Un jurnalist calm, raţional şi progresist: CTP!

Un jurnalist calm, raţional şi progresist: CTP!

3 591

Cristian Tudor Popescu apare zilnic la UM Digi24 şi le zice bine, articulat, printre dinţi de mama lor, a celor care nu s-au înscris pe lina politică pe care o îmbrăţişează el. Pentru că, precum Borcea, ce a avut n-şpe neveste şi CTP a avut nenunărate opinii personale în funcţie de regim. De exemplu în perioada semi-dictatorială a lui Ion Iliescu mulţumea minerilor care veniseră, în opinia sa publicată în ziarul Adevărul să ,,planteze flori în Piaţa Universităţii” şi să alunge ,,drogaţii” plătiţi de PNŢCD ( partid ce avea la conducere atunci  două mari personalităţi româneştii: Corneliu Coposu şi Ion Raţiu) dar milita şi pentru a implementa ,,socialismul cu faţă umană” a lui Ion Iliescu. Apoi, l-a numit pe Adrian Păunescu ,,cel mai mare poet român” în emisiunea acestuia (vedeţi https://www.youtube.com/watch?v=gTpFlOjhp4k) ca ulterior după moartea poetului să zică: „Nu l-am iubit pe omul Paunescu, dar preţuiesc enorm focarul de cultură care a fost”. Focar, înţelegi matali? Focar. Focarul înseamnă pentru plebeii ca mine potenţial de infecţie.
I-a sprijinit pe Hrebenciuc şi pe Năstase că deh, când ăştia erau la putere şi ziarul unde cu deontologie mainstream activa ca redactor şef trebuia să ,,halească şi gura lui ceva” ca să fim agramaţi voit, până ăştia, anterior menţionaţii, au picat de la putere. Apoi pe Hrebe l-a definit ulterior drept ,,guzganul rozaliu” (apropos, faină sintagmă ) iar despre Năstase a spus atunci când acesta a dorit pare-se să se sinucidă că acesta „și-a băgat unghia în gât ca pițigoiul”.

Moral sau ce… Marxistul nostru
Ca valore incomensurabilă pentru poporul haştagist amintesc că  el  spunea că habar nu avea că un fost coleg de al său livra în valoare de peste 20 de milioane de dolari aparatură către STS. A tăcut mâlc cu ocazia morţii ,,întâmplătoare” a lui Dumitru Tinu, directorul ziarului unde el era redactor şef  dar şi acţionar, publicaţie ce valora atunci milioane de euro. A susţinut din cimpoi, drâmbă sau din glasul său râgâit – revoltat dictatura DNA impusă de beţivelul Băsescu şi de fecioara justiţiară Kovesi fără jenă. Aplauda interceptările ilegale şi execuţiile nedovedite, dar ţinea partea celor care furau din tabăra celor ,,drepţi” de dreapta.

Acum emite judecăţi de valoare (!?) la UM Digi 24 de o plasticitate fermecătoare combinând poetic cultura cu ipocrizia.
De ce am spus acest lucru? Plecând de la scandalul dintre viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu care a întrerupt o conferinţa de presă a lui Nicuşor Dan, „Acesta e terorism politic”, a precizat CTP, comparându-l pe Bădulescu cu fostul lider PSD Liviu Dragnea. „S-a inspirat de la domnul Dragnea cu valizele. Aşa a venit şi dânsul cu dulapul”.
Ştiţi Liviu Dragnea este dictatorul acela ce a refuzat vânzarea pe nimic a resurselor de gaz şi a fost trădat de cuplul tradiţional Dăncilă + Tăriceanu, iar când partidul său a pierdut alegerile a fost arestat a doua zi. Dictator de doi bani, opinia mea.
,,Pentru mine această secvenţă mi-a adus în minte nişte imagini din biologie. Ştiţi că există o animaţie cunoscută în legătură cu evoluţia omului. De la peştii placodermi până la om. Şi trecerea de la maimuţele antropoide la om se face printr-o verigă de legătură numită pitecantrop. Adică prin erecţia maimuţei antropoide se ajunge la pitecantrop şi apoi la om.
Nu pot să nu văd ca pe o expinere a pitecantrop prin erecţie în partea stângă şi a homo sapiens în partea dreaptă (n.red: în filmare Aurelian Bădulescu stă în stânga, iar Nicuşor Dan în dreapta). Asta e în termenii cei mai generali”, a declarat CTP vineri seară la Digi24.

