Yearly Archives: 2018

0 724
Cât de corecte sunt studiile stiintifice publicate în reviste prestigioase de stiinta, preluate apoi generos de agentiile de stiri globale? E posibila înselatoria în aceasta lume restrânsa?
Unele exemple demonstreaza ca da, este posibila… Lasând la o parte studiile stiintifice care ne smulg zâmbete precum bancurile cu Bula, cele premiate anual cu anti-Nobelul numit Premiile IgNobel, exista si studii care se bucura de atentie maxima atât din partea revistelor de specialitate, cât si a agentiilor de stiri globale, mereu în cautare de senzational, acolo unde ar trebui sa fie vorba doar de rigurozitate si responsabilitate.
Unii autori cred ca 80 la suta din studiile stiintifice din ultimele decenii chiar când vorbim de lucruri serioase, ar trebui reverificate si asta deoarece cercetarea nu poate fi reprodusa si de alte centre independente. E cam ca la stirile de presa: ele nu pot fi verificate din mai multe surse.
Si daca exista stiri false, denumite acum mai pompos „fake news”, este posibil ca acest lucru sa existe si în domeniul studiilor stiintifice?
Ca sa demonstreze ca acest lucru este uneori posibil, trei persoane au reusit sa publice în mai multe reviste de sociologie americane unele studii în întregime inventate, cu concluzii ridicole. Ce au vrut sa demonstreze autorii farsei? Lipsa de rigoare a acestor reviste de specialitate, dupa cum transmite Situl 7sur7.
În total, dintre cele douazeci de articole scrise de trio-ul cu pricina, „sapte articole au fost acceptate de reviste, trecând obstacolul de temut al comitetelor de lectura care trebuia sa verifice rigurozitatea academica a articolelor”.

Farse pe subiecte explozive
Acest sport nu este cu totul nou. În 1996 fizicianul Alan Sokal de la Universitatea din New York si Colegiul Universitar din Londra a trimis un articol halucinant unei reviste academice. Articolul închipuit, dar redactat cu jargonul stiintific corespunzator, se intitula Depasirea granitelor: catre o hermeneutica transformatoare a gravitatii cuantice.
Articolul a fost, dupa declaratiile autorului, „un experiment pentru a testa rigurozitatea intelectuala a revistei si, în special, pentru a investiga daca „un jurnal nord-american de studii culturale, al carui colectiv editorial include experti ca Fredric Jameson si Andrew Ross, ar publica un articol plin de ineptii doar pentru ca suna bine si flateaza preconceptiile ideologice ale editorilor”. În ziua publicarii sale, în mai 1996, Sokal a dezvaluit în publicatia Lingua Franca faptul ca articolul era o farsa.
De data aceasta, însa, studiile false au în comun subiecte explozive, cum ar fi genul, rasismul sau sexualitatea, ceea ce autorii farsei numesc „studii iritante”.
Unul dintre autori, James Lindsay, care detine din 2010 un doctorat în matematica la Universitatea din Tennessee, declara ca a lucrat la acest proiect de mai bine de un si jumatate. „Atunci când le trimiti idei absurde si oribile, ele pot fi validate la cel mai înalt nivel”, spune autorul.
Ceilalti doi „farsori” sunt Peter Boghossian, profesor de filozofie la Universitatea din Portland, si Helen Pluckrose, editor al AreoMagazine.com, situl care a publicat o relatare detaliata a farsei.

Ineptii cu staif
Studiile au fost trimise sub pseudonime. Unul dintre ele, de pilda, publicat în luna mai în revista Gender, Place & Culture (în cele din urma retras), sustinea ca studia cultura canina a violului în parcuri, facând unele paralele cu barbatii!
Un altul analiza motivul pentru care un om care se masturbeaza în timp ce se gândeste la o femeie fara consimtamântul ei comite o agresiune sexuala. În fine, alt studiu era practic o rescriere feminista a unui capitol din Mein Kampf!
Pentru a crea o veridicitate, unele dintre studiile trimise, erau eseuri, care se bazau pe date, cum ar fi interviurile, fiind teoretic verificabile. Acesta a fost cazul unui studiu privind impactul utilizarii unui vibrator anal de catre barbatii heterosexuali asupra fobiei lor fata de transexuali!

Reforma, nu distrugere
Desi multi cercetatori independenti suspicioneaza veridicitatea unor studii stiintifice serioase, în sensul ca nu sunt doar farse nerecunoscute, autorii recentei farse recunosc ca proiectul lor a avut un tel: „Daca proiectul nostru demonstreaza un lucru, acela este ca nu putem avea încredere în cercetarea actuala în aceste discipline”, spune James Lindsay. Care adauga, totusi, pentru a nu speria lumea, ca „scopul proiectului este de a reforma aceste discipline, nu de a le distruge”.
Bemolul pus de Lindsay pare necesar, cu atât mai mult cu cât unii cercetatori s-au aratat îngrijorati nu doar de metoda si deontologia falsilor autori, cât si de concluziile generalizatoare pe care le-ar putea trage cineva în legatura cu disciplinele vizate.

rp_Stiinta-si-Tehnologie.jpgNorme si transparenta
Sigur, de la farsa lui Alan Sokal, multi specialisti din lumea stiintifica si-au pus problema calitatii studiilor de tot felul, desi foarte putini au fost cei care au recunoscut ca exista tentatia fraudei, ca exista studii care nu îndeplinesc normele riguroase ale stiintei, dar si publicatii fie ele de mai mica circulatie care fac rabat la aceste exigente. Normal ar fi ca, si în cazul revistelor stiintifice de specialitate serioase, bine cotate, acestea sa recurga, în mod regulat, la retragerea articolelor propuse de unii cercetatori, fie ei si faimosi.
Si astfel se ajunge la discutia privitoare la standardele studiilor stiintifice, metoda si transparenta, dar si a revistelor de specialitate. Mai ales ca în lume exista mii de reviste stiintifice.
Ce-i drept, organizatiile acreditate au stabilit standarde de transparenta, însa adoptarea lor de catre publicatii este foarte variabila.
Pentru stiintele medicale sau biologice, aceste standarde constau, de exemplu, în transmiterea datelor brute catre comitetul de lectura pentru a verifica rezultatele. Numai ca în stiintele umaniste, comunicarea transcrierii interviurilor ridica unele probleme de confidentialitate, spune David Mellor de la Centrul pentru Stiinta Deschisa. Dar „încurajam cât mai multa transparenta posibil”, spune el.

Concluzii incerte
Cu farse de genul acesta sau nu, cu cercetari „de 1 aprilie” sau cu cele „serioase”, studiile au ajuns azi un fel de „legende urbane”, preluate cu lejeritate de presa tiparita sau online, de radio si televiziune. Prezentarea lor este menita nu pentru un plus de cunoastere, ci pentru un plus de divertisment, pe care nimeni nu mai încearca sa le verifice (cum?) si nimeni nu se mai îndoieste de ele.
Exista astfel pericolul demonetizarii stirilor stiintifice, dar si a studiilor. Sa luam, de exemplu multitudinea studiilor din medicina, cele referitoare la obezitate sau la cancer de sân sau la vitamine sau viata sanatoasa. Mii de studii pe an. Studii care fac vâlva, la un moment dat, dar care sunt infirmate de alte studii ulterioare! Unde se plaseaza omul în aceasta aiureala?

