Printre conditiile puse de Opozitie pentru a reveni la lucrarile Parlamentului este si demiterea presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. Desi PDL nu recunoaste, ramane extrem de preocupat in contracararea USL si in cautarea de solutii pentru a evita blocajul parlamentar in care s-a intrat. In ultimele zile au aparut reactii la aceasta solicitare a Opozitiei.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, la Bistrita, ca "s-a lansat oficial invitatia la dialog intre Putere si Opozitie. Trebuie sa vina Opozitia si sa gasim aceste forme consacrate de lupta politica si parlamentara, si nu sa inventam noi forme atipice de protest parlamentar". Acesta s-a aratat refractar fata de posibilitatea ca Puterea sa faca anumite concesii Opozitiei, pentru ca aceasta din urma sa stopeze protestul. Partidul Democrat Liberal exclude schimbarea din functia de presedinte al Camerei Deputatilor a Robertei Anastase, iar daca Opozitia se bazeaza pe acest lucru poate sa ramana in greva parlamentara pana in decembrie. "Nu s-a discutat niciodata la nivelul PDL schimbarea din functie a doamnei presedinte Roberta Anastase si excludem orice fel de dialog, orice fel de discutie pe aceasta tema. Si daca Opozitia conditioneaza intoarcerea in Parlament si de realizarea unui asemenea obiectiv, atunci cu certitudine vor sta in greva pana in decembrie anul acesta", a spus Ioan Oltean, intr-o conferinta de presa.
Demiterea Robertei Anastase - un subiect "artificial"!
Si presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a infirmat categoric faptul ca s-ar fi discutat in PDL inlocuirea sa din functie si a spus ca acesta este un subiect "artificial" construit de Opozitie.
Intrebata la Realitatea TV daca in PDL s-a discutat despre inlocuirea sa de la sefia Camerei Deputatilor, Anastase a raspuns: "Categoric nu". In opinia Robertei Anastase, acesta este un subiect "artificial" construit de Opozitie, mai precis de senatorul PC Dan Voiculescu, care, dupa discursul lui Victor Ponta de la investirea Guvernului Ungureanu, i-a chemat la Grivco pe cei doi co-presedinti ai USL, unde a stabilit cele patru conditii, pe care le-a pus Uniunea pentru a reveni la lucrarile Parlamentului, printre care si schimbarea sa din functie. "Dramatic este alt lucru, ca doi lideri politici (n.r. - Victor Ponta si Crin Antonescu) vin si isi asuma o tema data de acasa de un al treilea om politic, Dan Voiculescu. Dan Voiculescu este cel care a facut tot demersul in justitie in ceea ce priveste votul pe Legea pensiilor. Si vreau sa va spun ca suntem in urmatoarea situatie: pe acest subiect s-au pronuntat Curtea Constitutionala, Parlamentul insusi prin vot, nu altcumva”. In argumentele “beton” prin care Roberta isi sustine pozitia este si faptul ca Parchetul General, procurorul general si “Inalta Curte de Casatie si Justitie printr-o sentinta definitiva” o mentin in functie.
In realitatea toate acestea vor dispare in momentul in care, pentru evita alegerile anticipate, Basescu si PDL vor renunta la Roberta la fel cum a facut-o cu Emil Boc.