116.000 numarul unic pentru sesizarea disparitiilor de copii

116.000 numarul unic pentru sesizarea disparitiilor de copii

0 297

Luni, la Senat, a avut loc lansarea oficiala a campaniei Focus de promovare a numarului unic 116.000 pentru sesizarea disparitiilor de copii, informeaza un comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane.
Campania, precizeaza IGPR, se desfasoara in perioada iunie – septembrie si are ca scop informarea parintilor si copiilor despre disponibilitatea acestui numar, despre posibilitatea de a anunta disparitia unui copil sau de a da detalii despre un copil disparut.

Data lansarii nu este intamplatoare: 25 mai este Ziua Internationala a Copiilor Disparuti.
Campania de promovare a acestui numar se lanseaza simultan in zece state membre ale Uniunii Europene. Formand 116.000, orice cetatean aflat in una dintre cele zece tari poate raporta disparitia unui copil, primind informatii utile despre modul de instrumentare a cazului in tara respectiva.

Un studiu elaborat la nivel national de Politia Romana a relevat ca, din 3.409 minori inregistrati ca disparuti in perioada ianuarie – decembrie 2008, au fost gasiti 98,7%. In circa 95% din cazuri este vorba de plecari voluntare ale minorilor de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, pe o perioada nedeterminata. 1,2% din disparitii sunt cauzate de actiunile unor persoane (sechestrare in vederea exploatarii sexuale, traficare in afara granitelor tarii, exploatare prin munca).

IGPR colaboreaza cu Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual Focus, in scopul prevenirii si solutionarii cazurilor referitoare la copiii disparuti, deruland campanii de informare a populatiei cu privire la acest fenomen si sprijinind autoritatile statului in demersurile de cautare a copiilor disparuti.

In Romania, apelul este preluat de operatorii specializati ai Centrului Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual Focus.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.