Revista Magazin & https://www.efemeride.ro/ &  

0 679

Legenda spune ca demult exista un zeu foarte batran, care domnea peste regatul frigurilor si al zapezilor fara sfarsit. El beneficia de o multime de puteri supranaturale, printre care cea a vantului sau a ghetii. Oamenii carora le placea frigul erau apreciati de catre Mos Gerila si erau rasplatiti cu vitalitate si cu forta de munca, in vreme ce pe ceilalti, care se plangeau de conditiile vremii, nu ii aprecia.
Cu toate acestea, el ii ajuta pe toti calatorii care se pierdeau prin zapada si prin viscolul de pe teritoriul lor, indrumandu-i pe cararea cea buna.
Totusi, oamenii cu suflet rau erau pedepsiti, furandu-le copiii. Pentru a-i recapata, acestia trebuiau sa-i ofere Mosului cadouri. In prezent, in cateva zone rurale din Rusia aceasta traditie se mai pastreaza.
Imagini pentru Ded Maroz

Cu trecerea anilor, Mos Gerila s-a schimbat, devenind mai bun, datorita influentei copiilor, iar in zilele noastre se spune ca ar aduce daruri celor cuminti.

In anii 1800, se povesteste ca Mos Gerila, numit Ded Maroz, era insotit de catre nepoata sa, Fetita Zapezii, sau Snegurocika. Aceasta este un personaj din folclorul rus. Ea este atat fata Iernii, cat si a Primaverii.

Se spune ca ea ar fi fost construita din zapada de catre doi batrani, care nu aveau copii.
Datorita dorintei acestora ca faptura sa prinda viata, Dumnezeu le-a ascultat rugile, astfel incat aceasta a devenit fiinta umana. Cu toate acestea, sangele nu curgea prin venele ei.
Odata cu venirea primaverii, fata a primit interdictie de la batrani ca sa nu iasa din casa, pana intr-o zi, cand acestia nu au mai putut sa o tina inchisa. La contactul cu caldura, fata s-a topit. Cel putin asa povesteste legenda. Dupa cum am spus si mai sus, acest personaj este prezent doar in mitologia rusa, el nemaiaparand in nicio alta cultura, sub nicio alta forma sau denumire.

Sursa: 

0 416

In decembrie 2017, Departamentul Apararii din S.U.A. a publicat un raport continand un punct de vedere credibil cu privire la observatiile OZN. Intre multe alte reactii, acest eveniment a reinnoit si discutiile despre modul in care stiinta si credinta se raporteaza la posibilitatea unei vieti inteligente in alte locuri din Univers.
Unul dintre comentarii apartine Sabrinei Arena Ferrisi, o jurnalista consacrata din New York, printr-un articol, publicat in februarie 2018, in revista „National Catholic Register”. Referindu-se la unul dintre cazurile discutate, anume observatia din noiembrie 2004, langa San Diego, ea scrie ca „nu exista nicio explicatie pentru ceea ce au vazut si filmat acesti doi piloti de avioane de vanatoare. In schimb, Biserica are multe de spus, teologic, despre posibilitatea vietii in spatiul cosmic”.
Ea il citeaza pe parintele Terry Ehrman, director adjunct al Centrului pentru teologie, stiinta si prosperitate umana, de la Universitatea Notre Dame din Indiana (SUA). „Nu exista o invatatura oficiala – a spus acesta – dar exista speculatii in cadrul Bisericii inca din Evul Mediu. In secolul al XV-lea, oamenii au inceput sa intrebe daca exista o pluralitate de lumi”.

Biserica si „omuletii verzi”
Din 1582, Vaticanul a avut – cu o oarecare continuitate – un observator astronomic. In 2009, 2011 si 2014, au avut loc conferinte pe subiectul vietii extraterestre. Papa Francisc a spus, in timpul unei liturghii de dimineata, in mai 2014: „Daca ar sosi o expeditie de martieni si unii dintre ei ar veni la noi si daca unul dintre ei ar spune: «Eu, vreau sa fiu botezat!» Ce s-ar intampla?” El a adaugat ca, si daca aceste fiinte ipotetice ar fi „oameni verzi, cu nasul lung si cu urechile mari, ca in desenele pentru copii… cine suntem noi sa inchidem portile?”
Intrebarile teologice care apar pe tema posibilei vieti extraterestre sunt multe: daca exista viata pe alte planete, este si viata inteligenta? Daca barbatii si femeile au fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, care este chipul lui Dumnezeu? Viata inteligenta de pe alte planete ar fi, si ea, dupa imaginea lui Dumnezeu?
„Dar marea intrebare – spunea Ehrman – este cea despre mântuire: Ce facem cu pacatul? Au cazut si extraterestrii in pacat? Sau ei au fost intotdeauna corecti? Nu putem sa presupunem ca, daca noi am pacatuit, toata viata inteligenta trebuie sa fi facut la fel. Este pacatul intrinsec vietii inteligente? Este Pacatul Originar caracteristic doar pamantenilor sau si pentru extraterestri?”
Ca urmare, teologii se intreaba daca intruparea lui Isus a fost doar pentru oameni sau pentru toate fiintele vii din Univers – incluzand extraterestrii. Puteau sa fi avut loc mai multe intrupari?
„Scriptura este scrisa ca si cum suntem singura specie”, a remarcat parintele Ehrman. „Deci acestea sunt intrebari pentru care nu avem raspunsuri. Dar este bine sa ne gandim: Care este relatia mea cu Dumnezeu? Ce legatura are asta cu mine?”

Pe de alta parte, Sabrina Ferrisi observa ca problema vietii pe alte planete aduce niste fapte stiintifice crude: sansa ca pe o alta planeta sa existe viata este extrem de redusa. Potrivit lui Angelo Stagnaro, un jurnalist catolic cu studii postuniversitare in antropologie biologica, existenta vietii pe o alta planeta este practic imposibila. „Sa nu ma intelegeti rau – spune el – Biserica ar fi fericita sa existe o viata extraterestra. si nu putem limita niciodata puterea lui Dumnezeu. Eu as fi primul sustinator al vietii extraterestre. Imi place Star Trek, dar cand te uiti la cifre, e imposibil. Oamenii de stiinta stiu ca pentru ca viata sa apara pe Pamant, trebuiau sa fi fost indeplinite multe conditii, intr-o ordine exacta si la momentul potrivit. Daca macar unul dintre acesti factori nu ar fi existat, viata nu ar fi putut sa apara.”
„Pentru ca viata sa existe pe o planeta, aceasta trebuie sa fie in ceea ce se numeste «zona de aur»”
– a declarat si parintele Robert Spitzer, un iezuit care a fost presedintele Universitatii Gonzaga si care a fondat Centrul Magis – „Nu poate fi prea aproape de soarele sau, pentru ca va arde, nici prea departe pentru ca ar fi prea frig. Trebuie sa fie o planeta stancoasa si nu o planeta gazoasa. Trebuie sa aiba un miez magnetic, precum Pamantul, pentru a crea o magnetosfera care protejeaza planeta de razele ultraviolete ale soarelui” s.a.m.d.
Stagnaro a scris despre ceea ce el numeste „Ecuatia Shem”, care se refera la 76 de factori care trebuie sa apara pentru ca viata sa aiba loc pe o planeta. Sansele ca toti acesti factori sa fie intruniti simultan sunt, in opinia lui Stagnaro, „imposibile astronomic si imposibil de inteles din punct de vedere intelectual”.

