Brașovenii Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, pe locul 2 în etapa de...

Brașovenii Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, pe locul 2 în etapa de la Iași

0 282

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au terminat încă o etapă cu bine. Raliul Iașului, unul care a oferit surprize mari în ziua a doua, a fost, din nou, unul de bun augur pentru Giri și Tudor, care au încheiat pe locul a doilea. O evoluție constantă și multă șansă au făcut ca echipajul brașovean să se apropie la doar un singur punct de liderul la zi al Campionatului Național de Raliuri, Simone Tempestini. Astfel că, ultimele două runde rămase de disputat din sezonul 2020, Cluj și Arad, se anunță foarte interesante.

 ,,A fost un raliu ok. Nu am avut ritmul pe care l-aș fi dorit. Vineri a fost ok, dar «m-am tăiat» ca să zic așa pe cea de-a doua trecere pe Dobrovăț. Am aterizat destul de urât și iar am făcut o pagubă însemnată la mașină. De asta mi-era frică și nu am scăpat. Nu a existat an în care să nu las o bară la Iași, pe acea săritoare celebră. Apoi, sâmbătă dimineață am ales să merg pe pneuri medii, ceea ce nu s-a dovedit un lucru prea insiprat. Încă de la primele viraje de pe prima probă de a doua zi mi-am pierdut încrederea, astfel că prima buclă am ratat-o complet. A venit apoi PS5, cu cele două incidente, care au dat peste cap clasamentul și care ne-a adus pe podium. Din păcate, Bogdan avusese un parcurs bun până atunci, astfel că nu am putut să recuperăm diferența ce ne separa înaintea ultimei probe”, a declarat Dan Gîrtofan.

Dublul campion național, care și-a aniversat ziua de de naștere chiar la Raliul Iașului, a mai precizat că rezultatul obținut este unul conjunctural. Clar este un rezultat de conjunctură. Nu este unul merituoriu. Îmi pare rău pentru Simone și pentru Adrian, pentru ghinionul lor, dar mă bucur că sunt teferi, că nu au pățit nimic. Ăsta este motorsportul. Când mergi foarte tare, îți asumi și anumite riscuri. Iar lucrurile nu ies întotdeauna cum îți dorești. Am trăit pe pielea mea astfel de evenimente de-a lungul timpului și știu ce înseamnă un asemenea accident. Bine că nu au pățit nimic nici Simone, nici Adi și nici cei doi navigatori ai lor. Cât despre noi, am avut un parcurs mai mult decât safe și am avut multă șansă. Un rezultat care ne aduce puncte bune și care ne dă speranțe pentru viitor. Vom vedea ce va fi la ultimele două runde, a încheiat Gîrtofan.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.