"Cursa Trasnitilor" - editia de iarna se va desfasura in ziua de 25 februarie, care se va desfasura pe partia Bradul din Poiana Brasov, ajunge la editia a cincea.
Concursul incepe la ora 18,00, cu sectiune separata pentru participantii individuali si echipe individuale si participanti din partea companiilor.
Taxa de participare este de 15 lei pentru participantii individuali si echipe individuale daca o achita pana in 23 februarie si de 30 de lei dupa aceasta data.
“Participantii din partea companiilor vor plati o taxa de 1500 de lei", a declarat Romulus Oprica, din partea organizatorilor. De “Sambata Traznitilor” vor fi organizate concursuri de karaoke dupa ce s-a inhalat heliu, concurs de indemanare cu manusile de schi pe maini, cursa cu obstacole, si multe alte concursuri trasnite, toate cu premii, la care poate participa oricine se afla in statiune in ziua respectiva. Pentru cei aflati in Poiana Brasov in ziua concursului, care nu a avut timp sa-si pregateasca o sanie, bauMax pune la dispozitie un "cort al trasnitilor" si asistenta necesara pentru a-si construi pe loc o sanie cu care sa participe la competitie, la sume modice de pana la 50 de lei.
Marele Premiu care va fi acordat pentru cea mai spectaculoasa reprezentare este de 2.000 de euro si va consta intr-un 'pachet de rasfat total' pe parcursul unui weekend la un hotel luxos de 5 stele din Bucuresti.
Alte premii sunt oferite de lantul de hoteluri Ibis, constand intr-o cazare, mic dejun inclus si distractie intr-un weeknd, iar premiul special consta intr-un tur privat extins al Castelului Bran, cu cazare de o noapte la o pensiune din Bran.
"Cursa Trasnitilor care se afla la a noua editie, cu tot cu editiile de vara este cel mai super-simpatic-amuzant si antrenant eveniment din Brasov, cu acoperire media nationala, la care participa numeroase persoane, organizat de clubul Rotary Brasov Citadel. Editia de iarna este mult mai spectaculoasa decat cea de vara, este mai creativa, mai antrenanta. Daca la editia de anul trecut au fost peste 5.000 de spectatori ne asteptam ca in acest an, numarul sa fie mult mai mare", a spus Romulus Oprica, citat de Evenimentul Zilei.