Descoperirea a mii de exoplanete in ultimii cativa ani a reinviat problema vietii in spatiul cosmic. „Unii spun ca ar putea exista un trilion de exoplanete. Prefer un numar mai mic, de 100 de miliarde de exoplanete. Oricare dintre aceste planete ar putea avea o viata bacteriana. Dar tot nu putem explica cum se face trecerea, pe orice planeta, de la non-viata la viata, de la aminoacizi la viata celulara”, a spus parintele Spitzer. Pamantul s-a format cu aproximativ 4,5 miliarde de ani in urma, cu o viata bacteriana care a aparut in urma cu 3,8 sau 3,9 miliarde de ani. „Dar cum a inceput viata pe Pamant, nu stie nimeni”, a mai spus parintele.
Teologii catolici nu sunt interesati doar de chestiunea vietii inteligente care apare pe alte planete, dar si daca aceste fiinte inteligente au un suflet. Unii, cum e parintele Spitzer, sustin ca inteligenta superioara este, de fapt, semnul existentei sufletului. „Daca exista o alta viata inteligenta in univers, care poate face lucrurile pe care le facem si noi, ar trebui sa aiba un suflet transfizic”, a spus el.
Parintele Spitzer mai afirma ca, in urma cu aproximativ 70.000 de ani, fiintele umane au facut brusc progrese uriase in civilizatie: au inceput sa-si ingroape mortii, sa calculeze si sa picteze in pesteri. „Inainte de asta, de la 300.000 la 75.000 de ani, stramosii nostri de fapt doar mancau banane si ciopleau pietre. Dar, dintr-o data, au devenit civilizati. Parerea mea este ca, acum 70.000 de ani, stramosii nostri au capatat suflet. Adevaratii Adam si Eva au devenit insufletiti”, a spus parintele Spitzer.

Creatii si fiinte cu suflet
El arata ca ganditori renumiti, cum ar fi neurofiziologul sir John Eccles, laureat al Premiului Nobel, filozoful si specialistul in stiinte cognitive David Chalmers, sau logicianul Kurt Gödel, erau convinsi ca ideile conceptuale pe care le au oamenii nu pot fi explicate doar prin procese fizice si ca ceea ce numim constiinta nu poate fi doar un produs al creierului.Avem un suflet transfizic. Aceasta ne face sa putem face matematica fara algoritmi – a spus parintele Spitzer – Avem intuitii matematice care nu contin reguli. Avem idei conceptuale care nu sunt experimentate in lumea exterioara.”
„Daca extraterestrii ar exista si ar putea veni aici, inseamna ca au un tip de inteligenta mai inalta, care e posibila doar daca ei ar fi dotati cu un suflet” – spunea Spitzer – „Ei ar sti despre religie. Ei ar avea sentimentul infinitului. Va trebui sa-i gasim, sa-i catehizam, sa le spunem despre Isus si sa-i botezam”.

rp_vatican-si-extraterestri.jpg

Ideile de mai sus, ca si unele comentarii facute de inalte personalitati bisericesti, au renascut dezbatera ca cercul interior al Vaticanului este constient de prezenta extraterestra pe Pamant. Parintele Jose Funes, care a condus Observatorul Vaticanului intre 2006 si 2015, a fost intrebat, intr-un interviu din 2008, daca studiul vietii extraterestre inteligente este in contradictie cu dogma si invatatura catolica. Parintele Funes a raspuns: „Cred ca nu. La fel cum pe Pamant exista o multitudine de creaturi, ar putea exista si alte fiinte, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Acest lucru nu contrazice credinta noastra pentru ca nu putem pune limite libertatii creatoare a lui Dumnezeu. Sa spunem, cu Sfantul Francisc, ca daca socotim creaturile pamantesti ca fiind «frate» si «sora», de ce sa nu putem vorbi despre un «frate extraterestru?» Ar fi si el o parte a creatiei”.
Parintele Funes a explicat cu aceasta ocazie si pozitia Bisericii romano-catolice privind creatia. In prezent, cu intelegerea contemporana a universului, Biserica promoveaza teoria Big Bang-ului si teoria evolutiei umane. El a declarat: „Credinta si stiinta nu sunt ireconciliabile. Papa Ioan Paul al II-lea a spus si Papa Benedict al XVI-lea a repetat-o: credinta si ratiunea sunt cele doua aripi cu care se ridica spiritul uman. Nu exista o contradictie intre ceea ce cunoastem prin credinta si ceea ce invatam din stiinta. Pot exista tensiuni sau conflicte, dar nu trebuie sa ne fie frica. Biserica nu trebuie sa se teama de stiinta si de descoperirile ei”.

Sursa:  Revista Magazinhttps://www.efemeride.ro &

 

0 712

În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonamente pentru persoane selecţionate din mediile serviciilor speciale şi care cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol, de către redactorul şef, Joseph de Courey, referitor la un acord între Uniunea Sovietică şi Germania, încheiat cu prilejul unor discuţii secrete, la Geneva, în septembrie 1990.
Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că, ulterior, veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.

Liderul U.R.S.S.-ului, Mihail Gorbaciov și cancelarul Republicii Federale Germania, Helmut Kohl.

Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor decizii:

  •  Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.
  •  Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania.
  •  Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
  •  Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei.
  •  Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei.
  •  Uniunea Sovietică se angaja să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să accepte intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese.
  •  Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.
  •  În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.

Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, ca urmare a schimbării modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei. Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisele unificării europene şi extinderii cât mai adânc către estul bogat în resursele de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.
Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au născut planuri începute şi apoi trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941. În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi Iugoslaviei  şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu sunt combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe aparent nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă. Acest lucru nu poate să ne facă să nu constatăm identitatea, în aceste cazuri, a politicilor hitleristo-comuniste din anii 1939-1940, cu cele din anii 1989-1990, ale regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică, ale lui Kohl şi Gorbaciov.

Pentru unii aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor. Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa. După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Articol apărut în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 37-38)

 

0 331

Românii interesați de politică, cei care constituie grosul audienței televiziunilor de știri, cei care merg la vot dar și aceia care preferă urnelor protestele de stradă, nu se pot plânge de plictiseală atâta vreme cât sunt incă aici, în țărișoară, cu viața lor de zi cu zi.
Această viață li s-a transformat de-o vreme într-o neîncetată confruntare de tabere. Aproape că a dispărut starea de pace, starea considerată obligatorie pentru orice națiune care vrea să se dezvolte. Mereu se întâmplă câte ceva, mereu explodează bombe și de-o parte și de alta a baricadei, punțile de legătură, câte au mai rămas, sunt rând pe rând aruncate în aer cu un entuziasm de practicant de războaie virtuale, cu joystick-ul, în care sângele și ruinele nu se revarsă niciodată dincolo de bariera ecranului.

