UM 0110 sau Unitatea Anti-KGB, este una din legendele care însoțesc istoria Securității, fiind devoalată pentru prima dată cu documente în primul număr al revistei Evenimentul Istoric. O unitate despre care s-a spus puține lucruri, dar despre care se șoptea că deține secretul fostei și actualei puteri din România.
Când a apărut această unitate și care au fost resorturile politice ale unei asemenea decizii, neobișnuită, este greu de înțeles pentru cei care judecă perioada dinainte de 1989 într-o manieră lipsită de nuanțe.
Așa cum spuneam, într-un mod neobișnuit, originea acestei unități se găsește în perioada în care la conducerea României se afla Gheorghe Gheorghiu-Dej, ulterior fiind preluată de Nicolae Ceaușescu. În anii ‘60 s-a constituit o grupă specială de contraspionaj, dedicată țărilor socialiste. Adică, pe înțelesul tuturor, principalul serviciu de informații al României, cunoscut în mod popular drept Securitatea, a fost pus să identifice acțiunile de spionaj ale URSS, RDG, Polonia, Ungaria, ale țărilor din întregul lagăr socialist. Să le documenteze și să le contracareze.
În 1963 s-a înregistrat prima inițiativă de contracarare a spionajului sovietic, care a aparținut (în principal) lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind cooptați în această acțiune, Alexandru Drăghici, ministru de Interne și responsabil de Securitate, Vasile Patilineț, șeful Comisiei Militare a CC și Nicolae Ceaușescu. Drăghici și Ceaușescu erau doi dintre oamenii apropiați de Gheorghiu Dej, în același timp rivali în tentativa de a-i câștiga simpatia acestuia. Evoluția acesteia avea să fie spectaculoasă.
Dintr-un grup mic, anii ’50, de 4-5 ofițeri, s-a ajuns în anii ’80 la o unitate de aproape 300 de oameni, condusă un general-maior Victor Neculicioiu (în foto), avându-l ca adjunct pe colonelul Vasile Lupu, viitor prim-adjunct al directorului SRI.
Așa cum apare în primul număr al revistei Evenimentul Istoric, Unitatea 0110 a fost înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A) după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, se ocupa cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi chiar pe spaţiul sovietic. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti. Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”. Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.
UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.
Istoria acestei unități celebre, dar mai ales documente din arhiva Securității care arată cum îi supraveghea pe agenții sovietici, dar și din alte țări socialiste, puteți citi în primul număr al revistei „Evenimentul Istoric” care a apărut la chioșcuri.
Secretele UM 0110 (I).
Publicam aici prima parte a unui interviu cenzurat de ziarul ZIUA in urma cu doi ani, respectiv de fostul redactor sef al defunctei publicatii, Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, un personaj sters aflat sub troika celor care manevrau ziarul la acea data, respectiv Sorin Ovidiu Vintu, Sorin Rosca Stanescu si un oarecare Mihai Pilsu.
Partea a doua nu a mai aparut niciodata, subsemnatul fiind, intamplator, eliminat de la ziar la scurt timp. Ziaristi Online va publica in exclusivitate a doua parte a interviului cu unul dintre sefii faimoasei Unitati “Anti-KGB”, Ioan Rusan, colonel in rezerva al SRI si fost sef al compartimentului “Anti-STASI” din UM 0110 a DSS, o unitate de elita a contrainformatiilor romanesti, unica in tot ex-spatiul sovietic. Discutia ramasa nepublicata, pana acum, priveste direct un fost prim ministru al Romaniei care a permis, in cunostinta de cauza, ca propriul lui cabinet sa fie condus de un agent patentat al Ungariei, care a avut astfel acces direct la secrete de stat si a influentat decizii politice in favoarea statului vecin si impotriva tarii sale. In termeni legali, Art 155 Cod Penal, aceasta fapta se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezvaluirile pe care urmeaza sa le publice portalul Ziaristi Online vor arata ca si un al doilea prim ministru al Romaniei s-a aflat in relatii profesionale cu un sef al spionajului maghiar in Romania. Mai mult: experti ai serviciilor secrete romanesti de la cel mai inalt nivel confirma acum, in doua lucrari de specialitate pe care le vom prezenta aici, informatiile ramase nepublicate ca urmare a ordinelor date de oamenii fostului KGB la ziarul ZIUA. Si adauga: pe langa cei doi prim ministri s-a aflat in aceeasi postura, de tradare, si un fost sef al SRI. Desigur, pe langa aceste date certe, ca o parere a noastra, credem ca este posibil sa se afle pe acelasi drum si un al treilea premier roman, aflat in relatii cam prea apropiate cu un cunoscut agent al serviciilor maghiare care si-a instalat cartierul general la Cluj si planuieste o mutarea “trigranitica” la Bucuresti. Dar despre acestea in cele trei episoade urmatoare pe care le vom publica incepand de azi.
In prima parte a interviului ni se certifica faptul ca vicepresedintele Parlamentului European, extremistul maghiar Laszlo Tokes, a fost agent al politiei politice comuniste a Republicii Populare Ungare dar si ca Andrei Oisteanu membru fondator al GDS si nepot al satrapului Leonte Rautu, totodata cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor impreuna cu Andrei Plesu, a lucrat pentru serviciile secrete sovietice.
Interviu Victor Roncea cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI
Fostul sef al Compartimentului Anti-STASI din Unitatea speciala 0110 a DSS afirma ca europarlamentarul Laszlo Tokes, acum vicepresedinte al Parlamentului European, trebuie demis din forul legislativ european pentru colaborare cu politia politica comunista
Victor Roncea: Domnule Ioan Rusan, astazi sunteti colonel in rezerva al SRI. Cu ce va ocupati inainte de 1989?
Ioan Rusan: Eram ofiter de securitate, la UM 0110.
Si ce faceati in aceasta calitate?
Faceam ceea ce ar trebui sa faca si astazi ofiterii SRI specializati: identificam, monitorizam si distrugeam retelele KGB si ale altor servicii secrete atunci comuniste – sublinez: comuniste – din Romania. Am fost seful Compartimentului anti-Stasi din 110, supranumita “Unitatea anti-KGB”.
Cu toate acestea nu cred ca va este usor sa admiteti public ca ati fost securist. De ce?
Pentru simplul motiv ca in decembrie 1989 puterea a fost preluata chiar de catre cei pe care ii urmaream noi. O spun cu toata responsabilitatea: pana astazi, acesti tradatori si urmasii lor reusesc sa mentina majoritatea parghiilor de decizie in stat. Timp de 20 de ani s-a reusit identificarea tuturor lucratorilor Securitatii, la nivel global, drept “satrapi” ai poporului. Realitatea este cu totul alta. La momente istorice cruciale, ca cele de dupa 1945 si 1989, serviciile de spionaj implicate, in diriguirea destinelor Romaniei, isi implanteaza reteaua de tradatori in varfurile decizionale si taie arterele organismului de securitate. In ambele cazuri instalarea agenturii straine are numeroase similitudini: kominternistii – kaghebistii.
