BEC, listele de candidati propuse de partide au fost insotite de o lista cuprinzand semnaturile a cel putin 200.000 de sustinatori, iar in cazul candidatilor independenti – 100.000.Admiterea sau respingerea candidaturilor de catre BEC se face prin decizie, in termen de cel mult cinci zile de la inregistrarea listelor, adica 13 aprilie.

PD-L a depus primul listele cu candidati
Primul partid care si-a inscris listele de candidati la BEC a fost PD-L. Democrat-liberalii s-au prezentat pe 5 aprilie la Biroul Electoral Central, in frunte cu presedintele partidului, premierul Emil Boc, si au depus lista completa cu 43 de candidati pentru alegerile europarlamentare, precum si peste un milion de semnaturi pentru sustinerea acesteia.
Lista este deschisa de prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan, urmat de fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, jurnalistul Traian Radu Ungureanu, fostul consilier prezidential Cristian Preda, actualii europarlamentari Marian Jean Marinescu, Iosif Matula, Sebastian Bodu, Constantin Luhan, Rares Niculescu, avocatul Oana Antonescu, Constantin Dumitriu, Dragos Florin David, Elvira Andronescu, Alexandru Nazare si Calin Rus.
„Lista imbina profesionalismul si capacitatea de a reprezenta interesele Romaniei in PE”, a sustinut Boc, care a adaugat ca PD-L isi propune sa trimita cat mai multi reprezentanti in Parlamentul European si, implicit, in grupul popularilor europeni.

PSD si PC impreuna si la europarlamentare
Lista candidatilor PSD+PC pentru alegerile europarlamentare este deschisa de Adrian Severin, urmat de Rovana Plumb, Ioan Mircea Pascu, Adriana Ticau, Daciana Sarbu, Corina Cretu, Victor Bostinaru, Sabin Cutas (PC), Catalin Sorin Ivan. Printre candidati se mai numara Viorica Dancila, Minodora Cliveti, Aristide Roibu, Viorel Marian Dragomir, Marius Oprescu, Alin Lucian Antochi, Lucian Balut.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, sustine ca lista cu candidatii pentru alegerile pentru Parlamentul European transmite, avand in vedere componenta sa, un mesaj de competenta si de specializare.
„Depunem astazi 1.241.000 de semnaturi pentru cea mai buna lista pentru Parlamentul European. (…) Pentru noi, social-democratii, aceasta lista de forta reprezinta si asaltul nostru catre influenta in Europa. (…) Dorim sa avem la acest scrutin electoral 40% din voturile romanilor si sa dam Parlamentului European cei mai buni 15 barbati si femei pentru Romania pe care social-democratia ii poate furniza astazi”, a afirmat Geoana, care a adaugat ca de scorul la euroalegeri va depinde si nominalizarea comisarului european din partea Romaniei.
Despre nominalizarea PC, Geoana a spus ca a fost decizia suverana a conservatorilor. Initial Codrut Seres urma sa fie candidatul PC, el fiind inlocuit insa cu Sabin Cutas. „Noi avem o singura preconditie a grupului socialist din Parlamentul European, aceea ca cei care vin din alte zone decat cea a partidelor social-democrate componente ale PES sa adere in scris la valorile, principiile si disciplina de vot din grupul socialist”, a precizat Geoana.
Presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a sustinut insa ca respingerea candidaturii lui Codrut Seres la europarlamentare pe lista comuna cu social-democratii a fost o „decizie politica a PSD”. Voiculescu a afirmat ca nu exista niciun fel de neintelegeri in cadrul PC pe tema candidaturilor la euroscrutin.

Lista PNL este deschisa de Norica Nicolai
Lista liberalilor pentru euroalegeri este deschisa de Norica Nicolai, care este urmata de Adina Valean, Renate Weber si Ramona Manescu, ultimele trei fiind si in prezent membre ale PE. Urmatoarele locuri sunt ocupate de Cristian Busoi, Ben-Oli Ardelean, Ovidiu Silaghi, Mogor Csibi, Catalin Turliuc, Cristian Cojocaru, Ionel Muscalu, Iulian Surugiu, Radu Puscariu si Eduard Hellvig.
Potrivit presedintelui PNL, Crin Antonescu, printre candidatii partidului se regasesc oameni deja consacrati la Bruxelles, iar campania electorala va reprezenta un test pentru liberali. PNL doreste sa obtina circa 20% dintre voturi la alegerile europarlamentare, adica 7-8 mandate de europarlamentar, a spus Antonescu.
Intocmirea listei pentru PE a determinat nemultumirea unor membri marcanti ai PNL, actualul europarlamentar Daniel Daianu si fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu lipsind dintre candidati. Cioroianu si-a si dat demisia din partid.

UDMR participa la euroalegeri impreuna cu CNMT
Uniunea Democrata Maghiara din Romania si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania au decis sa participe impreuna la euroalegeri, prezentand o lista a „solidaritatii maghiare”.
Lista este deschisa de episcopul Laszlo Tokes, candidat din partea CNMT, urmat de Winkler Gyula si Csaba Sogor, ambii de la UDMR, care sunt si in prezent europarlamentari din partea acestei formatiuni. Locul 4 este ocupat de un alt reprezentant al CNMT, Szilagyi Zsolt, iar locul 5 de un candidat din partea organizatiei de tineret a UDMR, Kovacs Peter.
Presedintele UDMR, Marko Bela, s-a aratat optimist in ceea ce priveste rezultatul acestor alegeri. „Sunt convins ca aceasta lista va avea sustinerea integrala a maghiarilor din Romania”, a declarat Marko Bela, care sustine ca o varianta „realista” este cea in care exista trei candidati eligibili.

PRM deschide lista cu Corneliu Vadim Tudor si George Becali
Desi a lasat pe ultima suta de metri intocmirea si depunerea listelor, PRM a reusit sa vina cu un candidat surpriza, George Becali.
Presedintele Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, a anuntat ca omul de afaceri Gigi Becali a aderat la partidul sau, urmand sa candideze la europarlamentare de pe pozitia a doua a listei PRM.
„Am trecut peste orice polemica mai veche sau mai noua cu mai tanarul meu confrate Gigi Becali si am vazut ca el are nevoie de ajutor. (…) George Becali a fost convins si de avocati, probabil si de familia sa si a acceptat aceasta mana frateasca pe care i-am intins-o dezinteresat”, a declarat Vadim Tudor.
„Cu sau fara Gigi Becali noi am fi intrat in PE”, a afirmat Corneliu Vadim Tudor, care este increzator in sansele PRM, partidul urmand sa obtina, in opinia sa, cel putin cinci mandate de europarlamentar.
Pe lista candidatilor PRM pentru PE se mai afla fostul senator Dan Claudiu Tanasescu, revenit in PRM, Eugen Mihaescu, Angela Balan, Dumitru Avram si Dan Zamfirescu..

PNTCD s-a inscris in cursa electorala
Presedintele PNTCD, Marian Petre Milut, deschide lista de candidati ai partidului pentru alegerile europarlamentare.
Taranistii au obtinut peste 300.000 de semnaturi de sustinere pentru intrarea in cursa electorala.
Primele locuri pe lista cu candidati sunt ocupate de Marian Petre Milut, Eugen Moiescu, Florin Diaconu, Mircea Scheau, Ana Comanescu, Dorin Caba si Marius Popovici.

Elena Basescu, candidat independent
Fiica cea mica a presedintelui Traian Basescu, Elena, s-a inscris in cursa pentru un mandat in PE, ca independent, reusind sa stranga 280.000 de semnaturi de sustinere.
Fiica presedintelui a sustinut ca nu pleaca la drum, in cursa electorala, „cu gandul ca va castiga”, ci convinsa ca „trebuie sa incerce”. Intrebata ce prioritati are ea a replicat: „In primul rand, ma voi intoarce in PD-L”.
Elena Basescu si-a exprimat speranta ca va fi votata de tinerii de varsta sa. „Probabil ca vor fi destui care ma vor vota si destui care nu ma vor vota”, a adaugat candidatul independent.
Elena Basescu a afirmat ca este realista si stie ca „semnaturile pe care le-a strans nu sunt totuna cu voturile”. „Nu mizez pe sprijinul partidului absolut deloc, pentru ca PD-L are obiectivul clar de a castiga alegerile. Sper ca aceia ca mine, mai non-conformisti, nesupusi cutumelor sa ma voteze”, a spus ea.
Fiica presedintelui a precizat ca are un proiect politic, dar il va prezenta, la fel ca si ceilalti candidati, la inceputul campaniei electorale.
Sefa de campanie va fi sora Elenei, Ioana, iar staff-ul va fi format din prieteni de la Organizatia de Tineret a PD-L sector 1, care au cerut in acest sens „voie” de la presedintele organizatiei de seniori, Razvan Murgeanu.
Elena Basescu a decis sa demisioneze din PD-L si sa candideze independent pentru ca partidul „sa nu fie pus in situatia de a alege intre ea si intelectuali”, aluzie la criticile Alinei Mungiu Pippidi, presedintele Societatii Academice Romane, si pentru ca tatal ei sa nu fie acuzat de „nepotism”.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.