32 de presupusi impostori ai Revolutiei la Brasov

32 de presupusi impostori ai Revolutiei la Brasov

0 125

Scandalul din sanul revolutionarilor brasoveni a ajuns in faza listelor. Doua tabele cu numele celor care au participat la evenimentele din Decembrie 89 se contrazic flagrant. Ambele trec drept autentice dar, in timp ce unul cuprinde 107 nume, al doilea face referire la doar 75 de persoane care ar fi luat cu adevarat parte la Revolutia de la Brasov. Diferenta ar face-o impostorii, spun unii dintre fostii luptatori din Decembrie 89.
„Jumatate dintre noi avem certificate false” spunea in urma cu aproape doua luni Ioan Demi, brasoveanul care a condus in 21 decembrie 1989 coloana revolutionarilor plecati de la IAR Ghimbav pentru a ajunge in fata Judetei de partid in acea vreme. Declaratia lui Demi a fost facuta in 28 septembrie 2011 cand mascatii au descins la sediul Asociatiei Luptatorilor, Ranitilor si Urmasilor decedati in Revolutia din decembrie ’89.
In dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, revolutionarii din gruparea Demi au depus in urma cu cateva zile doua tabele nominale. Primul cuprinde 107 nume ale persoanelor care au luat parte la manifestarile si luptele de la sediul fostului comitet judetean PCR in decembrie 89. Tabelul redactat in data de 12 iunie 2006 a fost semnat de secretarul general al Consiliului Judetean Brasov, Mariana Tiharau. Grupul de revolutionari necontestati sustine ca in acest tabel s-au strecurat si impostori.
In replica Maria Tiharau sustine ca informatiile din lista care dateaza din 2006 fusesera verificate si sunt veridice.
Al doilea tabel a fost depus la Parchet in data de 30 noiembrie si cuprinde o lista de doar 75 de nume ale adevaratilor luptatori din cladirea Comitetului judetean de partid care si-au riscat viata in perioada 22-25 decembrie 1989.
Tabelul care cuprinde numele celor 75 de persoane a fost intocmit in baza consultarii tuturor documentelor scrise din acea perioada si a ajuns in instanta in scopul solutionarii dosarului penal de inselaciune care vizeaza cazurile de obtinere frauduloasa a unor certificate de revolutionar de la Brasov.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.