Doar că din ce în ce mai des, de partea reală a ecranului (cea cu oamenii adevărați care populează  orașe și sate adevărate) reușesc să pătrundă, venind din virtualul cu sânge și ruine, ura, intoleranța și o insațiabilă sete de distrugere. Care se manifestă prin evenimente zilnice, mai mari sau mai mici, ce-și propun să zădărnicească orice-ar construi, rău sau bun, cei din tabăra opusă.
În aceste condiții este o adevărată minune când, totuși, un proiect grandios apucă să fie dus la bun sfârșit.

E greu de definit grandiosul. Una dintre particularitățile sale distinctive ar fi, după mine, durabilitatea. Rezistența sa la erodarea timpului, dimpreună cu durata sa de supraviețuire în memoria socială.
Marea Unire a împlinit 100 de ani. Acesta este considerat, pe bună dreptate, un proiect grandios la scara țării și poporului român, un proiect grandios împlinit cu brio de înaintașii noștri.
Pentru ideea de unire și unitate națională ei au făcut, iată, ceva. Noi, în prezent, ce facem?

Noi dezbinăm!
De la președinția lui Traian Băsescu încoace, ne-am specializat în dezbinare. Dezbinare pe care actualul președinte vrea cu tot dinadinsul să o ridice la rang de artă. Arta războiului civil!
Este de mirare, de aceea, cum în acest climat otrăvit a putut fi adusă la stadiul actual, și sfințită, Catedrala Neamului. Sigur, nu este încă finalizată. Dar ce s-a făcut până acum, ce-am văzut, la marea ceremonie de sfințire, pe mine unul m-a impresionat și m-a reîncărcat pozitiv. Felicitări Patriarhului Daniel pentru tenacitate, spirit antreprenorial și, mai ales, pentru măiestria sa de a naviga în ape tulburi. Mulți (printre care mă număr) l-au considerat pe Patriarhul Daniel prea … teluric pentru o demnitate atât de spiritualizată. Iată că, fiind astfel, a reușit, totuși (sau tocmai de aceea), ceva remarcabil.
Cred că sfințirea Catedralei Neamului ține de actulitatea mare. De actualitatea care, într-o ofensivă dementă a dezbinării, transmite un puternic mesaj unificator.

Actualitatea mică, însă, face tot posibilul  să strice momentul de armonie. Căci unii anunțau tot mai zgomotos, tot mai agresiv, tot mai provocator, tot mai antinațional, un mare miting haștagian în chiar ziua aniversară de 1 decembrie.
Zeci de mii de oameni pașnici (dacă nu chiar sute de mii) dintre votanții actualei puteri, care, an de an își iau copiii de mână și participă cu entuziasm și mândrie națională la defilarea de 1 decembrie din marile orașe ale țării, pureau fi descurajați de perspectiva acestui miting amenințător să mai iasă la paradă. Căci, dac-ar ieși, și în jurul lor unii ar începe să huiduiască sau să arunce cu pietre în jandarmi, ei, oamenii pașnici ce ar trebui să facă? Să se încaiere cu ceilalți? Să rămână pasivi, ca niște lași?
De ziua MARII UNIRII românii au dat dovadă de un înalt spirit patriotic, au respectat și onorat evenimentul, in ciuda dezbinării din zona politică care nu a putu fi mascată ci mai degrabă mai evidentă, prin evenimentele de la Alba Iulia și Focșani.
Ce contrast între actualitatea mare și actualitatea mică. Exact contrastul dintre luminoșii ctitori ai unirii și și oarbele cârtițe ale dezbinării.

P.S.
Pentru situții comparabile cu mitingul din 10 august e necesar ca autoritățile să facă un lucru pe care să evite acele manifestări huliganice. Ar trebui să anunțe, public, tare și răspicat, niște reguli stricte de urmat.
De exemplu:

  • Regula 1. Participanții la miting vor trebui să stea în limite spațiale clar delimitate de garduri și benzi indicatoare. În cazul depășirii acestor limite stabilite de organele de securitate, forțele de ordine vor da avertismente sonore de intervenție iminentă iar dacă manifestanții nu se vor retrage în spațiile rezervate lor, jandarmii vor interveni cu mijloacele tehnice legale din dotare pentru restabilirea ordinii;
  • Regula 2. Dacă unii participanți la miting vor iniția acțiuni violente, ceilalți participanți, care au venit să protesteze pașnic, se vor delimita de primii și se vor retrage, în maximum 3 minute, din zona violențelor. După scurgerea celor 3 minute jandarmii vor putea interveni în forță pentru anihilarea acțiunilor violente;
  • Regula 3. În cazul în care, pe durata protestului, s-au generat pagube materiale imputabile participanților la miting (incendieri, devastări etc.), vor fi făcute răspunzătore pentru aceste pagube organizațiile care au mobilizat și au organizat protestatarii prin Internet pentru a participa la un miting neautorizat.

Astfel de anunțuri ar evita afectarea de către intervențiile în forță ale jandarmilor a participanților cu adevărat pașnici și i-ar avertiza, totodată, pe aceștia, asupra riscurilor asociate unei eventuale pactizări cu agresorii. În plus i-ar responsabiliza pe cei care în prezent își permit, fără niciun fel de consecințe legale, să incite la violențe și la acțiuni nelegale și antisociale.

1 443

După un Campionat European cu bune dar și cu rele, jucătoarele selecționatei României, care evoluează în Liga Națională, au revenit la echipele lor. Este și cazul celor două jucătoare ale Coronei Brașov, Chiper și Buceschi. Ele au fost învoite câteva zile, după meciurile de la națională, dar vor reveni în formula standard de echipă, odată cu al doilea turneu de pregătire al Coronei Brașov, cel de la Rm. Vâlcea. Acolo, echipa brașoveană se va duela, vineri, 28 și sâmbătă, 29 decembrie, cu CSM Râmnicu Vâlcea, SCM Gloria Buzău și CSM Slatina. Antrenorul Ion Crăciun sublinia faptul că la Vâlcea va putea miza pe toate jucătoarele din lot, după revenirea celor două de la echipa națională. De asemenea, două din jucătoare sunt într-o perioadă de refacere și acumulări, Sorina Târcă, încă slăbită după accidentarea de la mână, care a ținut-o două luni pe tușă și Bianca Tiron, care și-a reluat antrenamentele dar este puțin probabil să revină foarte curând. Toate jucătoarele au primit zi liberă de Crăciun dar se vor întoarce la antrenamente, pentru a pregăti turneul de la Rm. Vâlcea, ,,Memorialul „Constantin Tiţa”, dar și prima etapă de campionat din 2019, în 10 ianuarie, când echipa brașoveană va juca în deplasare, cu Minaur Baia Mare.
Un alt turneu de pregătire, care angrenează echipe din Liga Națională, se desfășoară în 27-28 decembrie, la Cluj, cu participarea echipelor ”U” Cluj, Minaur Baia Mare, Gloria Bistriţa și HC Zalău
D.D.