Fain sau ce? Doi expiraţi doritori de voturi aflaţi la centura politică se acuză reciproc, nu ca golanii clasici ci la un nivel maxim atins de sexo-marxism, mai exact îşi dădeau dislaikuri în direct, şi vine CTP şi ne luminează: ,,terorism”, ,,erecţie” – cuvânt de bază în noua educaţie PornHub legiferată, vedeţi că în România pedofilia este sprijinită prin lege, am mai scris asta – ,,pitecantrop” (formă involuată darwinistă a evoluţiei, deci Bădulescu, PSD) până la homo sapiens ( formă evuluată a speciei, mai exact Nicuşor Dan, USR).

Domnule CTP, ca să fac un recurs la memorie şi la tinereţea mea pierdută-n impocrizia politicianismului scârbavnic: nu vreţi dumneavoastră să îl luaţi pe Ion Iliescu şi pe Nicuşor Dan şi să plantaţi după treizeci de ani de ani nişte flori în Piaţa Universităţii? Că amândoi susţin ,,solicialismul cu faţă umană”, unul de influenţă comunistă cel de al doilea corporatistă. Nu doriţi ( ca-n tinereţea Dvs) să avem o singură televiziune, un singur ziar, o sigură opinie pe net şi aceea să o coordonaţi domnia voastră? Vocalitatea vă califică. Păcat, mare păcat să nu fie aşa.

P.S. – fotografia arată un CTP calm, relaxat aflat sub blânda influenţă a raţiunii. Nu dorim să ştim cum arată când este nervos.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Într-un interviu pentru Libertatea, CTP a spus că este de acord cu educația sexuală în școli, precizând că informațiile la care au acces copiii datorită tehnologiei, pornografia de pe interet, îi face să întâmpine dificultăți, deoarece „Mulți dintre acești adolescenți se masturbează la calculator! Și după aceea le e greu să treacă la un contact sexual normal. Ba, mai mult, le e greu și să stabilească o relație”, a spus el.

    Întrebat unde pot fi găsite date sau studii despre masturbare și „deformarea centrului sexual de pe scoarță”, CTP a spus că în „manualul de sexologie”…
    „Să ia un manual de sexologie și să vadă ce se poate întâmpla când astfel de practici sexuale care nu includ un partener pot să modifice rețeaua neuronală. Știți câți centri participă la realizarea excitației sexuale și a actului? Vreo 80, în hipotalamus, în amigdală și în alte centre de acolo. În clipa în care apar astfel de practici, ele nu sunt neapărat nocive, adică nu fac rău. Eu spun doar că modifică acele circuite cerebrale, astfel încât le e mai greu să obțină după aceea orgasm vaginal”, a spus CTP pentru Libertatea, comentând că și-a „găsit beleaua” cu declarațiile pe care le-a făcut. Alta fata pt. CTP.

  2. Anonim,
    am mai uitat şi nişte lucruri. Inclusiv cu Iulian Vlad, inclusiv cu opiniile isterizat-irevocabile despre tenis. Asta e.
    Iulian Rinder

  3. dar … nimic despre faptul ca … numitul ctp era ginerele lui iulian vlad…adica, ala … seful securitatii…. chiar neimportant sa fie…sa nu stie ctp nimic depsre decembrie 1989…unul sau poate singurul motiv pentru care sa fi avut accident dumitru tinu…sau stie ctp ceva despre hrebengiuc v. si accidentul de masina… cine poate stii…numai bunul Dumnezeu…

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.