Dar pana la acestia Securitatea a facut si ea victime…
Istoria Securitatii se imparte in mai multe etape. Daca va referiti la prima etapa, cand majoritatea cadrelor Securitatii erau persoane alogene, provenite din fosta Uniune Sovietica, este foarte adevarat. Eu am intrat in sistem cu mult dupa 1964, data la care au fost eliberati toti detinutii politici inregistrati in perioada ocupatiei bolsevice a Romaniei. Observati ca adeseori chiar descendentii agentilor sovietici de atunci incearca sa amalgameze diversele perioade ale Securitatii pentru a ne invinovati pe noi de crimele parintilor lor. Au fost multe porcarii in anii ’50 cand, repet, tara se afla sub ocupatie sovietica. Majoritatea acelor tortionari au murit in patul lor sau au emigrat, care prin Israel care prin SUA. Pe astia de ce nu-i cauta CNSAS? Care se situeaza deasupra suveranitatii Constitutiei, incalcand chiar decizia anterioara a Curtii Constitutionale. Mai mult, nu este foarte clar cui i se subordoneaza acest CNSAS si de ce nu exista nici pana la ora aceasta o comisie parlamentara de control a activitatii CNSAS si a colegiului sau dupa modelul celor pentru SIE si SRI.
Ce ne puteti spune despre perioada din apropierea loviturii de stat din decembrie 1989?
Eram in focuri. Toate serviciile de spionaj din tarile comuniste, socialiste isi intensificasera activitatea. Mai ales, cadrele de informatii sovietice si ungare, lucrau la maximum, exploatandu-si sursele pentru a afla cine ar putea prelua conducerea tarii in perioada urmatoare.
Era vorba si de schimbarea regimului sau numai a conducatorului?
Pe ei ii interesa in special schimbarea si eliminarea lui Ceausescu din motive care corespundeau intereselor lor de perspectiva geo-politice si geo-economice. In perioada premergatoare evenimentelor am monitorizat mai multe actiuni propagandistice anti-romanesti si anti-Ceausescu care se derulau in Occident cu punct de plecare spionajul sovietic, via corespondentii de presa iugoslavi.
Care a fost cea mai importanta dintre toate aceste actiuni?
Asa-zisa scrisoare a celor sase, din martie 1989, cu protagonistii cunoscuti: Brucan, Apostol, Birladeanu. Scrisoarea a fost scrisa, de fapt, de Brucan, care i-a si semnat pe ceilalti. Tot el s-a ocupat de plasarea ei. Despre Brucan se stie astazi ca a fost agent rus, de fapt, sovietic, pentru ca nu a abdicat niciodata de la trotkism. El visa la refacerea Kominternului si era adeptul retelei in retea, smecherindu-i pe multi. Despre Apostol pot sa spun ca si el a fost recrutat de KGB pe vremea cand era la post, ca ambasador in Brazilia. Birladeanu, in schimb, desi se nascuse in Gagauzia, fusese contactat in 1988 de catre un cadru de informatii occidental, insa refuzase colaborarea. Dupa actiune, toti, cu exceptia lui Brucan, i-au adresat lui Ceausescu scrisori de cainta.
Ce alte personaje urmareati la aceasta unitate, anti-KGB?
Tot felul. Pe unii ii vedem si astazi la televizor. Dintre cei “vechi” mi-amintesc, la gramada, de Petrov, Volodin, Tcaciuc, Oisteanu, Demeny, Suto Pal, Oltovsky, Horvat, Andor, Gyorfi, si altii si altii.
Inteleg ca unii dintre acestia erau, dupa nume, agenti ai STASI, AVO, KGB, etc. Dar Oisteanu? La care Oisteanu va referiti si de ce il urmareati?
Acelasi Oisteanu la care va ganditi si dumneavoastra: Oisteanu de la GDS (nepotul lui Leonte Rautu – nota red). Iar de urmarit, in mod evident, tinand cont de specificul unitatii noastre, pentru legaturi cu servicii de spionaj comuniste din fostul bloc sovietic. Astia de ce nu sunt facuti public de CNSAS?
Si totusi, nu inteleg: aceste lucruri au fost cunoscute, banuiesc, de serviciile romanesti de dupa 1989, SRI, SIE si cele ale armatei. De ce nu s-a luat nicio masura impotriva acestora, dimpotriva, unii isi permit sa dea azi lectii de “anticomunism”?
Aceasta intrebare trebuie sa o adresati sefilor acestor institutii de ieri si azi.
Dar au existat si romani implicati in aceste actiuni antiromanesti?
Din 1988, serviciul de spionaj ungar a actionat intensiv pentru formarea unor grupe conspirative speciale, formate din romani. Logica era foarte simpla si este valabila si astazi: in strainatate nu pareau reale actele anti-romanesti savarsite numai de maghiari. Tot atunci, cadrele de informatii ungare au primit directiva de a organiza clerul maghiar din Romania intr-o retea eficienta de informatii. In aceasta retea a fost incadrat si ulterior prins si monitorizat pastorul Laszlo Tökes, presedinte de onoare al UDMR si a altor organizatii iredentiste si, astazi, deputat in Parlamentul European. Cadrul de informatii din Ambasada Ungariei, Csikasu Imre, era unul dintre responsabilii din decembrie 1989 cu actiunea “revolutiei” pe via Gyula-Timisoara, dupa cum am interceptat noi si am transmis si Directiei I, care lucra cazul Tökes. Sa fie foarte clar: Laszlo Tökes a fost agent al securitatii comuniste ungare iar Parlamentul European trebuie sa-l trimita acasa. In timp ce presa il condamna pe Gica Popescu sau pe Petru Romosan, acest fost agent al unei puteri comuniste subordonate Moscovei zburda de la Bruxelles la Budapesta si da lectii Bucurestiului.
Exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni?
O-ho, si inca cum!
Secretele UM 0110 (II).
Publicam in continuare a doua parte a interviului realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului Anti-STASI al Unitatii speciale a DSS 0110, supranumita “Anti-KGB”. Prima parte, titrata Secretele UM 0110 (I). Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB », a aparut in 2009 si in ziarul ZIUA (a carei arhiva electronica este astazi extirpata de pe fata internetului). Era vorba de o varianta cenzurata a interviului integral. Ce urmeaza si este azi publicat in premiera de portalul Ziaristi Online are, ca parcurs publicistic, o istorie interesanta, pe alocuri hilara daca nu ar fi de fapt foarte serioasa. Voi reveni cu amanunte in cadrul unei analize aprofundate asupra ei si asupra protagonistilor acesteia.
Pana atunci, in doar cateva cuvinte, iata situatia: dupa prezentarea materialului, care a zacut o buna perioada de timp in ciuda caracterului lui exclusiv si de senzatie, redactorul sef al ziarului de la acea vreme, un coordonator de stiri pe numele lui Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, s-a opus publicarii dezvaluirilor legate de Adrian Nastase si seful cancelariei sale, Alin Teodorescu, fondator al GDS si presedinte al Fundatiei Soros, acuzati implicit de tradare in favoarea Ungariei. Il mai deranja si ca se vorbea de GDS ca promotor prin Mihnea Berindei al “autonomiei Transilvaniei” si ca se mai faceau aluzii si la “intelectuali celebri ai patriei” (dar ai cele sovietice), ca Mircea Dinescu si Andrei Plesu. Desi era vorba de un interviu, in care intervievatul isi asuma propriile declaratii, cum se intampla in aceasta specie a jurnalismului, redactorul sef a sustinut ca afirmatiile omului “trebuie verificate”. Deontologic, nimic de spus! Oricine stie ca o acuzatie de spionaj si influentarea politicii unei tari in favoarea unei puteri straine venita la adresa unui demnitar al statului din partea unui ofiter de contrainformatii roman poate fi verificata de un ziarist din trei surse: CIA, KGB si MOSSAD. Drept urmare, am scris SRI-ului, l-am sunat pe Adrian Nastase si apoi pe Alin Teodorescu. SRI-ul s-a eschivat, Nastase s-a crispat si Teodorescu a negat. Totul inregistrat. Dar nici asa n-a fost bine.