0 313
Trei județe din sudul țării se află sub cod portocaliu de vânt până la ora 11.00, potrivit unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie. Alte nouă județe sunt sub cod galben.
La Brașov viscolul va ceda în intensitate spre seara zilei de 25 decembrie (cca. 30 km/h), cănd sunt posibile cateva episoade de ninsoare. Temperatura va crește, dar va rămâne negativă, – 2 -3 grade Celsius.
Pentru a doau zi de Crăciun brașovenii și turisti se vor bucura de zapada nouă cu putin vânt, numai mult de 13-15km/h.
Potrivit ANM, până la ora 11, județele Prahova, Argeș și Dâmbovița sunt sub cod portocaliu de vânt.

În aceste zona, vor fi intensificări ale vântului, temporar cu viteze de peste 110- 120 km/h, iar ninsoare slabă va fi puternic viscolită, ceea ce va determina diminuarea vizibilității sub 50 de metri.

De asemenea, județele Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin și Suceava sunt sub atenționare cod galben de vânt până la ora 11, iar Brașovul și Sibiul, până la ora 12.
Până la ora 14 este atenționare cod galben de vânt și în județele Constanța și Tulcea.

În județele afalte sub cod galben se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 80-100 km/h, iar ninsoare viscolită va determină scăderea vizibilității sub 50 de metri.

0 199

Bilanţul din 2018 al echipei naţionale a fost unul bun pentru selecţionerul Cosmin Contra, din moment ce România a terminat fără înfrângere anul 2018, lucru mai puțin obișnuit în ultimul deceniu…România a terminat pe locul doi în grupa din Liga Naţiunilor, în spatele Serbiei, cu toate că tricolorii n-au pierdut niciun meci oficial sub comanda lui Contra… Echipa noastră a avut patru victorii în meciurile amicale plus trei succese şi trei remize în grupele Ligii Naţiunilor. Cosmin Contra a făcut bilanţul la sfârşit de 2018 pentru Telekom Sport, iar trei jucători au fost cei mai lăudaţi.
,,Cred că un Ţucudean, un Răzvan Marin şi un Mitriţă sunt jucătorii care au făcut un an 2018 bun. Dennis Man a fost o surpriză plăcută, un Bancu, sunt jucători care au fost surprize plăcute din punctul meu de vedere în anul 2018. De la toţi jucătorii aştept mai mult în 2019. Pentru că dacă dau mai mult sigur ne vom califica la Campionatul European. Ei ştiu unde trebuie să mai crească, dar cred că la jucătorii tineri unul dintre lucruri este la fizic. Să mai luăm un pic de carne pe noi ca să putem să ne batem din punct de vedere fizic cu adversarii pe care îi avem. Ei ştiu foarte bine unde ar trebui să îşi îmbunătăţească anumite lucruri. Sigur o să apară surprize pe viitor şi depinde un pic şi de forma pe care o are jucătorul la momentul respectiv. Sunt şi alţi jucători, vorbim de aproximativ 60 de fotbalişti, deci în orice moment poate să apară alt jucător într-o formă foarte bună„, a spus Cosmin Contra la Telekom Sport
Triolorii vor juca în preliminariile Campionatului European din 2020 într-o grupă cu Spania, Norvegia, Suedia, Malta şi Insulele Feroe.
D.D.

0 207
Ministrul Tudorel Toader anunță că îi trimite lui Iohannis pe 27 decembrie documentele pentru finalizarea procedurii de revocare a lui Augustin Lazăr de la Parchetul General și o propune din nou pe Adina Florea la DNA
„Pe data de 27 decembrie dimineaţă, când merg la minister, am pregătit documentele necesare finalizării procedurii de revocare a procurorului general. (…) În opinia mea, nu putem pica în capcana pe care încearcă să o promoveze procurorul general, trăgând de timp în speranţa că va ieşi la pensie sau că îşi va încheia mandatul de procuror general pe 19 aprilie. (…) Pe 27, repet, trimit la preşedintele republicii, finalizez procedura de revocare a lui”, a declarat Tudorel Toader, duminică seară, la Antena 3.

De asemenea, ministrul Justiției a anunțat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi propunerile de numire în cinci funcţii de conducere din Parchetul General, pe care şeful statului le-a respins anterior pe motiv de nelegalitate.
„Trimit şi pentru ceilalţi cinci pe care i-a respins pe nelegalitate, că nu au avut adeverinţa de la CNSAS. (…) Nu e vorba de nelegalitate, cum mi-a scris”, a spus ministrul Justiţiei.
El a precizat că printre cei cinci se numără şi Adina Florea, propunerea pentru funcţia de procuror- şef al DNA.
Tudorel Toader
Adina Florea o promovare fundamentată
De altfel, în 15 octombrie, ministrul Justiției Tudorel Toader afirma, tot la Antena 3, solicitat să comenteze ce va face dacă președintele o va respinge pe Adina Florea în condițiile în care șeful statului poate refuza o singură dată și motivat propunerea, că a doua variantă la șefia DNA nu trebuie să fie neapărat altcineva.
„Nu spune nimeni că a doua propunere trebuie să fie neapărat altcineva”, declara atunci Toader. Prin aceasta dorind să sublinieze inexistența unor prevederi prin care este interzisă repetarea propunerilor anterioare. Vă reamintim ca procurorul Afina Florea a căștigat concursul de selecție, organizat de Ministerul Justișiei pentru postul de șef la DNA.
Procurorul general Augustin Lazăr tragere de timp fluierată de arbitru
Tudorel Toader a anunţat în 24 octombrie declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.
Ministrul Justiţiei a enumerat 20 de puncte privind activitatea procurorului general, între careȘ
probleme grave de comportament şi comunicare publică,
* probleme grave de management,
* lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii,
* discursuri eminamente politice şi acuzaţii la adresa autorităţilor statului,
* contestarea deciziilor Curţii Constituţionale,
* modul de desfăşurare a anchetei privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august. 
Președintele Klaus Iohannis, pe principiul „corb la corb nu-și scoate ochii”, spunea că propunerea ministrului Justiției de revocare din funcție a procurorului general Augustin Lazăr este o eroare și lăuda din nou prestația acestuia. „Despre activitatea domnului procuror general am mai spus – este un procuror general care își face treaba foarte bine, iar această propunere de revocare mi s-a părut și mi se pare în continuare o eroare. Așadar, puteți trage singuri concluziile la ce va urma în această chestiune”, declara președintele.
Procurorul Lazăr este cel care a gestionat zecile de dosate penale ale lui Iohannes (cifrele vehiculate de presa sunt în intervalul 35-47 dosare penale) a contestat în instanță demersul ministrului justiției de declanșare a procedurii de revocare a sa din funcție.
Augustin Lazăr, printr-o eroare inteționată (tragere de timp), a deschis un proces împotriva Ministerului Justiţiei la Curtea de Apel Alba Iulia, o intanță absolut în afara procedurii. Această instanţă, conform legii, a trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General.
Noaptea minții, în 12 decembrie, însă, Curtea de Apel Bucureşti a decis să retrimită dosarul la Curtea de Apel Alba Iulia. Pănă la urmă joaca cu „alba-neagra” va fi finalizată de instanţa supremă care ar urma să ia o hotărâre finală în acest caz. Obiectivul tandemului Lazăr – Iohannes este mentinere în funcție până ăn aprilie când expiră mandatul la Parchetul General.
Sursa: Antena 3, Mediafax. Hotnews
Horia D.R.

