1 iulie 2009 – start in solutionarea amiabila a accidentelor rutiere

1 iulie 2009 – start in solutionarea amiabila a accidentelor rutiere

0 115

Solutionarea amiabila a accidentelor rutiere soldate cu avarii usoare ar putea deveni operationala de la 1 iulie 2009, dupa ce Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) va primi avizul asupra formularului privind constatarea amiabila de la forul european de specialitate.
„Dupa primirea acestei aprobari, CSA va emite o norma care va reglementa constatarea amiabila. Ulterior, in termen de 90 de zile, companiile care practica asigurari auto vor incheia un protocol de colaborare. Un termen realist cu privire la operationalizarea constatarii amiabile este data de 1 iulie 2009”, a declarat, marti, presedintele CSA, Angela Toncescu, la un seminar de specialitate.
Toncescu a amintit ca soferii care au polite CASCO si sunt implicati in accidente de circulatie soldate doar cu avarierea propriului vehicul vor putea solicita asiguratorului, de la 1 ianuarie 2009, documentele pentru reparatia masinii fara sa mai fie necesara deplasarea asiguratului la Politie.
Prevederea este inclusa in Ordinul 12/2008 al CSA, publicat in Monitorul Oficial la finele lunii iulie.
Potrivit actului normativ, companiile de profil emit asiguratilor lor CASCO, la cerere, incepand cu 1 ianuarie 2009, documentele pentru repararea vehiculelor, inclusiv in cazul in care se constata dauna totala si masina nu mai poate fi reparata.
Asiguratorul va elibera documentele pentru inceperea lucrarilor de reparare a vehiculului dupa ce posesorul politei CASCO il va instiinta despre pagubele produse fie intr-un accident de circulatie din care a rezultat numai avarierea propriei masini, fie in alte imprejurari decat un accident de circulatie.
In aceste doua situatii, deplasarea asiguratului CASCO la Politie nu mai este necesara, potrivit CSA.
Declaratiile de accident si documentele de incepere a lucrarilor pentru repararea vehiculului vor fi emise de asiguratori si vor contine informatiile prevazute in anexele Ordinului 12/2008.
Potrivit actului normativ, eliberarea documentului de incepere a reparatiilor nu constituie nota tehnica finala de constatare a daunelor si nici obligatie de plata din partea asiguratorului.
Conform datelor Comisiei, numarul politelor CASCO in vigoare la 30 iunie se situa la circa 1,3 milioane, emise de 26 societati de profil.
La nivelul Capitalei, unde este concentrat circa o treime din parcul auto national, au fost inregistrate in 2007 un numar de 73.700 de accidente rutiere soldate doar cu daune materiale, conform informatiilor furnizate de Constantin Stroescu, comisar sef la Brigada de Politie Rutiera din Bucuresti.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.