La vremea respectiva nu stiam ca Sorin Ovidiu Vintu, patronul din umbra al ziarului ZIUA, pusese ochii pe IMAS-ul lui Alin Teodorescu, cu care se pregatea de zor pentru alegerile prezidentiale. IMAS care isi extinsese tentaculele si la Chisinau, pe mana retelei care il detinea pe Sorin Ovidiu Vintu. Imi scapase si amanuntul ca “odiosul mogul” care milita impotriva lui Traian Basescu ii intretinea pe colegii lui Alin Teodorescu din GDS, Vladimir Tismaneanu si Horia Roman Patapievici, la revista “Idei in dialog“, cel din urma circuland in calitatea sa de presedinte al ICR, conform ANI, cu un Volvo ultimul tip pus la dispozitie de trustul lui Sorin Ovidiu Vintu. Sa spunem ca nu fusesem atent ca in ultima perioada a existentei sale ZIUA ducea o politica pro-ruseasca si uitasem intr-o pierdere momentana a memoriei de luptele de gherila interna duse pentru a fi publicat orice articol care reflecta cat de cat vreun adevar, ceea ce, normal, deranja. Subiectul “unguri” si “anti-KGB” frigea, asadar. Pe unii la dosar, pe altii la buricele degetelor sau la buzunar, daca nu toate la un loc. Drept urmare, intamplator, la scurt timp, a incetat prin demitere abuziva si fara explicatii si colaborarea mea de peste 10 ani cu ziarul care fusese un port-drapel al romanismului si apararii drepturilor romanilor “de la Nistru pan’ la Tisa”.
Interviul exclusiv cu fostul sef de compartiment Anti-STASI al Unitatii speciale “Anti-KGB”, ramas nepublicat pana azi, isi gaseste iata, peste ani, reconfirmarea prin doua lucrari de specialitate ale unora dintre cei mai in tema experti in domeniu, care ating aceeasi problematica, si pe care le vom publica in editia de maine a portalului Ziaristi Online, in continuarea serialului Secretele UM 0110. In plus, veti mai afla amanunte si despre cum si un al doilea prim ministru al Romaniei a lucrat pentru interesele Ungariei si s-a aflat in relatii directe, personale si profesionale, sa le spunem “neprincipiale”, cu un sef al spionajului maghiar pe spatiul balcanic, la fel ca si un fost sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii). Faptele tuturor acestor personaje se pot incadra la Articolul 155 Cod Penal privind Tradarea, care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Securitatea nu a participat la represiunea din decembrie 1989
Domnule colonel Ioan Rusan, ne-am lamurit ca istoria Securitatii se imparte in cel putin doua mari etape, cea NKVD-ista, in care alogenii veniti pe tancurile Armatei Rosii au derulat macabrul “Experiment Pitesti” si au ras Romania si cea de dupa eliberarea detinutilor politici. Dvs ati devenit ofiter dupa facultate, in 1964, v-ati specializat in filaj, ati ajuns apoi la unitatea de elita “anti-KGB” ca sef al compartimentului anti-STASI si v-ati continuat activitatea si dupa 1989, in SRI. Totusi, dupa 1964 ati sustinut practic regimul dictatorial sub care s-au inregistrat destule cazuri de abuzuri si condamnari…
Istoricul Alex Mihai Stoenescu spune in lucrarea sa despre istoria loviturilor de stat in Romania ca, “daca s-ar renunta la acuzatiile nefondate de crima, abuzuri grosolane, la isteria anti-securitate si faptele ar fi cercetate cu profesionalism, s-ar putea identifica mai corect cazul Securitatii si probabil s-ar gasi argumente solide ale rostului acesteia in regimul dictatorial”. Aceeasi lucrare consemneaza faptul ca identificarea Securitatii ca “terorista” a fost lansata si sustinuta de puterea nou instalata si ca “istoria va identifica pe tradatorii care au venit la conducerea tarii in 1989”. Eu sunt de acord sa fie judecati si trasi la raspundere, individual, cei vinovati de abuzuri. Insa nu poate fi culpabilizat tot corpul ofiterilor de informatii. Eu, care lucram in conditii extreme de grele pentru a monitoriza agentii STASI si KGB, ce vina am? Cum va explicati ca in Ungaria, de exemplu, nu exista aceasta politica falsa de vendeta? Mai mult, actualul sef al Securitatii statului ungar, care e membru al NATO, este cunoscut ca a studiat la scoala KGB-ului.
Reveniti, va rog, asupra momentului ’89 si a activitatii dumneavoastra de atunci.
In 1989, acum se stie si de catre dumneavoastra, presa si opinia publica, agenti ai serviciilor secrete straine au dat o lovitura de gratie Romaniei, inclusiv prin distrugerea serviciilor de informatii. Amintiti-va de asasinatele concepute si executate cu sange rece asupra echipajelor USLA de la Ministerul Apararii, apoi la Otopeni si in tara, la Sibiu, in Harghita si Covasna si la Brasov. Fata de aceste provocari criminale se astepta la o riposta din partea noastra ca pretext al unui sangeros razboi civil justificator pentru lovitura de stat.
Va referiti la cifra de 60.000 de morti vehiculata la Radio Europa Libera?
Acesta era numarul mortilor pe care il programasera serviciile straine in cazul starnirii unei confruntari intre Armata si Securitate. Acest lucru nu s-a intamplat, in mare parte datorita interventiei hotaratoare a generalului Iulian Vlad, acelasi care impreuna cu generalul Stefan Gusa a actionat pentru stoparea invadarii Romaniei de catre trupele rusesti, dupa cum sugerau ca ar fi necesar, in acele zile, chiar si James Baker, secretarul de stat american, si socialistul francez Francois Mitterand.
Cine a tras
Dumneavoastra ati predat sau inchis armele, cei care le aveati, si ati fost preluati cu totul de catre Armata, care la ora aceea era sub comanda unui agent al GRU…
Este adevarat. Iar daca noi nu am reactionat, ramane ca istoricii onesti sa stabileasca si sa publice adevarul cu privire la asa zisii combatanti. Cine cu cine s-a luptat, daca a fost oportuna deschiderea frontierelor cand era vadita amenintarea destructurarii teritoriale, daca distribuirea anarhica de arme se justifica si consecintele rezultate, daca varsarea de sange de dupa ora 18.00 din 22 decembrie a avut o motivatie reala din moment ce la ora 16.00 cuplul Ceausescu era retinut, etc, etc. In acelasi timp e bine de retinut ca Securitatea Romaniei ca organism informativ, nu era abilitata, dotata ori pregatita pentru actiuni in strada impotriva multimilor. Sa fie foarte clar: Securitatea nu a participat la represiune. O consemneaza si istoricii corecti dar si Comisia Parlamentara Decembrie ’89 si Parchetul General.