0 334

Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian), în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În unele țări, printre care și România, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”. Daruri, care sunt aduse sub bradum împodobit, un alt ritual magic, prezent în casele creștinilor. Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est.
Colindele de Crăciun, bradul de Crăciun
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani.
Obiceiurile culinare
Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.
Fei ca Sărbătoarea Națterii Domnului să vă aducă în case bucurii, sănătate, liniște și pace sufletească! Crăciun fericit, îmbelșugat și liniștit!
D.D.

In ultimii 15-20 de ani, o forma de manelizare pe criterii strict regionale a fost consacrata in peisajul publicUnii ardeleni, cu siguranta nu toti, au adoptat o formula nefericita de exprimare: ”miticii de la Bucuresti”, după expresia nefericitului Sabim Gherman.
Multi, aroganti, cei mai multi, ignoranticu siguranta intoleranti, acesti indivizi isi exprima astfel un soi de superioritate doar de ei înteleasa.
Adica “miticul” de la Bucuresti e mai prost, mai hot si mai demn de suduit. Asta functioneaza in paralel cu prejudecata “ardelenii sunt mai cinstiti, fac lucrurile mai bine si sunt superiori celor de la Bucuresti”.

Mandria ardeleneasca…ce s-a cam dus dreaqului , s-a manifestat intotdeauna fata de “regateni”. Adica cei din Regat… Sunt o gramada de povesti haioase cu parinti care spuneau copiilor, in pragul casatoriei : “Sa nu-mi aduci vreo regatzeanca in casa mea”.

Zilele acestea vad o stire: a fost arestat un mitic de la Cluj. Chiar asa il cheama pe “omul de afaceri“, Mitica.
Acest mitic de Cluj a dat spaga, a platit in stanga si dreapta si s-a invartit in cercuri de “iubitori zi de zi” ai Romaniei, neaparat… functionar cu gura, pe la tv.
Miticul nostru de la Cluj trecea drept un personaj influent, acceptat in multe familii importante, folosit ca sponsor, etc.miticii de la cluj

Povestea cu miticul de la Cluj vine dupa multe, foarte multe scandaluri de coruptie. Un alt “mitic” de Cluj era Sorin Apostufostul primar, condamnat pentru coruptie.
Apostu era omul de incredere al lui Emil Boc,
 fost premier intr-o perioada sinistra pentru Romania.
A urmat Horia Uioreanu, fost presedinte CJ, alt “mitic” arestat pentru coruptie.

Apoi vine si un articol din Germania (ah, Germania, cea adorata si ridicata in slavi la Cluj…) ca si Ioan Rus, al simbol clujean, este implicat in uriasul scandal de coruptie EADS.
Ce sa zici, s-a umplut Clujul de mitici…de-ai casei!

Convingerea mea ferma este ca cei mai multi locuitori al frumosului oras transilvan sunt oameni decenti, de bun simt. Si nu folosesc acest manelism verbal si comportamental cu “miticii”. Ca nu s-au saturat de Romania, ca pretuiesc aceasta tara pentru istoria si existenta ei nationala. Asta in timp ce politicienii sunt incapabili sa construiasca autostrazi sau spitale noi si tin pensiile mici in timp ce smecheresc sute de milioane de euro in contracte paguboase.
Dupa arestarile de la Cluj, sunt convins ca “miticii” au o repartizare uniforma pe teritoriul Romaniei, facand inutila si usor penibila aroganta regionala a catorva ardeleni.

 Radu Tudor

0 335

Pe pârtiile deschise în Poiana Brașov se schiază fără probleme, cu excepția porțiunii ,,S-ului mare” de pe Pârtia Lupului, care nu poate fi înzăpezită artificial.
Stratul de zăpadă pe pîrtiile de schi din Poiană măsura între 70 şi 90 de cm în partea superioară a Masivului Postăvarul şi 40 – 60 cm, în partea inferioară, după cum ne-a informat administratorul domeniului schiabil, Dorin Drăgoi

Atenție însă la practicarea acestui sport și la regulile impuse pe pârtii de administratorii domeniului schiabil. Aceasta, pentru că echipajele SMURD au intervenit până acum de şapte ori, pentru acordarea de asistenţă medicală, în Poiana Braşov, persoanelor accidentate pe pîrtiile de schi, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

Începînd din acest sezon de schi, la baza pîrtiei Bradul se află în permanenţă un echipaj SMURD pentru a interveni cît se poate de repede în cazul persoanelor accidentate pe pârtii.
Acesta a mai precizat că prognoza anunţă o răcire a vremii, astfel încât temperatura va coborî destul de drastic în următoarele două zile, temperatura urmând să ajungă la minus 12 grade.
De aceea, zăpada artificială va putea fi produsă fără probleme.
De asemenea, sunt șanse să ningă în această săptămână, ceea ce va aduce un surplus de zăpadă pe pârtii, spre bucuria practicanților sporturilor de iarnă.
De remarcat că transportul pe cablu a funcționat cu intermitențe, din cauza vântului care a suflat în rafale. Odată cu oprirea vântului, situație prognozată de meteorologi, transportul pe cablu ar putea reveni la normal.
D.D.

4 1592

Art. 1, alin. 1, din legea de funcționare a Academiei Române (AR) (L752/2001) ne spune, fără drept de apel, că doar e lege: „Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.
Contrar textului de lege noi constatăm că înaltul for știițific al țării tinde să devină o formă fără fond datorită infiltrării printre membri a multor cercetători pe care rezultatele științifice nu îi recomandă, în vădit contrast cu membrii de valoare științifică incontestabilă.
În prezent, sunt în derulare în România 193 de Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), care constituie, alături de Proiectele Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), la crème de la crème a cerecetării românești actuale. Cu alte cuvinte, cei mai valoroși cercetători se bat într-o competiție națională pentru a primi un grant PCE, doar 2 din 10 fiind victorioși.
Considerăm că printr-o comparație a calității științifice a celor 186* de câștigători PCE și respectiv a celor 165 de academicieni (membri titulari sau corespondenți) vom afla cât de „cel mai înalt” este forul național de consacrare științifică și culturală, Academia Română. Comparația este relevantă nu doar prin prisma numărului de cercetători comparați ci și prin prisma domeniilor în care aceștia activează, atât în cadrul competiției PCE cât și în cazul Academiei (aici domeniile acoperind întregul palier dintre științele exacte și cele sociale și umaniste).
Principalul indice scientometric utilizat pentru a cuantifica impactul producției științifice a unui cercetător în plan mondial este indicele Hirsch (indice H)**. 
O valoare de 5, spre exemplu, înseamnă că respectivul cercetător a publicat cel puțin 5 studii științifice, iar fiecare din acestea a fost citat de cel puțin 5 alți cercetători; adică rezultatele prezentate acolo au folosit altor 5 cercetători, aceștia construind mai departe pe baza lor. Pentru a ajunge la un indice H = 6, nu este suficient ca cele 5 lucrări să aibă câte 6 citări, ci este nevoie de 6 lucrări cu câte 6 citări și tot așa.

