101 ani de la disparitia eroinei Ecaterina Teodoroiu

101 ani de la disparitia eroinei Ecaterina Teodoroiu

0 139
Motto:
Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”– Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917
In ziua de 22 august, s-au împlinit 101  ani de la moartea eroinei Ecaterinei Teodoroiu, cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, unde s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.Povestea de viaţă a eroinei noastre este absolut reamarcbilă, incepand cu a participatrea la înfiinţarea primelor organizaţii de cercetaşi din ţară,

Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei, la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni ,Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini în agricultură,A studiat la şcoala din Târgu Jiu. Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu.
S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916. În această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din 1913 face parte din organizaţia de cercetaşi  condusă de Arethia Piteşteanu.
În octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria, iar la revenirea la Târgu Jiu află că tatăl ei este luat prizonier iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent de rezervă, celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători – au murit pe câmpul de luptă.La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru a participa la lupte.În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului.

La 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași  la luptele de la Podul Jiului, contribuind la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.La 18 octombrie, în urma unei învăluriri – surpriză a inamicului, Ecaterinaeste luată prizonieră, Dand dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români .În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi.La ieşirea din spital a revenit pe front, , unde a îngrijit numeroşii răniţi ai companiei.S-a deplasat la Iaşi, unde M.S. Regina a ascultat-o şi apoi a ordonat ca imediat să i se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi, apoi a mers personal să distribuie toate acestea companiilor.
Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată: „Nerămânându-i pe lume   decât singurul frate din Regimentul 18 Gorj, Ecaterina se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineaţa, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat-o cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, am trecut să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandamam întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o , mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape mama . De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment, chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta, după cum mi-au istorisit  sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj …
Ca o concluzie, părerea mea în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară,.în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, merita toată admiraţia acordata acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensată, chiar dacă elanul vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei vivandiere din vechea armată franceză”.

Pentru meritele sale, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetăşească” de aur, iar la 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pentru„vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”.A revenit pe front în vara anului 1917, când, la 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului în zona localităţii Muncelu. În seara de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu moare eroic, fiind împuşcată în inimă, în timp ce se afla în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.

Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în comuna Fitioneşti din judeţul Putna, iar după încheierea războiului, a devenit o eroină a României Mari.În iunie 1921, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului. Osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul oraşului, în Piaţa Prefecturii. Mausoleul sub care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci este realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, .Începând cu anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”.De asemenea ,s-a realizat şi un film despre ea, intitulat chiar „Ecaterina Teodoroiu”, regizat de Dinu Cocea,. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru, Amza Pellea şi Ilarion Ciobanu.După anul 1989, probabil din cauza utilizării imaginii Ecaterinei Teodoroiu de către propaganda vremii , statutul său de eroină naţională a fost apreciat cu discreţie, total nemeritat conform mărturiilor istorice existente.

Acum, la cinstirea a 101 de ani de la sacrificiul ei suprem, se cuvine să apreciem constribuţia sa reala in Primul Război Mondial care s-a incheiat cu reintregirea tarii prin dimensiunea reala a spiritul său de luptă,a patriotismului şi puterea ei de sacrificiu , la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării noastre, chiar cu preţul jertfei supreme, comemorare pentru care se cuvine să vărsăm măcar o lacrimă …(R.Moceanu)

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.