Si totusi, cine a tras?
Cine controleaza astazi informatia, controleaza deci si trecutul si viitorul Romaniei iar acestea vor ramane intunecate daca nu se va realiza deblocarea catre public a unor date esentiale privind cunoasterea adevarului nedistorsionat, neocultat. Lovitura din 1989 a fost programata si pentru declansarea neingradita a jafului la nivel national. In 20 de ani tara a fost aproape secatuita de bogatiile sale naturale si lasata fara obiectivele sale industriale. In acest timp atat Rusia cat si Ungaria, mentionate mai devreme, si trecute prin aceleasi verdicte istorice, dar fara violenta de la noi, si-au urmarit interesele nationale si si-au consolidat structurile informative dandu-le amplitudini semnificative fata de Romania.
Primii care s-au infipt in CNSAS au fost fostii PCR-isti si cei urmariti de noi, la “anti-KGB”
Dvs ce va propuneti fata de acest trecut, o reabilitare a ce?
Imi doresc o reabilitare a adevarului. Daca sunt condamnari definitive de tortionari dintre fostii ofiteri de informatii, bazate pe fapte reale, acestia trebuiesc demascati nominal si nu anatemizat haotic intregul organism, ceea ce a dat frau liber linsajului mediatic. Din randurile noastre doar o mica parte se ocupa de numita “politie politica” si, va marturisesc – scriitorii mai ales pot sa confirme -, de cele mai multe ori aceasta activitate se desfasura in conditii extrem de amiabile.
Exista CNSAS-ul care se ocupa si cu aceste lucruri.
As vrea sa fiti constient de faptul ca atunci cand s-a infiintat CNSAS-ul sub fosta CDR, cu toate ca legea prevedea ca din Colegiu nu pot sa faca parte membri de partid, unii fosti PCR-isti au fost primii care s-au infipt (Andrei Plesu, membru de la 19 ani, Mircea Dinescu, secretar UTC si activist PCR – nota red). Eu pot sa mai adaug ceva: dintre acestia, unii fusesera urmariti pentru relatiile lor cu puteri straine, din afara NATO. Este revoltator ca in loc sa fie pusi la zid in primul rand tradatorii tocmai acestia dau verdicte incriminandu-i pe ceilalti. Dvs ce credeti: FBI, CIA, nu au informatori? In plus, nu uitati, anul trecut Curtea Constitutionala a decis ca CNSAS a functionat timp de 9 ani ilegal, in baza unei legi, nr. 187/99, abolita ca neconstitutionala. Intelegeti? Timp de 9 ani aceasta institutie a incalcat zi de zi Constitutia Romaniei.
Guvernul PNL-UDMR a rectificat insa aceasta situatie…
Ordonanta de urgenta 24/2008 este la fel de neconstitutionala si, mai mult, da dovada ca autorii ei nu prea sunt mobilati intelectual (Marius Oprea – nota red). Aceasta ordonanta incepe cu asertiunea falsa si inculta ca “in perioada comunista cuprinsa intre 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, PCR a exercitat, in special prin intermediul Securitatii o permanenta teroare impotriva cetatenilor tarii, drepturilor si libertatilor lor fundamentale”. Comunismul s-a instalat prin tancurile Armatei Rosii si tradarea de la 23 august 1944. Iar Securitatea s-a infiintat la 30 august 1948! Iar aia din ‘48 era formata si condusa exclusiv de alogeni si cadre NKVD/KGB! Pana cand au iesit trupele sovietice din tara ei au comandat. Si chiar si dupa. In plus, prin aceasta afirmatie este repusa in functie culpabilizarea generala, directionata, cu efect rectroactiv. Adica exact ceea ce observa Curtea Constitutionala ca neconstitutional in legea anterioara.
Dvs aveti sa va reprosati ceva?
Stimate domn, inainte de 1989 locuiam in Berceni. Nu puteam sa obtin favorurile pe care le aveau demnitarii de Partid, asa cum multi isi inchipuie ca aveau si ofiterii de informatii: doar lucram in conspirativitate! Dupa, nu s-a schimbat situatia. Si astazi locuiesc tot in Berceni. Conduc o Dacie. Unitatea de elita din care am facut parte a continuat pana in 1989 sa urmareasca agentii sovietici din Romania. La fel, alti colegi de-ai mei s-au ocupat, ca in orice alt serviciu secret din lume, de agentii straini si apararea securitatii nationale. In 1989 nu am participat, dupa cum am mai spus, in nici un fel, la represiunea care s-a desfasurat conform unor planuri, de asemenea, straine. Asa cum in cadrul Securitatii am avut profesori, fosti lucratori ai SSI, si noi, la randul nostru, ne-am continuat activitatea, cu onoare, aparand securitatea nationala. Care este vina noastra?
Alin Teodorescu a fost recrutat de agentul Hunio Gabor
Va intrebam daca exista cumva si alti fosti agenti care in prezent sunt politicieni, pe langa extremistul antiroman Laszlo Tokes. Puteti sa ne mai dati un exemplu?
De ce nu? Un cadru de informatii al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul si cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundatiei Soros, profesor la UBB Cluj – nota red), a realizat, in 1988, recrutarea sociologului Alin Teodorescu.
Vorbiti de Alin Teodorescu, primul presedinte al Grupului pentru Dialog Social si, concomitent, al Fundatiei Soros – Romania, fost sef al Cancelariei Primului-Ministru Adrian Nastase si deputat PSD?
Exact. Mai precis, Alin Teodorescu este de doua ori mai vinovat, din punctul de vedere al declaratiei date ca parlamentar, decat Mona Musca: el a colaborat, nu-i asa, cu doua servicii secrete comuniste. Sa vedem daca se auto-sesizeaza Parchetul General, ca CNSAS-ul a stiut doar sa-l “spele”.
Si Nastase a stiut, a fost avertizat asupra riscurilor implicite?
Sigur ca a stiut! Verificati intrarile si iesirile de la Palatul Victoria de dupa anuntul numirii lui. O sa aveti niste dovezi istorice.
Declaratia de la Budapesta cu autonomia Transilvaniei a fost facuta de Mihnea Berindei si o grupa conspirativa maghiara
Dar chiar asa de abili si tupeisti erau ungurii?
Mai tupeisti decat credeti. Aveau sprijinul, ca si azi, al Moscovei. O sa va mai dau cateva cazuri, pe scurt. In 1989, am identificat si neutralizat mai multe filiere care incitau, prin diverse mijloace, repet, ca si azi, la destramarea tarii, autonomie, separatism si altele. Inca din toamna anului 1988, diplomatul ungar T. Hodotovka si seful agenturii comerciale, Gyorfy, expulzat de noi, erau implicati intr-o asemenea filiera. De altfel, Hodotovka este cel care, in iunie 1989, la Budapesta, a actionat, impreuna cu o grupa conspirativa de genul celor la care m-am referit deja, de romani, manevrati de Mihnea Berindei, pentru realizarea asa-zisei “Declaratii de la Budapesta” – “Transilvania, spatiu de complementaritate” cu subtextul autonomiei teritoriale pentru Transilvania (semnata si de Vladimir Tismaneanu – nota red). In acelasi sens, inainte de momentul decembrie 1989, au existat grupe operative instruite pe teritoriul Ungariei pentru a actiona, cu misiuni informative, de diversiune si inclusiv prin mijloace violente, la momentul potrivit, dupa cum s-a vazut chiar la Timisoara. E bine sa stiti ca primii morti de la Timisoara au fost facuti chiar de catre acesti agenti care au impuscat romani in multime, inclusiv, conform cazurilor pe care le-am depistat, cu pistoale actionate din buzunare. De altfel, pentru istorie, voi mai spune ca cele 40 de cadavre, transportate la Bucuresti in zilele acelea si ramase nerevendicate nici dupa 22 decembrie, apartineau acestor agenti diversionisti maghiari. In Ungaria, nu departe de Romania, intr-o unitate speciala, exista un monument dedicat acestor criminali.
Ce persoane mai importante au mai fost implicate in aceste activitati?
Nu cu mult timp inainte de evenimente, generalul “cu piciorul in ghips” si-a petrecut concediu – ce intamplare! – pe malul lacului Balaton. Apoi, in septembrie 1989, am interceptat o comunicare de urgenta a Budapestei cu atasatul militar ungar Arady (Sandor – nota red), in care i se cereau, acestuia, unele date secrete. Arady a raspuns ca le va putea transmite a doua zi, “cand va primi cazul cu informatii”. A doua zi, Arady, urmarit si de noi, dar si de Directia a IV-a, s-a deplasat la MApN, unde a luat legatura numai cu Victor Atanasie Stanculescu. Cazul a ramas, cred eu, in curs de elucidare.
Tradatorii curata arhivele
Bine, bine, dar nu informati la cel mai inalt nivel asupra acestor aspecte?
Bineinteles, dar, uneori, aceste informari erau primite cu reticenta, mai ales cand erau filtrate de cabinetul 2. Inca din septembrie 1989, am informat asupra starii de nemultumire a populatiei, ca urmare a starii dezastuoase, economico-sociale, folosita ca un cadru adecvat pentru starnirea unei revolte impotriva regimului, dar si, mai ales, pentru destramarea Romaniei, dorinta mai veche a statelor din jurul Romaniei. Trebuie sa va marturisesc ca starea de marasm incepuse sa se resimta si in randul Securitatii. Au existat cazuri, in ultimii ani, de ofiteri de securitate care s-au ridicat pentru a reclama aceste aspecte care tineau de conducerea PCR, doar pentru a fi indepartati din sistem. Il amintesc, de exemplu, pe colonelul Vasile Buha, care a reclamat situatia care a generat revolta muncitorilor brasoveni din 1987, chiar daca si aceea a fost cam prea “monitorizata” de STASI si KGB… Noi ne-am facut datoria iar dovada sta in arhivele Securitatii. Depinde insa cine si cum le triaza. Daca acestia au fost chiar cei pe care ii urmarea unitatea “anti-KGB”, va inchipuiti ce a mai ramas la CNSAS. Rezultatul il vedem astazi, cand tradatorii primesc certificate de buna purtare iar institutia a ajuns sa serveasca doar santajului politic si, de foarte multe ori, celui personal.
A consemnat Victor Roncea
Nota: Decizia CNSAS de mai jos, emisa la 21.05.2002 si reconfirmata la 19.03.2010, este contrazisa de propriile declaratii ale lui Alin Teodorescu care, in Cotidianul din 10 august 2006, in interviul intitulat “Alin a vorbit la Secu despre Silviu si Alecu”, recunoaste singur ca a fost si urmarit dar a si dat note informative la Securitate “cam 100-150 de pagini”.
Secretele UM 0110 (III).
În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu
Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB. Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.
Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:
CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ
– RELATĂRI PENTRU ISTORIE –
A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
1. În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”.
Evident, remarca ei viza prezenţa lui Victor Atanasie Stănculescu în completul de judecată. Spusa reprezenta o recunoaştere tardivă a veridicităţii informaţiilor prezentate lor de către cei în drept, informaţii repetate în timp, dar ignorate în mod păgubos. Ele se refereau la convertirea lui Victor Atanasie Stănculescu de către spionajul advers. În complexul spionaj-trădare funcţionează implacabil regula potrivit căreia obiectivele acţiunilor şi modalităţile de realizare a lor le stabileşte spionul, iar trădătorul execută şi raportează. Recent, Victor Atanasie Stănculescu a făcut publice restrictiv, poetic, câteva dintre actele sale de trădare. Astfel, despre întâlnirea sa din august 1989 la Balaton – Ungaria cu un reprezentant de vârf al KGB şi reprezentanţi ai spionajului ţării gazdă. Despre strategia de atacare a României arată că: “Estul şi Vestul se puseseră de acord cu privire la acţiunile şi oamenii de aici” şi “schimbările din România vor fi sângeroase”. “Ceauşescu va termina rău”. “Securitatea trebuie să dispară”. Nimic abstract, totul precis, la obiect, război mascat, în afara normelor ce reglementează raporturile dintre state, prioritar acelea care guvernau atunci în Tratatul de la Varşovia.
Premisa realizării obiectivelor o constituia scoaterea în stradă a mulţimii sugestionate, incitate premergător, masiv. Acţiunile lui Victor Atanasie Stănculescu pentru reuşita scenariului au avut un rol hotărâtor, atât în cele la vedere, cât şi manevrele oculte, unele la două capete, probând încă o dată marota lui Stalin că “un agent bine plasat în coasta inamicului poate câştiga războiul”. În devoalările sale, Victor Atanasie Stănculescu mai arată că, în 22 decembrie, “s-a abţinut să fie prezent la măcelărirea mulţimii”, că “nu era bine să fie acolo”, că “Securitatea nu mai execută ordinele comandantului suprem”, că “nu mai avea nevoie de îndepărtarea legală a lui Ceauşescu, pe care tocmai îl îndepărtase prin lovitura de stat” şi, foarte direct, că el este cel care “a ales ca Iliescu să preia puterea”, exista “acordul cu acţiunile şi oamenii de aici”. Mai relevă că, la Balaton, i s-a spus de către kgb-ist că “România respinge tot ce vine de la Moscova”. Este de menţionat că, după Declaraţia de independenţă din aprilie 1964, România a respins hegemonismul sovietic şi stalinismul, moment în care agentura, implementată după 1945 la vârfurile puterii, pierzându-şi dominaţia, a întors armele împotriva României.
Se mai impun a fi menţionate câteva momente: România a scos din ţară armata de ocupaţie în 1958; a abolit sovromurile; a respins planul Valev de înrobire economică, în 1964; a demascat abuzurile din CAER; a înfierat şi nu a participat la atacarea Cehoslovaciei, în 1968; a desfăşurat suveran şi independent politica externă şi de apărare. Toate încercările pentru organizarea de aplicaţii militare cu trupe străine în România au fost respinse, s-au aprobat doar cele de stat major, pe hartă. România era singura ţară din aşa-zisul sistem care avea o structură de contraspionaj împotriva lor.
Conform propriilor afirmaţii, Victor Atanasie Stănculescu nu rezultă să fi avut vreun moment de cumpără faţă de formula măcelăririi populaţiei, vreo replică în sensul că o schimbare nonviolentă, ca în celelalte ţări, ar fi fost posibilă şi la noi, schimbare propusă dealtfel în noaptea de 21-22 decembrie 1989, dar la care, din teamă, Vasile Milea nu s-a raliat.