Am comparat deci indicii H (folosind ca sursă baza de date Scopus) ai câștigătorilor de granturi PCE cu cei ai membrilor Academiei Române. Rezultatul ne permite să spunem că Academia Română nu are dreptul să-și aroge titulatura de „cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală” pentru simplul motiv că nu are cu ce! Astfel:

  • Media indicilor H ai câștigătorilor PCE este 14,8, comparativ cu doar 10 pentru membri AR. Valoarea medianei conturează și mai bine diferența: 14 vs. 5,5. Valoarea medianei pentru AR confirmă faptul că printre academicieni se alfă unii cu un indice H foarte mare. Aceștia trag media în sus, dar chiar și așa aceasta tot este cu 33% mai mică decât cea a câștigătorilor PCE, un grup compact, reliefat de valorile similare ale mediei și medianei (Figura 1);
  • 29% din academicieni nu apar în baza de date Scopus, sau indicele H este nul, comparativ cu doar 3,7% în dreptul câștigătorilor PCE;
  • Din cei 193 de câștigători PCE doar 7 sunt membrii ai Academiei Române (din totalul de 165);
  • Cel puțin doi președinți de Secție, din cele 14 ale Academiei Române, nu ar fi putut măcar aplica pentru un proiect PCE, neîndeplinind criteriile minime de eligibilitate prevăzute în Pachetul de Informații. Nu am verificat eligibilitatea tuturor academicienilor întrucât este un proces anevoios, dar din moment de șefii de secție nu trec pragul, putem specula asupra rezultatului.

Figura 1. Academicienii vs. câștigătorii PCE folosind indicii H ai acestora. Mediana este evidențiată în roșu.

Pe scurt:

  1. În România există la ora actuală cercetători net superiori membrilor Academiei Române prin prisma contribuțiilor și recunoașterii acestora în plan mondial.
  2. Majoritatea academicienilor nu mai sunt competitivi nici măcar în plan național, valoarea operei științifice a unora dintre ei putând fi ușor contestată chiar de către un cercetător postdoctorand.
  3. Cu toate acestea aproape orice act normativ în domeniul educației și cercetării trebuie să treacă pe la Academia Română, pentru un punct de vedere. Ca să nu mai zicem că prin recentele modificări legislative trebuie să fie emise puncte de vedere inclusiv de către Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), pe lângă cele de ramură. Pentru AOSR nici nu se pune problema să facem o analiză a calității membrilor, printre aceștia figurând și Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, sau Ecaterina Andronescu… Da, toți cei de mai sus au rente viagere plătite din banii contribuabilului român.
  4. Ce autoritate pot avea academicienii României în luarea unor decizii privind politica de cercetare națională, atâta timp cât d-lor sunt departe de ceea ce înseamnă cercetarea de vârf în lume?

Am mai spus-o și o repetăm: avem nevoie de o nouă lege de forma: „Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.

……………………..

* Doar 186 de câștigători întrucât 7 dintre câștigătoii PCE sunt membri ai AR.
** Nu spunem că un indice H mare este singurul și cel mai bun predictor al calității muncii unui cercetator și că garantează neapărat recunoașterea internațională a acestuia.
Există aparent și cercetători cu index H mare (bazat pe articole la care au muncit onest) care nu cred in teoria evoluției și cărora li se pare mai logic ca noi „să ne tragem“ dintr-o civilizație venită din viitor.
De asemenea, există cercetători care au un indice H foarte mare datorită prezenței lor în colaborari  internaționale mari fără să fi muncit aproape deloc sau având o contribuție minimă, dar culegând roadele articolelor științifice rezultate, citările. Totuși, asta nu este cazul cel puțin pentru câștigatorii din cadrul competiției PCE, acestora cerându-li-se conform pachetului de informații să aibă și articole ca prim-autor
sau autor corespondent.

0 273

Cele opt linii de transport 1, 2, 4, 17, 28, 31, 34 şi 52 leagă centrul oraşului de cartiere

Consilierii locali au aprobat proiectul care vizează reintroducerea transportului în comun și pe timp de noapte pe opt linii.
Autobuzele vor circula până la orele 2.30 în noaptea de vineri spre sâmbătă și noaptea de sâmbătă spre duminică.
Cele opt linii de transport 1, 2, 4, 17, 28, 31, 34 şi 52 leagă centrul oraşului de cartiere.
Ultima cursă este la 2.30, de la capătul de linie din Livada Poştei. Excepţie face linia 52, care va pleca, de la 2.30, de pe Tocile.

Vifor Rotar

0 618

O informare transmisă zilele trecute membrilor asociației care grupează rezerviștii DIE/SIE cu privire la o reuniune a conducerii, pare să indice o strîngere a rîndurilor acestora împotriva alianței de la putere PSD-ALDE. Ultimele evenimente din zona Justiției, eliberările din pușcărie pe erorile din sistem, Legea pensiilor, căderea moțiunii, intervențiile guvernului cu atingere a multinaționalelor deranjează pe alocuri agenții rezerviști.
Concret, un comunicat al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SIE informează că pe data de 13 decembrie, la sediul Asociaţiei, a avut loc consfătuirea preşedinţilor structurilor asociative din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, reunind rezerviști ai mai multor servicii secrete.
Nu știm exact care au fost temele de discuție, totul s-a derulat cu maximă discreție, dar concluzia a fost, în urma unei analize a situației din ultima perioadă, că “rezultatele nu sunt pe măsura acestor eforturi, ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie regândită strategia de abordare a decidentului politic pe problemele ce ne privesc”.
Mai pe românește, foștii spioni grupați în asociație nu sunt mulțumiți de felul cum se derulează evenimentele în guvernarea actuală și chiar se tem că ar putea pierde anumite privilegii, după ce ar fi pierdut deja altele.
Este evident ”decidentul politic” la această oră, guvernul Dăncilă și parlamentul dominat de coaliția PSD-ALDE, deranjează foarte mult.

Surse apropiate asociației afirmă că între nemulțumirile majore ale foștilor spioni se numără cele ținînd de pensii, despre care afirmă că, deși cunoscute de marele public drept ”speciale”, sunt, de fapt, doar pensii militare de stat și sunt discriminate în raport cu alte pensii, cu adevărat speciale, precum cele ale magistraților, diplomaților, aviatorilor șamd.
O modificare a legislației a făcut, la un moment dat, ca respectivele pensii să nu mai fie majorate automat odată cu creșterea soldelor de grad și de funcție ale agenților activi, ceea ce a deranjat profund foștii agenți, care susțin că unele pensii de general au ajuns mai mici decît cele de subofițeri.
Alte nemulțumiri țin de bugetele alocate instituțiilor medicale speciale în care se tratează rezerviștii serviciilor șamd.sie

Se lasă cuproteste
Liderii asociației foștilor agenți ar fi solicitat deja, pe această temă, întîlniri cu ambii lideri ai partidelor de guvernămînt, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

”Ca urmare, consfătuirea susţine o abordare a problematicii rezerviștilor militari de pe un plan de complexitate superior, având unele coordonate ce vor fi dezvoltate într-un Manifest Program, care să fie difuzat fiecărui factor de decizie, colectiv și individual, cu responsabilităţi pe linia Rezervei” se mai arată în mesajul de pe siteul asociației.
Care mesaj, aflăm chiar din conținutul său, ”cheamă la unitatea de acţiune a tuturor rezerviştilor, în scopul promovării intereselor şi pentru prezervarea drepturilor legal dobândite (s.n.)”.

