32 dintre statele lumii au impus prin lege prezenţa obligatorie la urne!
Democraţiile încearcă să-i implice pe cetăţeni mai mult în procesul alegerilor, iar 32 dintre statele lumii au impus prin lege prezenţa obligatorie la urne, considerând votul nu doar un drept, ci şi o responsabilitate civică.
Din 2016, votul a devenit obligatoriu şi în Bulgaria, iar cetăţenii votează pentru prima dată în acest sistem la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.Cele mai multe dintre ţările democratice consideră participarea la alegeri un drept cetăţenesc, iar unele consideră chiar că este o responsabilitate civică. În ţările unde votul este considerat o datorie, a devenit obligatoriu şi este reglementat de Constituţie şi de legile electorale.
În ţările unde există o lege privind votul obligatoriu, fiecare cetăţean trebuie să se înregistreze şi să se prezinte la vot în ziua alegerilor. Nu trebuie să voteze pentru un candidat anume. Uneori însă, pentru a-şi arata dezaprobarea faţă de candidaţi, oamenii renunţă deliberat la dreptul de a vota sau votează la întâmplare. Pedepsele pentru cei care nu votează şi nu au un motiv întemeiat sunt însă mai mult simbolice – fie o amendă mică, fie ştergerea, temporară, din registrul alegătorilor.
De exemplu, neparticiparea la vot este sancţionată în Belgia prin pierderea dreptului de vot la patru scrutine consecutive, în Grecia sunt dificultăţi în obținerea unui paşaport sau a permisiului de conducere, iar în Australia cei care refuză să plătească amenda legală pot ajunge chiar şi la închisoare.
Votul obligatoriu nu este un concept nou şi, în unele momente din istoria lor, mai multe state au experimentat acest sistem electoral. În prezent, votul este obligatoriu în 32 de ţări:
Argentina (introdus din 1912), Australia (din 1924), Belgia (din anul 1894), Bolivia, Brazilia, Bulgaria (din 2016), Cipru, Republica Democratică Congo, Coreea de Nord, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, Egipt, Elveţia (în cantonul Schaffhausen), Gabon, Grecia, Guatemala, Honduras, India (în statul Gujarat), Liban, Libia, Liechtenstein, Luxemburg, Mexic, Nauru, Panama, Paraguay, Peru, Singapore, Thailanda, Turcia şi Uruguay.În niciunul dintre aceste state nu există studii care să arate fără niciun dubiu ca votul obligatoriu ajută democraţia mai mult decât votul opţional.
În România, un proiect de lege care prevede introducerea obligativităţii de a vota a trecut tacit de Senat, în martie 2016, urmând să meargă în Camera Deputaţilor, camera decizională.
Votul obligatoriu: pro şi contra
Susţinătorii votului obligatoriu au multe argumente. În primul rând, votul obligatoriu creşte participarea la alegeri, în special în rândul celor care nu votează în mod obişnuit, cei mai săraci şi mai puţin educaţi, şi elimină diferenţele socio-economice.
Cu alte cuvinte, cu cât este mai mare participarea cetăţenilor la alegerile democratice, cu atât ele ilustrează mai legitim voinţa oamenilor.Obligativitatea votului ar înlătura astfel obişnuinţa multora de a se plânge de actuala clasă politică n-ar incurja votul şi de a condamna rezultatele electorale.
Pe de altă parte, susţinătorii argumentează şi prin limitarea fraudării alegerilor, prin voturi false în numele celor care nu sunt prezenţi, şi de asemenea a cumpărării de voturi, prin care ar dispărea banii negri aruncaţi de partide pentru „motivarea” electoratului, ambele practici endemice în multe ţări.
Ar dispărea, spun ei, şi campaniile electorale bazate pe atacarea adversarului. Studiile au arătat însă că rolul clar al acetor campanii este de a descuraja votanţii celui atacat să vină la vot şi nu convingerea electoratului să voteze pentru atacatori, în condiţiile în care multe dintre campaniile de atac nici nu sunt asumate de cineva.
Susţinatorii văd şi rezultate civice importante. Pentru alegători, votul este o parte a misiunii lor de cetăţeni, demonstrează ataşament pentru ţară, educă, aduce o mai bună informare şi le nu atinge ideea de libertate individuală, mai mult decât, de exemplu, înregistarea pentru şcoală, armată sau ca juraţi, iar pe cei candidaţi îi reponsabilizează mai mult pentru că trebuie să vină cu soluţii concrete pentru problemele din societate.
În privinţa civismului, oponenţii văd votul, nu ca pe o obligaţie, ci ca pe un privilegiu. Ei spun că dacă se doreşte o mai bună prezenţă la vot trebuie crescut nivelul de educaţie, pentru ca cetăţenii să înţeleagă mai bine probleme publice, şi că participarea forţată la vot a milioane de oameni neinformaţii şi neinteresaţi de alegeri nu duce la rezultate productive.
Şi oponenţii au argumente valabile. Ei spun că obligativitatea exercitării acestui drept ar corespunde mai degrabă unui stat comunist şi ar încălca principiul libertăţii garantat de un stat democratic.
Şi, deoarece votul este o expresie a încrederii în sistemul politic, decizia de a nu vota ar fi unul din puţinele moduri în care cetăţenii ar putea lupta împotriva corupţiei şi fraudei, atunci când au motive să creadă că numărarea voturilor ar fi nesocotită sau chiar falsificată de către oficialităţati.
În plus, oponenţii votului obligatoriu se îngrijorează şi din cauza controlului guvernamental asupra datelor personale cerute de votul obligatoriu, pledând pentru descentralizarea controlului asupra informaţiei ca mod de a proteja cetăţenii.