Contactele lui Victor Atanasie Stănculescu la Balaton au fost cunoscute informativ de contraspionajul român. În septembrie 1989, ataşatul militar ungar la Bucureşti era presat de centrală să trimită urgent în ţară date specifice. El a promis că le va transmite a doua zi, drept pentru care s-a deplasat la sediul M.Ap.N., unde l-a contactat pe Victor Atanasie Stănculescu. Despre această întâlnire, tipică accepţiunii de spionaj-trădare, Victor Atanasie Stănculescu relatează că s-a asigurat ca biroul să nu fie controlat auditiv şi că “i-am dat ataşatului militar maghiar tot ce avea nevoie”.
Atacului militar împotriva României, gestionat de Stănculescu şi Militaru, care fusese numit de către Ion Iliescu în fruntea armatei, i-a succedat agresiunea asupra bazei economico-sociale prin trasoarele lui Petre Roman, descendent de cominternist, agrementat ca prim-ministru de acelaşi Iliescu, la insistenţa bolşevicului Silviu Brucan: “industria, morman de fiare vechi”, “CAP-urile structuri comuniste” (aveam cooperative în agricultură din 1927), “desfiinţarea sistemului de irigaţii şi a mineritului”, “eliminarea subvenţiilor” şi altele, niciuna abstractă, toate îndeplinite ca început al sfârşitului. Ion Iliescu spunea mai deunăzi că regretă desfiinţarea CAP-urilor la insistenţele lui Roman.
2. Complotul împotriva României a cunoscut numeroase diversificări şi amplificări în spaţiul spionajului şi trădării, al propagandei adverse denigratoare şi incitatoare. Cadrele şi agenţii de spionaj, cu precădere cei aparţinând URSS şi Ungariei, precum şi cetăţeni români angrenaţi în acte de trădare, militau intens pentru a obţine informaţii preponderent din mediul apărării, al problematicii economico-sociale, cu accent pe stările de spirit, disidenţe şi altele, însoţite neapărat de instigări contra vectorilor politici, şi obstrucţionarea României în raporturile externe. Duritatea duelurilor dintre combatanţii spionajului est-vest pe teritoriul ţării noastre se transformă brusc în colaborare activă prin schimbul de informaţii, prezentând valoare exclusivă cele negative, exploatabile împotriva României.
Iată ce viraje istorice se pot produce uneori: la atacarea Cehoslovaciei, în 1968, Washingtonul avertiza Moscova: “în numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România”, pentru ca mai târziu să colaboreze la pulverizarea ei.
Reţeaua KGB şi GRU era alcătuită prioritar de kominternişti, de unii dintre românii care făcuseră studii în URSS pe diverse domenii, inclusiv în cel militar. De exemplu, Gheorghe Apostol, care a deţinut locul secund în partidul unic, a fost re-recrutat de către KGB în anii 80, în timp ce reprezenta România ca ambasador în Brazilia. Retras de la post, continuă contactele, în secret, cu un cadru KGB cu acoperire oficială la Bucureşti. Pe fond, Gheorghe Apostol se asociază cu pluri-agentul Silviu Brucan şi cu Alexandru Bârlădeanu, ilustrându-se şi prin “Scrisoarea celor şase demnitari comunişti”. Scrisoarea, sinteză a tot ce critica media occidentală, alimentată cu ştiri şi de către reţeaua sovietică, maghiară şi iugoslavă împotriva României, se dorea a fi o bombă propagandistică, un reper pentru scoaterea românilor în stradă. Nu întâmplător, doi dintre protagoniştii scrisorii se subordonau KGB şi CIA. Apostol ―a făcut apostolat‖ pentru semnături din partea unor nume de rezonanţă dintre cominternişti şi ilegalişti, primind refuzuri directe. Însuşi Constantin Pârvulescu, aderent al scrisorii, a cerut să fie dată conducătorului român şi în niciun caz străinătăţii. Cei şase şi-au dat acordul, dar niciunul nu a semnat-o, propaganda omiţând această precizare. Brucan a “predat-o” intempestiv, rezidentului CIA la Bucureşti, surprinzându-şi companionii. Bârlădeanu şi Mănescu au declarat ulterior că mai aveau câte ceva de adăugat. Toţi au adresat scrisori de clemenţă către Nicolae Ceauşescu, mai puţin Brucan, spatele căruia era asigurat de cei mai puternici.
Motivată de interese secesioniste, agentura ungară în România avea particularitatea organizării teritoriale în zonele cu populaţie de naţionalitate maghiară; prioritar erau angrenaţi intelectuali cu penetrare în locuri de interes informativ. În paralel, au fost constituite reţele de difuzare activă a materialelor destinate îndoctrinării naţionalist-iredentiste, antiromâneşti, introduse clandestin în ţară.
De exemplu, R.E. (Rudas Erno – nota red), cadru de spionaj în Consulat, a fost, la un moment dat, compromis, datele în cauză fiind aduse combinativ la cunoştinţa Centralei din Budapesta, care l-a retras de la post (1985). Imediat după 1990 a fost acreditat pe o funcţie înaltă de acoperire, având o relaţie activă cu un cetăţean ajuns în conducerea unui segment politic şi în executivul de la Bucureşti (Calin Popescu Tariceanu – ex-seful PNL si al Guvernului PNL-UDMR – nota red).
De asemenea, era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent ungar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.
În anul 1988, centrala de spionaj ungară a decis şi întreprins acţiuni pentru atragerea în agentură a preoţilor de naţionalitate maghiară, categorie creditată cu largi posibilităţi informative şi de îndoctrinare, cu influenţă.
Totodată, s-a dispus recrutarea de români cu posibilităţi în exterior în susţinerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că vocile reţelei de naţionalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre aceştia, după 1990, un prim ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta, să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002).
(La sfarsitul anului 2002 inceputul anului 2003, sociologul Alin Teodorescu, fostul presedinte timp de sase ani al Fundatiei Soros si al GDS, care era deja seful Grupului de lucru al Guvernului Romaniei cu Banca Mondiala pentru Imprumuturi de Ajustare Programatica (PAL), este numit Consilier personal al Primului-ministru pentru reforma administraţiei publice pentru ca din februarie-martie 2004 sa devina Ministru cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru Adrian Nastase. – nota red)
În noiembrie 1988, o grupare a spionajului ungar, care acţiona în România sub acoperire oficială, a împânzit centrul Bucureştiului cu manifeste antiromâneşti de incitare la revoltă. Flagrantul realizat a avut ca urmare retragerea de la post a difuzorului. Unul dintre agenţi, cel care a coordonat acţiunea difuzării şi care a fost retras şi el în centrală, a fost protagonist în elaborarea şi promovarea în 1989 a documentului “Transilvania – spaţiu de complementaritate”, semnat între alţii, dacă nu cu conştiinţa trădării, atunci cu gravă inconştienţă şi de Mihai de Hohenzollern.
