10.000 amenda si pentru primarul din Fundata!

10.000 amenda si pentru primarul din Fundata!

0 138

Primarul din Fundata, Moise Garbacea, a fost amendat cu 10.000 de lei pentru tergiversarea aplicarii legislatiei fondului funciar, acesta fiind al edil amendat pentru ca nu a aplicat prvederile legilor fondului funciar.


?


In ultimii doi ani, din peste 200 de dosare, la Fundata s-a analizat si finalizat doar unul singur dosar. Sanctiunea aplicata lui Garbacea survine amendarii pentru aceleasi motive a primarului din Cristian cu 20.000 de lei si a celui din Voila cu 10.000 de lei.


„Nu avem de gand sa toleram sau sa se ia in gluma nerespectarea legislatiei fondului funciar de catre edilii din judet, mai ales in cazul in care acestia nu intreprind nimic pentru a se achita de obligatiile pe care le au”, a declarat subprefectul Syakal Andras.


?


Szakal imnpreuna cu o echipa de control a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, adescins la Primaria comunei Fundata au descoperit ca administratia acestei localitati n-au facut absolut nimic in ultimii doi ani pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 247/2005, privind restituirea terenurilor agricole si forestiere.


„De la aparitia noi legi, in 2005, si pana in momentul de fata, primarul Moise Garbacea, si membrii Comisiei locale de fond n-au facut nimic, desi au fost depuse peste 200 de solicitari pe noua lege! Este inadmisibil ca in decursul a doi ani sa analizezi si sa rezolvi… un singur dosar!”, s-a declarat revoltat subprefectul.


Reprezentantii ANRP au decis sanctionarea primarului Garbacea cu 10.000 de lei si i-au acordat doua saptamani pentru a rezolva dosarele pe fond funciar.


?


Marius Ola


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.