Specific bazinului mediteranean, oregano este o mirodenie care iubeste soarele si isi intensifica aroma sub actiunea lui. Este un arbust ierbos, cu multe frunze, creste pana la 60 de centimetri inaltime. Are multe frunze oval acutite de 12-25 milimetri. Gustul de oregano este intepator, usor dulce si placut proaspat. Are un miros intens. Oregano este un condiment clasic al sosurilor de paste si pizza, deci foarte utilizat in bucataria italiana, oregano este totodata o prezenta placut obsedanta a bucatariei grecesti unde il intalnim de la salata greceasca la preparate din peste. Bucataria franceza, in special cea provensala, il foloseste in amestecu-i tipic de ierburi. Frunzele de oregano, ca si uleiul de oregano, au proprietati antibacteriene si antivirale, ajutand la distrugerea organismelor care contribuie la aparitia infectiilor pielii. Aplicat local pe piele, uleiul de oregano ajuta la tratarea mancarimilor si a iritatiilor pielii, la nivelul cavitatii bucale uleiul de oregano este eficient in tratarea gingivitelor. Mai mult oregano, poate fi utilizat si la tratarea sinuzitei: se administreaza zilnic 2-3 picaturi ulei de oregano (de preferat acestea se introduc intr-un pahar cu suc proaspat de legume sau fructe), timp de 10-15 zile. Primele efecte le veti simti dupa 3-5 zile de la inceperea tratamentului. Oregano contine o cantitate considerabila de vitamine si minerale, fiind o sursa excelenta de fier, magneziu, calciu,vitamina C si vitamina A, dar si de acizi grasi omega-3. Frunzele uscate de oregano pot fi utilizate pentru tratarea durerilor aparute din cauza artritei sau reumatismului, acestea se aplica local pe zona dureroasa, dupa care se panseaza.