„Ei bine, am niște vești, nu tocmai bune… Românul când se-nveselește, se-mbată ca porcul, își bate nevasta și copiii, doarme prin șanțuri și a doua zi suferă de migrene cumplite. Nici o umbră de patriotism nu mai rămâne după o beție, doar dureri de cap și indispoziții.
Românul nu trece Carpații decât să plece-n occident la muncă, în cel mai bun caz. În rest, se duce la furat, la cerșit, la „produs”, la înșelat, la proxenetism, la dat în cap.
Patriotismul îl încurcă prin străinătate, așa că-l lasă frumușel la păstrare în Vama Nadlac sau Borș. Ca să nu te faci de râs printr-o țară străină, ar trebui să-ți cari patriotismul în spinare peste tot, dar românului i se pare că e de ajuns să pomenească prin străini… de râu și ram, de folclor și peisaje și de cele mai frumoase femei din Europa, chiar dacă lumea s-a cam săturat de poveștile noastre, de drumurile desfundate pe care te chinui să ajungi la râu și la ram, de șmecheriile, șmenurile și țepele pe care le iau prin România, de prețurile nerușinate și serviciile proaste, de ospitalitatea obositoare și agasantă cu care speră românii să-și ascundă gunoiul sub preș.
De ce nu ne vor în Schengen?
Pentru că, deși nu ne place să recunoaștem, nu merităm. Pentru că suntem un neam de mâna a șaptea, primitiv, needucat, încrezut, batjocoritor, nesimțit. Pentru că noi le știm pe toate și nu ne poate contrazice nimeni. Nimeni nu ne poate învăța nimic, pentru că noi ne-am născut știind tot. Pentru că i-am umplut Europei orașele de cerșetori și hoți, de proxeneți și curve …
Pentru că acceptăm salarii de mizerie și muncim la negru. Pentru că nu avem demnitate, nu suntem solidari. Pentru că nu ne suferim între noi, ne sabotăm între noi, ne furăm între noi. Suntem solidari și ne iubim doar la beție, dar regretăm a doua zi când ne doare capul.
Românii au speriat Europa și e de înțeles de ce nu ne vor, de ce cu siguranță regretă că ne-au primit în UE când locul nostru era într-un țarc ca la Zoo. Să vină lumea și să se minuneze că-n secolul 21, undeva la marginea Europei, mai trăiesc și se-nmulțesc oamenii cavernelor.”
de Angela Tocilă
Am putea sa-i raspundem pre limba ei acestei persoane cu oarece indemanare in mestesugul injuraturii scrise, crezaind dumneaei – ipochimen cu fusta – ANGELA TOCILA, că lăturile de mai sus ar putea fi literatură. Ii facem insa nemeritatea onoare să-i „explice” peste veac, cum devine cazul, chiar Ion Luca Caragiale’ intr-o celebră Epistolă catre prea fratele său de adevarata glorie a cuvantului scris.
Frate Vlahuță,
De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici chiar nu s’ar putea altfel.Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale, religiuni – precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca și cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni și totdeauna sunt aceiași. Nu există pe pământ speță zoologica mai unitară decât a regelui creațiunii. Între un polinezian antropofag și cel mai rafinat european, alta deosebire hotărâta, nu există decât modul de a-și găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toți sunt la fel.
Așadar, să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut înca; nu e pân’acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; înca nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poata comanda; înca nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă și ‘n brânză. N’a ajuns să cumpăneasca bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel înca nu înțelege că în mâna lui ar sta să-si îndrepteze soarta și să dispună apoi de-a ‘ntregul de ea – precum e drept și precum are să și fie odată.
În fine, nu are înca destula îndrazneală să-și răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar cu vremea, trebuie să vină și asta; trebuie să vină și înțelegerea fără de care nu poate fi o națiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.
Românii sunt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una și aceeași limbă (nu ca s’o lăudăm noi), extraordinar de frumoasă și de … grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara neprețuită de filosofie morală, de humor și de poezie – cu atât mai originala avutie cu cât este un amestec de mosteniri si de dobândiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netăgăduită lui nobila pecetie romanică, latină, care-l arată bun și netăgăduit stăpân al lor.
Din aceasta stăpânire seculară a lui rezultă și puterea nebiruită de asimilare a acestui popor, ce încă d’abia pe departe începe a-și simți importanța în lumea europeană. Și de aceea, este așa greu de ‘nțeles teama ce o au unii de „înstrăinarea neamului românesc”, „de alterarea spiritului național”, de… „pierderea românismului”!
Să se piarza neamul românesc? – Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prapadească, să se piarza, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine’n picioare, un neam de zece milioane!…
De ce?… Fiindca un Fănică oarecare, sec, n’are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?… fiindcă un muțunache maimuțește apucăturile și tonul de boulevardier parisien?”
P.S. Nu iti este rusine, cucoana?
Odată cu completarea echipei la începutul anului 2019, activitatea inovativă se va extinde în zona de ”Active Seatbelts” – cu proiecte precum încorporarea unui sistem de vibrații în centură pentru diverse atenționări, de exemplu la depășirea marcajelor – dar și în zona de ”Steering Wheels”, cu aplicații inovative integrate în volanele autoturismelor.
Totuși, Cristina a ajuns în vestiarul echipei noastre la finalul partidei, ceea ce ar putea fi un semn bun…
Prev
