Cine își face bagaje, după ultimele sondaje…

Cine își face bagaje, după ultimele sondaje…

0 698

Dintr-o cercetare sociologică realizată de IRES, aflăm că la ultimele alegeri prezidentiale tinerii şi vârstnicii au mers la vot în număr mai mic decât cei de vârstă mijlocie.
Votul segmentat pe categorii de vârste arată astfel:
* 58% dintre cei care s-au prezentat la vot au vârste între 18 si 34 de ani,
* 66% au 35-49 de ani,
* 68% au 50-64 de ani, iar
* 53% au cel puţin 65 de ani. 
Se observă un interes considerabil al românilor de toate vârstele …faţă de turul I al alegerilor prezidenţiale. 

Din totalul celor cu studii de bază (10 clase), 43% s-au prezentat la vot ; cei cu studii medii (liceul) au venit în procent de 89%, iar cei cu studii superioare au înregistrat un procent de 76%.
Deşi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor la nivelul populaţiei, cei doi candidaţi au primit mai multe voturi de la alegători de gen masculin decât feminin.

Tinerii au ales masiv Iohannis…  
Klaus Iohannis a fost votat mai puţin, de către cei cu studii înalte (26%) şi cu studii joase (27%). De asemenea, 60% dintre alegătorii lui Iohannis sunt din mediul urban, iar  dintre aceştia (45%) sunt din Banat şi Transilvania.

Deşi despre electoratul  PSD s-a spus mereu că e format din oameni săraci, de la ţară, care aşteaptă „pomeni electorale”, datele sociologice arată că diferenţa dintre votanţii  de la oraş şi cei de la sate a fost foarte strânsă: 51% din votanţii PSD, îi găsim în mediul rural, pe când 49% din cei care au pus ştampila pe candidatul PSD sunt din mediul urban.
Faţă de turul I, PSD a a înregistrat o creştere cu şapte procente a numărului celor care provin din mediul urban şi l-au votat.
Totodată, cei mai mulţi dintre alegătorii PSD-lui  sunt din sudul ţării (51%), iar cei mai puţini (23%) locuiesc în zona Moldovei, acolo unde Drangea ar câştigat lejer turul I al alegerilor prezidenţiale. 
Candidatul PSD va fi votat preponderent de românii cu vârste cuprinse între 50 – 70 de ani. Cel mai mic procent l-ar obţine candidatul PSD  în rândurile electoratului tânăr, doar 18% . 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.