2021 va fi chiar mai rău decât 2020. De ce?

2021 va fi chiar mai rău decât 2020. De ce?

0 46
  • Va veni criza economică. Acum, de bine, de rău, oamenii încă mai fac ce vor, pentru că mai au bani. Asta nu se va mai petrece până la finalul anului 2021. Criza va lovi cu toată forța în 2021. Citiți ce spune Directorul Economic al unei importante bănci.
  • Virusul va continua să existe, să streseze, să îmbolnăvească. Iar oamenii vor fi la capătul puterilor. Acum unii au cedat psihic, alții mai rezistă. În 2021 vor ceda psihic și mulți dintre cei care mai rezistă azi. Unul dintre motive este acela că s-au agățat de o speranță: aceea că 2021 va însemna vaccin. Când această speranță se va rupe, se va rupe și echilibrul psihic. Ce înseamnă că se va rupe? Că vaccinul va fi ineficace: vor fi multe tulpini ale virusului, așa cum sunt multe tulpini ale virusului gripal, deci nu vei ști dacă te-ai vaccinat pentru tulpina corectă iar dacă te-ai vaccinat pentru tulpina corectă, eficacitatea vaccinului va fi de trei luni (pentru că virusul suferă multe mutații). Fiecare călătorie în altă țară va însemna o întâlnire cu o altă tulpină, care va fi adusă apoi în România.

În 2021 va expira și imunitatea celor care s-au îmbolnăvit în primele luni ale anului 2020, deci vor începe reinfectările. Abia 2021 va fi an greu. Și virusul va fi cu noi până în 2022.

  • Va izbucni un conflict armat? Turcia are ambiții expansioniste (Grecia), Franța are ambiții expansioniste (Liban, Grecia, ceea ce pune în pericol echilibrul în interiorul NATO), Statele Unite se pregătesc să demanteleze fosta Uniune Sovietică și să termine cu Rusia care, prin Germania își extinsese prea mult influența în Europa, China are ambiții expansioniste (Hong Kong, Taiwan, UE). Toate aceste ambiții expansioniste vor genera un conflict, la un moment dat. Sunt multe surse de conflict, ceea ce face ca șansele unei confruntări armate în 2021 să fie de 70%. Pe de o parte, vulnerabilitatea statală generată de coronavirus naște lăcomie, pe de altă parte, coronavirusul vulnerabilizează psihic, emoțional, chiar și cei mai puternici lideri. Premise pentru conflict.
  • 2021 va fi un al exploziei bolilor psihice ținute sau nu în frâu în 2020, al epuizării sociale și economice în fața unui coronavirus perseverent, al regresului umanității în fața distanțării fizice și a măștii. Ceea ce s-a petrecut în 2020 arată că nu suntem pregătiți să trăim într-o societate a măștilor. Deci mulţi îşi vor pierde suflul, vor ceda. Asta se va petrece în 2021.

Care sunt soluțiile?
Lupta, rezistența. Ce înseamnă? Păstrarea teritoriilor.

Adică:

  • A umanului. Virusul ne invită să devenim mai egoiști, mai reci, mai puțin umani. Rezistența înseamnă să nu ne pierdem umanitatea, bunătatea, solidaritatea, grija față de celălalt, ca armă de luptă în fața egoismului. Situația în 2020 nu arăta prea bine, adică oamenii au picat fix în extrema greșită, ceea ce arată că lupta va fi grea. Dar nu imposibilă. Conștientizarea situației este prima bătălie câștigată.
  • Participarea la procesul decizional. Emoțiile, mai ales frica nu-i ocolesc nici pe cei care ne conduc și îi pot conduce spre decizii greșite. Lunga perioadă de izolare la 300 de cazuri pe zi a fost clar o greșeală. Făcută în urma unei decizii la care noi nu am participat. De acum încolo ar fi necesar să participăm, să ne spunem punctul de vedere când se iau decizii. Să nu ne ascundem în peșteri și să așteptăm să gândească alții pentru noi. Ceea ce urmează poate fi prea mult pentru ei, pentru că nimeni nu a fost pregătit pentru așa ceva. Deci este nevoie să ne strângem forțele și să ne decidem toți soarta, nu numai 2-3 oameni.
  • Grija față de celălalt, de la punctul 1 va domoli, va ține în frâu bolile psihice. Primul semn al bolii sunt reacțiile nefaste exagerate. Lupta se duce cu bine. Mult bine. Nu se va ajunge la un tsunami de boli psihice în 2021 dacă oamenii se vor purta frumos unii cu alții. Dacă se vor respecta și proteja reciproc. Dacă vor avea grijă de sănătatea psihică a celuilalt, așa cum ai grijă să nu-l calci pe celălalt pe bombeu. Să nu-i strivești un deget de la picior cu tocul. Dacă ne va păsa de celălalt, vom reuși. Este o bătălie care poate fi dusă și câștigată.
  • Soluția la punctul trei vine din Belarus. În Belarus se câștigă o nouă viață cu zâmbete și flori. Și se depun scuturile. Aceasta este soluția. Eu cred și scriu aici cu toată sinceritatea, că în China, Rusia, SUA, Turcia și Franța se vor înlocui liderii. Modul în care acționează acum, pe un fond de emoție intensă, de frică, de mânie, este ca și cum ar aprinde focuri pe saci cu azotat de amoniu. Vor fi spulberați de propriile lor acțiuni. Propriile lor acțiuni agresive îi vor nimici.

… Și după aceea va fi 2022, se va încheia tot. Ne vom da jos măștile, ne vom uita în jur, ne vom recunoaște cu greu (uitați-vă ce mult s-au schimbat fețele multor oameni după lunile de izolare – au îmbătrânit, s-au adumbrit) și ne vom zâmbi. Așa vom intra în 2023. Zâmbind, într-o lume nouă. Ecologizată de coronavirus.

Autor: Horea Bădău
Sursa: yogaesoteric

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.