În 12 decembrie 1989, un trădător maghiar din Timişoara şi-a informat legătura superioară, cadru de spionaj cu acoperire la Bucureşti, că “au organizat un lanţ viu în jurul Consiliului Judeţean şi al lui Tokes până la Gyula şi că au nevoie stringentă de mulţi bani”. Lanţul viu includea foşti infractori de frontieră, ajunşi anterior lui 89 în Ungaria, concentraţi într-o unitate militară din Budapesta, constituiţi în grupuri de câte 3-4, instruiţi şi antrenaţi pentru provocări şi atacuri “la momentul oportun”. În 1988-89, într-un gest făţarnic, au fost retrimişi în România, iar în decembrie 1989 la Timişoara, Bucureşti şi în alte localităţi, au săvârşit atacuri şi provocări, ca şi grupurile de ruşi introduse în ţară ca turişti.
Secretele UM 0110 (IV).
Astazi, in partea a patra, extrasa din cea mai recenta carte a generalului (r) Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, aparuta la Editura Compania, inregistram practic o reconfirmare profesionala a cazurile care intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra in 20 de puncte a relatiilor romano-maghiare, asa cum a fost ea prezentata de un fost prim-adjunct al directorului SRI. Mai mult, il acuza pe primul sef al SRI, Virgil Magureanu, de aceleasi fapte de care se fac vinovati alti trei cetateni romani, doi prim ministri ai Romaniei, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, si un agent al Ungariei, Alin Teodorescu, primul presedinte al Fundatiei Soros si al Grupului pentru Dialog Social, deputat si sef al campaniei electorale a PSD, consilier si sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei: relatii cu o putere straina prin intermediul sefului rezidentei de spionaj maghiar, Rudas Erno. Personaj despre care presedintele Romaniei Traian Basescu afirma ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a dorit “sa se asocieze” cu el “si in afaceri”. Oare li s-au prescris faptele?
Dar care a fost miza acestor asocieri, afaceri, tradari si transferuri, de la agentul Alin Teodorescu si Adrian Nastase la spionul Rudas Erno si Calin Popescu Tariceanu? Ce au insemnat toate acestea pentru simplii romani si cum ne afecteaza viata economica, politica si, in fond, siguranta nationala a Romaniei de astazi? Despre toate acestea, in editiile noastre viitoare, incepand de luni, cand veti afla si care a fost prima actiune antiromaneasca a “Sociologului” SOROS-GDS la preluarea functiei de sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei si cum apar exact cand trebuie marii investitori ai patriei, Verestoy Attila si Dinu Patriciu. Serialul continua.
Dam cuvantul expertilor in informatii:
Activitatea secretă de informaţii şi Tratatul româno-ungar
La un moment dat, în anii ’90, finalizarea tratatului româno-ungar se afla în impas. Dezvelirea la Gyula a bustului scriitorului român Liviu Rebreanu a constituit un foarte bun pretext pentru ca miniştrii de Externe ai României şi Ungariei să treacă în revistă, într-un cadru mai puţin formalizat, priorităţile agendei diplomatice bilaterale. Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a acordat o atenţie specială pregătirii întâlnirii cu omologul său maghiar, dr. Géza Jeszenszky. În acest sens a acceptat să fie documentat mai în amănunt asupra aspectelor clandestine ale activităţii diplomaţilor unguri acreditaţi la Bucureşti, despre care fusese informat punctual, în perioada de când preluase portofoliul Externelor.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, nu avea în acel moment o relaţie sinceră cu ministrul de Externe, fiind preocupat să-i erodeze credibilitatea în faţa preşedintelui Ion Iliescu. Probabil că preşedintele i-a pus acea întrebare-verdict : « Măi, tu ce părere ai despre Meleşcanu ? » Pentru Fouché-ul României, o astfel de întrebare însemna o temă de lucru. El primise de prin cotloanele cucuvelelor din turnul Cotrocenilor un semnal că ministrul de Externe nu mai este în graţiile prezidenţiale şi avea să procedeze în consecinţă…
Negocierile pentru încheierea tratatului de bază româno-ungar erau în impas, pe de o parte, din cauza condiţionărilor inadmisibile ale guvernelor de la Budapesta în ceea ce priveşte statutul minorităţii maghiare din România, iar pe de altă parte, din cauza acţiunilor agresive în continuă escaladă a serviciilor speciale ale Ungariei pe teritoriul României, cu sprijin politic chiar din interiorul guvernului de la Bucureşti, în care fuseseră infiltraţi agenţi importanţi.
Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj « Ţări Socialiste » (U.M. 0110) : « […] era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi. » Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim « Sociologul »), recrutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : « […] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta […], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002) »1.
Generalul Victor Marcu i-a prezentat ministrului de Externe documentarea necesară – i-a remis-o personal, ştiind că Virgil Măgureanu nu şi-ar da acordul, deoarece avea contacte mai frecvente cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti decât cu ministrul de Externe al României2.
Pentru întâlnirea cu omologul său maghiar, ministrului de Externe i s-a supus atenţiei un număr de 20 de probleme, după cum urmează (dacă memoria nu ne înşală) :
1. Încălcarea de către diplomaţi ai Ambasadei Ungariei la Bucureşti a Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor diplomatice, existând dovezi ale unor activităţi clandestine şi posibilităţi de realizare a flagrantului pentru fapte de spionaj.
2. Realizarea de către diplomaţi unguri a unor provocări cu scopul de a fi acuzată România de încălcarea embargoului impus Serbiei şi Muntenegrului.
3. Tentative de recrutare şi implicare a unor cetăţeni români în acţiuni de spionaj-trădare.
4. Şicanarea sistematică a cetăţenilor români nemaghiari care călătoresc în Ungaria (aplicarea de semne distinctive pe documentele de trecere a frontierei, supunerea la anchete poliţieneşti provocatoare, solicitarea de informaţii sub intimidare ş. a.)
5. Susţinerea pe teritoriul Ungariei a activităţilor aşa-zisului « Guvern în exil al Transilvaniei », « Uniunii Mondiale a Ardelenilor », propagandei antiromâneşti şi a actelor şi gesturilor inamicale a numeroase organizaţii neguvernamentale.
6. Racolarea şi instruirea de cetăţeni români în organizaţii şi tabere paramilitare clandestine, urmate de plasarea lor ca mercenari în războaiele civile din Iugoslavia.
7. Agresiuni informaţionale sistematice la adresa României, cu scopul vădit de defăimare şi denigrare a realităţilor politice interne privind minorităţile.
8. Activităţi cu scop explicit de contestare a Tratatului de la Trianon (1920) şi a Tratatului de Pace de la Paris (1947) şi de revizuire a frontierei Ungariei cu România.
9. Transferarea la Budapesta şi de aici în Transilvania a centrului de greutate al activităţilor organizaţiilor revizioniste ale emigraţiei.
10. Implicarea unor cetăţeni maghiari în trafic de arme şi muniţii înspre România.
11. Folosirea de către numeroase persoane din Ungaria a paşapoartelor diplomatice sau de serviciu pentru a participa în România la diverse manifestări ale minorităţii maghiare fără notificare prealabilă, conform uzanţelor.
12. Mobilizarea lobby-ului maghiar din Occident pentru izolarea României pe plan extern.
13. Strategia subminării şi cuceririi economice a Transilvaniei3.
14. Înfiinţarea de către universităţi maghiare a unor filiale în România, fără un acord prealabil.
15. Trimiterea în şcolile de limba maghiară din România a unor materiale didactice care nu concordă cu programele aprobate de autoritatea competentă a statului român.
16. Practica unor autorităţi administrative locale de a angaja direct relaţii externe fără o notificare prealabilă.
17. Percepţia tot mai accentuată a opiniei publice, pe baza informaţiilor vehiculate de mass-media, dar şi în urma unor sondaje, că Ungaria s-ar pregăti pentru eventualitatea unui conflict deschis, inclusiv militar, cu România.
18. Radicalizarea unor orientări politice ale minorităţii maghiare ca urmare a avântului dreptei naţionaliste extremiste din Ungaria.
19. Desfăşurarea de către organizaţii din Ungaria a propagandei vizând autonomia Transilvaniei.
20. Preocupările existente în vederea internaţionalizării problemei Transilvaniei.
Programul guvernului Ungariei nu ascundea naţionalismul, iar premierul Gyula Horn (1994-1998) se număra printre fondatorii neorevizionismului postkadarist. După unificarea Germaniei, desfederalizarea Cehoslovaciei şi disoluţia Iugoslaviei, Budapesta s-a simţit încurajată de contextul regional, care îi era favorabil. După o serie de proiecte menite să-i sporească rolul regional – printre care « Iniţiativa Central-Europeană », « Grupul Visegrád » şi « Euroregiunea Carpatică –, Ungaria şi U.D.M.R. au devenit interesate şi de stabilirea unor legături directe cu comunităţile turco-tătare din Dobrogea.
Chiar şi în condiţiile integrării europene, Ungaria îşi exprimă dreptul şi obligaţia de a interveni în interesul maghiarilor din afara graniţelor, neputând renunţa la ideea că Tratatul de la Trianon este un dictat nedrept, dar este conştientă, în acelaşi timp, că modificarea graniţelor nu ar reprezenta decât o sursă de conflicte. Drept urmare, a iniţiat un amplu studiu al tuturor instrumentelor juridice internaţionale pentru evaluarea aspectelor juridice, administrative şi culturale ale formelor de autonomie ale minorităţilor (frontierele etnice interioare, frontierele virtualizate, minorităţile maghiare în chip de comunităţi făuritoare se stat, identificarea politicii guvernelor de la Budapesta cu punctele de vedere ale organizaţiilor reprezentative ale minorităţilor, independenţa economică a minorităţilor, pregătirea în Ungaria a liderilor organizaţiilor minorităţii, susţinerea idealurilor de autonomie ale altor popoare sau etnii din regiune, instituirea unui sistem european de protecţie a minorităţilor etc.). […]
Note
1 V. Neculicioiu, «Conotaţii la drama naţională – relatări pentru istorie», în Vitralii. Lumini şi umbre. Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii.
2 Devenise aproape un obicei al ambasadorului Rudas Ernő de a-l vizita pe Virgil Măgureanu în zilele imediat următoare şedinţelor operative ale Biroului Consiliului Director al Serviciului care aveau pe ordinea de zi probleme referitoare la activitatea serviciilor speciale ungare în România. Mai mult chiar, ambasadorul şi-a stabilit reşedinţa peste drum de cabinetul directorului S.R.I. După încetarea misiunii diplomatice, Rudas Ernő a intrat în « afaceri regionale », care implicau frecvent deplasări şi numeroase contacte în cele şapte state din jurul Ungariei având comunităţi maghiare. Şi alţi foşti diplomaţi unguri în România s-au lansat în afaceri cu susţinerea unor parlamentari ai U.D.M.R. şi sub protecţia agenţilor care au penetrat importante niveluri decizionale.
3 Declaraţii de la Budapesta confirmau fără echivoc miza bătăliei economice pentru Transilvania, ca parte a programului revizionist ungar. Astfel, Lukács Miklós, ex-consilierul pentru probleme politice al fostului premier ungar, Antall József, declara : « Ungaria are un plan de integrare treptată a Transilvaniei, atrăgând-o în sfera sa de influenţă prin amplificarea legăturilor în domeniile economic, politic, cultural şi religios, aceasta fiind strategia cea mai indicată în actuala conjunctură internaţională. » De asemenea, fostul ataşat militar al Ungariei la Bucureşti, Arady Sándor, a declarat : « Autorităţile budapestane vor acţiona lent. Dar precis în sfera economicului, considerând această cale ca fiind cea mai sigură pentru a penetra şi acapara Transilvania. » Pe de altă parte, România era şi este serios afectată de amploarea criminalităţii economice care îşi are originea în Ungaria – evaziune fiscală, operaţiuni de comerţ exterior prohibite ori pentru care nu se respecta legea română.
Addenda despre Rudas Ernő, de la data recrutarii « Sociologului » si pana la asocierea « şi în afaceri » cu Calin Popescu Tariceanu (apud Traian Basescu, presedintele Romaniei) :
– Consulatul din Cluj-Napoca era condus în 1988 de Rudas Ernő, căruia i s-a întrerupt misiunea consulară în România. Ulterior Rudas Ernő a fost retrimis la post în România sub acoperire diplomatică la Ambasada Ungariei la Bucureşti. După 1990, Rudas Ernő a fost acreditat ca ambasador al Ungariei la Bucureşti. După încheierea misiunii diplomatice, şi-a continuat activitatea în România sub acoperirea afacerilor comerciale, devenind partener de afaceri, printre alţii şi cu viitorul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Despre această nepotrivită asociere, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat la postul de televiziune B1TV, în emisiunea « Naşul » : « […] informaţiile pe care le-am primit eu despre domnul Ernő le-a primit şi domnul premier, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă a dorit să se asocieze şi în afaceri, asta a fost opţiunea dânsului ». Răspunsul preşedintelui României a clarificat interesul jurnalistic al moderatorului emisiunii « Naşul », dar a deschis o nouă problemă. Domnul Traian Băsescu a spus că fostul premier « a dorit să se asocieze şi în afaceri » [s. n.] cu spionul ungur. Întrebarea firească deschisă de preşedinte este : « În ce altceva era deja asociat fostul premier cu generalul serviciilor speciale ungare, Rudas Ernő ? »
– Rudas Ernő s-a născut în 1951 la Cluj-Napoca, dar în evidenţele Registrului Român al Comerţului figurează că s-a născut la Budapesta. A îndeplinit funcţiile de consul general la Cluj, consilier şi ministru-consilier la Ambasada Ungariei la Bucureşti. În 1988 a fost retras de la post ca urmare a încălcării prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, respectiv s-a implicat în activităţi ostile statului în care era acreditat, coordonând rezidenţa de spionaj a Ungariei în România.
– În 1995, Rudas Ernő şi-a încheiat misiunea în România ca ambasador, după ce în presa din Budapesta au fost preluate informaţii despre activitatea de spionaj efectuată în România de el, de Oltványi Ottó – ataşatul de presă şi Aszódi Sándor – ataşatul militar.
Sursa: Evenimentul Istoric
NOTA
Evenimentul Istoric, revista dedicată evenimentelor importante din istoria României, dar și cea universală, a publicat în primul număr un amplu dosar dedicat modului în care Ceaușescu a contracarat spionajul sovietic. Cu ajutorul unor documente de arhivă, pe baza unei documentări ample, este descrisă istoria și acțiunile acestei unități a Securității.
Prev