Ce mai aflăm din textul său:
”Stimați camarazi rezerviști militari,
Anul 2018 a fost un an plin de așteptări și provocări pentru segmentul socio-profesional pe care îl reprezentăm, întrucât demersul legislativ actual aduce atingeri unor drepturi și interese comune (s.n.).
Acestea au fost unele din motivele care au făcut posibilă şi necesară întărirea rândurilor membrilor și găsirea mecanismului prin care structurile noastre asociative să-și sporească coeziunea și puterea unității de acțiune(…)
Există, deci, o bază solidă de aprofundare şi dezvoltare a colaborării viitoare între asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale veteranilor, benefică atât pentru societatea noastră cât şi pentru rezerviştii care şi-au pus viaţa în slujba apărării şi dezvoltării României. Să facem în aşa fel încât decidenţii politici să înteleagă mai bine (s.n.) că între componenta activă şi Rezerva sa trebuie să fie o sinergie funcţională, care să reprezinte, conform învăţămintelor istoriei naţionale, forţa capacităţii de apărare a ţării în noul context geopolitic şi geostrategic.
Suntem conștienți că eforturile noastre pot fi amplificate, motiv pentru care facem un apel la unitate către toți rezerviștii militari, subliniind necesitatea de a strânge rândurile și de a vă înrola la dezideratele, obiectivele și căile de acțiune prevăzute de Statutele structurilor asociative, părți la Acord.
Veniți alături de noi!
Să creștem numărul membrilor și reprezentativitatea structurilor noastre asociative, în așa fel încât puterea de a ne apăra interesele comune să fie mai mare și mai convigătoare.

Consfătuirea de lucru a președinților structurilor asociative reprezentative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, părţi la Acordul-Cadru, îi încredințează pe toți rezerviștii militari că dispunem de o multitudine de părghii și putem mobiliza eforturile noastre în așa fel încât anul 2019 să aducă împlinirea intereselor și doleanțelor tuturor rezerviștilor militari, indiferent de proveniența noastră instituțională” se mai arată în finalul comunicatului.

Confirmare-bombă: Regele Mihai a primit rentă de la regimul comunist
Rămîne de văzut cît de eficiente vor fi ”pîrghiile” respective în raport cu guvernul PSD-ALDE.
Deocamdată, se pare că foștii spioni au repurtat o mică victorie politică, la începutul acestui an, cînd Biroul Executiv al A.C.M.R.R. – S.I.E a transmis parlamentului un punct de vedere oficial privind propunerea legislativă de acordare a unui statut special Casei Regale, inițiată de Tăriceanu și Dragnea.
Unul destul de nervos, în care se afirmă, între altele, ceva exploziv. Mai exact, confirmarea informației vehiculate pînă acum doar pe surse, potrivit căreia fostul suveran ar fi primit bani de la regimul comunist în toată perioada de după abdicare.
”Cadrele militare în rezervă şi în retragere din Asociaţia noastră apreciază ca inoportună insistenţa cu care unele persoane cu funcţii importante în Parlamentul României încearcă să impună aprobarea iniţiativei legislative privind Casa Regală a României ca „persoană juridică de utilitate publică,
autonomă, apolitică şi fără scop patrimonialˮ pentru acordarea unor fonduri financiare permanente de la bugetul de stat şi alte avantaje materiale urmaşilor fostului suveran Mihai I.
Reglementările actuale privind drepturile ce se acordă foştilor şefi de stat sunt clare şi aplicate, inclusiv fostului suveran Mihai I, care a beneficiat de acestea de la abdicare şi până la deces(s.n.). Acordarea unor drepturi pentru urmaşii fostului suveran Mihai I poate fi un pretext ca şi ceilalţi urmaşi ai foştilor şefi de stat să solicite diverse avantaje şi privilegii, prin înfiinţarea unor
asociaţii/fundaţii cu acelaşi scop prevăzut în proiectul de lege iniţiat în Parlament.

Simpatiile, convingerile monarhiste, interesele de moment sau conjuncturale ale unor factori de decizie din Parlament nu trebuie să creeze o tensiune suplimentară sau dezbateri care să inflameze societatea românească şi nici să fie transpuse în iniţiative legislative nedorite de majoritatea populaţiei, cu cheltuieli suportate de la bugetul de stat.
Cadrele militare în rezervă şi în retragere din ACMRR-SIE, care şi-au desfăşurat activitatea pentru apărarea României şi promovarea intereselor acesteia rămân devotate poporului şi ţării şi lasă pe istorici şi cetăţenii României să judece modul cum foştii şefi de stat au condus destinul ţării,
deciziile luate în momentele cruciale din istorie şi consecinţele unor asemenea decizii, cum ar fi de exemplu cea din 1944 a regelui Mihai când aproximativ 200.000 de militari români au fost predați armatei „eliberatoare” a României şi făcuți prizonieri de război în teritoriul aliatului.
Recunoştinţa faţă de instituţia monarhică a României a fost exprimată, recunoscută până şi de regimul comunist, fapt ce a determinat-o pe regina-mamă Elena să aprecieze că „divorţul” din 1947 a fost unul decent.
Recunoştinţă s-a manifestat când s-a construit la Curtea de Argeş capela-criptă pentru regii României. Recunoştinţă s-a manifestat când s-au asigurat funeralii ca pentru un rege „pe tron”, inclusiv soţiei sale, care n-a fost niciodată regină a României. Recunoştinţă vom manifesta faţă de istoria monarhiei(…)
Încât, apreciem ca suficientă, supraîndestulătoare „recunoştinţa” României faţă de Regele Mihai şi faţă de monarhie în general, dar „Casă Regală” în Republică, unde s-a mai pomenit? 
Regele Mihai, da, a fost un fel de rege moral pentru popor, din păcate, nu şi pentru însăşi familia sa, din care a exclus cel puţin doi membri (pe drept sau pe nedrept, asta-i altă discuţie). Aşa încât, având în vedere averile de care dispune familia regală, considerăm că se poate autoadministra, fără participarea bugetară a statului român, fără asigurarea unor servicii din bugetul plătit de contribuabili care poate contribui la altceva în folos public”.

Potrivit revistei asociației, ”Periscop”, la scurtă vreme după remiterea acestui punct de vedere, cei doi inițiatori Dragnea și Tăriceanu, au retras proiectul – care trecuse deja de Senat – din parlament.
Simplă coincidență, ori victorie a foștilor spioni? (Bogdan Tiberiu Iacob)

https://inpolitics.ro/

Numarul: 7912 | Data: 2025-12-16


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT